În principiu, toți suntem credincioși. Toți mărturisim deschis, credința noastră în Dumnezeu…
Cu vorba! Căci faptele noastre ne dau de gol. În ceea ce facem, în comportamentul nostru, mai ales în momentele rele și grele, se vede, fără să vorbim, ce preț are credința noastră.
Ce înseamnă, însă, a fi cu adevărat credincios? Răspunsul ni-l dă Hristos, în Evanghelia de azi: „Să nu vă îngrijorați pentru viața voastră…, căci știe Tatăl vostru Cel ceresc de ce aveți nevoie” (Matei 6, 25-32). Trăim noi după aceste cuvinte?
Părintele Arsenie Boca spunea în felul următor: a fi credincios înseamnă „a trăi în Providență, a trăi în riscul credinței”. Adică a te lăsa în seama lui Dumnezeu, cu toată convingerea și cu toate riscurile.
Aceasta nu înseamnă să detestăm munca. Hristos a pus munca în alte coordonate, a făcut-o dependentă de Dumnezeu, iar nu dependentă de om și de lăcomia lui. Căci omul lacom, spunea Pr. Arsenie, se aseamănă cu cel care aruncă pietre în sus, iar cu cât pietrele sunt mai grele, cu atât mai năprasnic îi cad în cap.
A trăi în Providență înseamnă a ne osteni pentru ziua de azi, dar a lăsa grija zilei de mâine în seama lui Dumnezeu. De aceea, în popor, „a te împărtăși” se mai spune „a te griji” cu „grijanie” de la preot, adică a-ți lăsa viața, definitiv în grija lui Dumnezeu.
Tot Pr. Arsenie spunea: când Dumnezeu conducea israelitenii prin pustie, nu le permitea grija zilei de mâine, prin faptul că mana, de pe-o zi pe alta, se strica. Pâinea cea de toate zilele o cerem pentru „astăzi”. Ce va fi mâine, va hotărî Dumnezeu.
Și în zilele noastre Dumnezeu ne trimite „mană” din cer.
Să nu fim naivi, crezând că noi, sau alții mai „iluminați”, putem să o „grijim” pentru „mâine”. Nu. Ea se va „strica”, pentru că „mâine” este al lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu Se lasă expropriat. De nimeni.
Cred că Pr. Arsenie ne-ar întreba: Ați înțeles, ortodocșilor?
