Pilda aceasta Domnul o rostește în contextul parabolelor despre Împărăția Cerurilor. De astă dată un tablou de viață descrie o realitate legată de viața veșnică. Un bogat și un sărac. Adică noi. Un bogat ce se credea mai mult decât era – dovadă purpura și vizonul care nu sunt strecurate de Luca la întâmplare aici – și un sărac înveșmântat în bube-lins de câini. Opusul oricărei vieți socotite de noi normale.
Unul se visa rege israelit – vizonul ori senator roman – purpura nefiind alta decât un oarecare bogat dintr-o oarecare ierarhie locală. Neînțelegând că și într-un caz și într-altul era mai puțin liber decât săracul din ale cărei bube se hrăneau căinii. Că haina libertății e mai degrabă sărăcia decât bogăția opulentă și plină de sine. Dovada pe care ne-o acordă Mântuitorul în context este că nesătulul și doritorul de cariere este supus morții asemeni celui aflat în afara oricărei cariere.
Ceea ce propune povestea spusă de Mântuitorul este o desprindere din aroganța oricărui om care crede, real, că s-a ajuns. Crede mai degrabă în nemurirea lui decât a sufletului său. Un soi de mumificare în bogăție. Să fim cinstiți. Aici semănăm cel mai mult cu bogatul acesta. Și la lipsa lui de milostivire. La aroganța de a nu vedea omul în nevoi. Dacă suntem atenți recunoaștem că omul nostru, săracul Lazăr, nu era unul de nevăzut. Nu aveai cum să nu-l vezi. Ci pur și simplu numai reaua credință putea da cecitatea la suferința lui. Bogatul aici pierde șansa unei așezări alături de Lazăr în sânul lui Avraam. Nu se făcuse vecin cu săracul din timpul vieții.
Ultima parte a parabolei ne arată nu doar diferența dintre cei doi protagoniști, ci și că bogatul și mort se crede pe poziții de putere. Negociază. Cere un soi de derogare de la normă pentru că el se crede încă în poziția celui care poruncește. Care are ce negocia. Răspunsul vine sincer și direct. Ceea ce avea necesar pentru suflet fusese oferit – îndrăznesc a scrie „gratis”- de Dumnezeu. Nu era investiția lui, deci nu o socotea averea sa. Și noi cădem în capcana bogatului acestuia. Neatenți. Credem că numai ce am obținut prin noi înșine este averea noastră și nu vedem, nicicum, darurile lui Dumnezeu ascunse în darurile a ceea ce numi „al nostru”.
Așa e cu sănătatea ori cu surâsul, cu liniștea dimineților ori frumusețea apusurilor care ni se strecoară în irișii noștri obosiți de muncă. Așa e cu somnul ori trezirea, cu veselia copiilor prinși în larma vieții cu șotiile lor pline de istețime ori cu tăcerea lor serioasă dinaintea icoanelor. Aici e bogăția care nu o vedem și care oricât de mare ne-ar fi averea nu poate fi nici cumpărat și nici vândut. Pentru că în toate acestea este El, Cel care nu Se cumpără și nici nu Se vinde. Și nici nu negociază mântuirea noastră. O făptuiește cu moartea pe moarte călcând și nouă, uneori morți în aroganțele noastre, ne dăruiește viața prin mila Lui. Moise și profeții ne-o spun, Hristos a dovedit-o. El este Mesia.
Prăpastia care se căscase între sânul lui Avraam și iad nu poate fi trecută fără Crucea Lui. Puntea iertării născută din Puntea Întrupării, care este Nașterea. Clopotele zvonesc a Betleem. Să învățăm împreună lecția Casei Pâinii. Să dăruim pâine celor fără casă și să găzduim în dragostea noastră pe Hristos. Raiul e de pregătit din viață, nu de negociat după plecare în veșnicie!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
