Sunt unele afirmații care, la prima citire, par de neînțeles. De exemplu, Sf. Isac Sirul spune: „Hulim când zicem că Dumnezeu este drept”. Oare ce vrea să spună?
Sf. Isac Sirul vrea să spună că „Hulim când zicem că Dumnezeu este drept ca noi”. Pentru că Dumnezeu este drept ca El, nu ca noi. Dreptatea lui Dumnezeu este altceva decât dreptatea oamenilor. Nu trebuie să-L raportăm pe Dumnezeu la dreptatea noastră, ci invers.
În pilda Fiului Risipitor tocmai aceste două dreptăți le întâlnim: dreptatea Tatălui și dreptatea fiilor. Ele sunt total diferite. Ba chiar se confruntă, pentru că cei doi fii vor dreptatea Tatălui după dreptatea lor. Tatăl, însă, reușește să-i întoarcă pe amândoi.
Astfel, fiul cel mic a vrut, după dreptatea lui, partea de avere. Tatăl nu l-a refuzat. Fiul a plecat și a ajuns rău. Dar s-a întors acasă. Acum s-a văzut dreptatea Tatălui, care l-a primit cu drag, fiindcă fiul lui s-a recuperat. Dreptatea Tatălui a copleșit prin iubire.
Fiul cel mare a rămas ascultător, dar, după dreptatea lui, fratele trebuia pedepsit. Dar intervine, din nou, dreptatea Tatălui, convingându-l că nimic nu poate fi mai drept în lumea aceasta, decât să iubești.
Dreptatea Tatălui învinge. De ce? Pentru că dreptatea Tatălui izvora din iubire, dreptatea fiilor era după interes. Tatăl făcea dreptate cu dragoste, fiii urmăreau dreptatea pentru ei. Tatăl voia armonie, ceilalți doar conformism. De aceea dreptatea divină nu se compară cu juridismul omenesc.
Un teolog german spunea: cine-L roagă pe Dumnezeu (fie și cu trei zile de post) să câștige la fotbal, nu știe ce-i Biserica. În fotbal fiecare vrea să câștige. În Biserică vrem dreptatea iubitoare al lui Dumnezeu, pentru toți, fără ca să piardă cineva. Pentru că Dumnezeu este drept ca El, nu ca noi.
