13.1 C
Sibiu
duminică, mai 26, 2024

Doctorul Gheorghe Șchiop. Terapia prin râs

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Astăzi, 2 martie, începând cu ora 16.00, la ”Casa cu oaspeți faini” din Porumbacu de Jos a avut loc lansarea cărții de epigrame și poezii umoristice ”Aș!” a doctorului și epigramistului Gheorghe Șchiop.

Publicitate

În prezența câtorva zeci de iubitori de bună dispoziție prin poezie, Gheorghe Șchiop, membru al redutabilului Cenaclu al Umoriștilor Sibieni ”Nicolae Olahus”, a dat viață celei de a șasea cărți de autor, spre deliciul invitaților.

Publicitate
Gheorghe Șchiop

Evenimentul, ”gestionat” de Dorina Udroiu în rol de prezentator, a debutat cu prezentarea volumului de către Cornel Rodean, Președinte al Cenaclului Umoriștilor Sibieni ”Nicolae Olahus”.

Între altele, Cornel Rodean a precizat: ”E ușor să spui că Gheorghe Șchiop este unul din cei mai importanți epigramiști contemporani. Sau că este printre cei mai buni. Dar, să știți că în țară, în momentul de față, mișcarea epigramatică este foarte dezvoltată și sunt mulți epigramiști foarte buni. Domnul doctor Șchiop, în schimb, este special. Dacă epigrama se caracterizează prin poantă, iar poezia prin metaforă, domnul doctor Șchiop realizează poante folosind și metafore. Practic, într-un poem de patru versuri, într-o poezie metaforizată, el și critică, el și ironizează, el și satirizează”.

La rândul său, Gheorghe Șchiop și-a început cuvântul printr-un catren al unui confrate epigramist, dedicat doamnelor, cu ocazia ”lunii mărțișorului”: ”Primiți, vă rog frumos, în dar, / În pragul-acestei dimineați, / Un mărțișor imaginar. / Și vă imaginați de vreți!”

Discursul s-a transformat într-un adevărat recital de epigrame, spre încântarea și amuzamentul tuturor celor prezenți.

Evenimentul a fost asezonat cu un moment muzical susținut de prof. Mihai Hălmagiu, cu mesajele de felicitare din partea colegilor epigramiști, cu sesiunea de autografe din partea autorului și cu un atelier de grafică satirică cu caricaturistul Cristinel Vecerdea (CRIV).

Despre Gheorghe Șchiop

Doctorul Gheorghe Șchiop este fiu al satului Porumbacu de Jos. A absolvit Liceul Brukenthal din Sibiu în anul 1964 și a finalizat studiile universitare prin absolvirea Facultății de Medicină din Cluj Napoca.

Cochetează cu poezia încă din copilărie, devenind, în 1994, atât membru al Cenaclului Umoriștilor Sibieni ”Nicolae Olahus”, cât și membru al Uniunii Epigramiștilor din România.

Este laureat al mai multor festivaluri și concursuri naționale de epigramă, cu o amplă activitate publicistică și editorială.

Epigrame

Carte pentru bărbați 

Tentantă carte-a fost femeia,

Citită cu ardoare-aparte,

Și poate tocmai de aceea

E și cea mai tradusă carte. 

Favor

Eu cred că, printre muritori,

De Dumnezeu sunt răsfățat,

Prin faptul că-s cu capu-n nori,

Deci mai ușor de mângâiat.

Urare sadică

Numele, post-mortem, fie-i

Scris, precum i se cuvine,

Pe-obeliscul infamiei

Omului ce face bine.

Devalorizare

Să mă-ndoiesc eu n-am căderea

De zicătoarea din părinți;

De aur, însă, de-i tăcerea,

De ce se cumpără cu-arginți? 

Generosului pământ

Tot ce-am dorit mi-ai oferit,

Făcându-mi zilele senine,

Și, pentru toate, la sfârșit,

Vrei plată un nimic: pe mine.

Potrivire

S-a-nsurat cu o păpușă

Frumușică, educată,

Ce-i venea ca omănușă

De mai multe mâini purtată.

Obedient

Săltându-și ochii din podea,

Clipea, c-așa-s timizii,

Flatat că șeful îi zâmbea

Cu toți hemoroizii.

Nihil sine bafta

Aveam atuuri colosale

Și, când am dat concurs pe post,

Norocul mi-a ieșit în cale,

M-a salutat și dus a fost.

Scumpete

După cum vedem la știri,

Se scumpește-ntruna pita,

Dar din valul de scumpiri

Cea mai scumpă e iubita.

Sfat

Să fii o minte înțeleaptă,

Doar vezi ce lucruri se petrec;

Urmează-n lume calea dreaptă

Și mergi la sigur spre eșec.

Grabă

În vremea noastră mult vrăjmașă

Cu trai sărăcăcios și dur,

Speranțele-s ucise-n fașă,

Când nu sucombă prematur.

Pământ al oamenilor

Năpaste-au fost pe fața sa –

Războiul, sărăcia, ciuma –

Niciuna mai malignă ca

Civilizația de-acuma.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO: 4 eleve de la „Gheorghe Lazăr” Sibiu, în semifinala internațională Technovation Girls 2024

Patru eleve de la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din Sibiu s-au calificat în semifinala internațională Technovation Girls 2024.Dachin Andra,...

Știri pe același subiect