Ca să ne respecte libertatea, dar și pe Sine, Dumnezeu nu constrânge, ci invită, cheamă, cere și așteaptă răspunsul omului, cu iubire și răbdare.
Dar, pe lângă toate acestea, Dumnezeu și poruncește.
Porunca Lui, însă, nu e un ordin care ne anulează voința, ci o forță spirituală care se impune din interior. Prin astfel de porunci, Dumnezeu l-a apropiat pe om de cer, dar și S-a pogorât la el. Așa înțelegem rostul celor 10 porunci date lui Moise. Pe acestea Hristos le-a desăvârșit, cu poruncile Lui. Unele porunci au fost pentru toți, altele le-a spus personal.
Când un tânăr L-a întrebat pe Iisus ce să facă pentru a se mântui, răspunsul a fost scurt și clar: ”Ține poruncile!” Sf. Marcu Ascetul spunea așa de frumos: „Hristos stă ascuns în porunci”. De aceea, atunci când împlinim poruncile, Îl descoperim pe Hristos, Care stă în spatele lor.
Numai că, pentru împlinirea poruncilor, trebuie să avem urechea făcută pâlnie, inima aprinsă jar, iar mintea cristal. Numai unor astfel de oameni Dumnezeu le poate porunci.
Așa a fost Zaheu. Cuvintele „Zahee, astăzi în casa ta trebuie să rămân” n-au fost o invitație, ci o poruncă personală. Iar Zaheu, nedeprins să i se comande, nu s-a tulburat, când acest „Cineva” i-a poruncit. Ca om trăitor în credință, a priceput imediat „la cât e ceasul”. A auzit autoritatea poruncii, a simțit puterea cuvântului, a plinit fără cârteală.
Pr. Stăniloae ar fi spus că Zaheu S-a făcut „transparent” voinței divine. Zaheu nu mai era el, ci Hristos Care, poruncind, „a dat buzna” în casa, în inima și în mintea lui.
Cu astfel de oameni Hristos vrea să se întâlnească mereu. Și cu noi! Pentru aceasta, să fim ca Zaheu. Dacă împlinim poruncile Lui, atunci casa noastră, familia noastră, sufletul nostru, se vor mântui.
