Se spune că „mărirea schimbă firea”. Pentru că, de multe ori, accesul la funcții înalte îl face pe om să amețească, iar gândirea să i se întunece. Unii au ajuns chiar de nerecunoscut. Așa s-au născut dictatorii. De aceea se mai spune că: ”dă-i omului o funcție de conducere, și o să vezi cine este el, cu adevărat”.
Paradoxal, puterea este cea mai mare slăbiciune. În loc să-l facă pe om mai tare, îl face mai slab. Prin această ispită au trecut și Apostolii. Pentru că și ei au fost oameni, cu neputințele lor. Sfinții s-au născut dintre păcătoși, nu dintre sfinți pre-fabricați. Mulți n-au înțeles lucrul acesta, nici atunci când, de exemplu, a fost canonizat Ștefan cel Mare.
În pericopa de azi ni se relatează cum doi Apostoli frați, Iacob și Ioan, au cerut Domnului să stea, în Împărăția Lui, unul de-a dreapta și altul de-a stânga. Pretenția aceasta, pe ceilalți zece Apostoli, chiar i-a mâniat.
Dar Hristos Se folosește de această ocazie, în mod pedagogic, ca să învețe, încă o dată, cum trebuie să se comporte creștinii: „Între voi nu trebuie să fie așa, ci cel care vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru”.
Principiul acesta, al frățietății și slujirii reciproce, care „nu schimbă firea”, stă la baza adevăratei ierarhii creștine. El a fost enunțat de Hristos, de foarte multe ori, pentru că „Fiul Omului n-a venit să I Se slujească, ci ca El să slujească tuturor”.
Pe de altă parte, ignoranța acestui principiu vine acolo unde nu-i smerenie. Or, Hristos a atras atenția că „cel ce se va înălța pe sine, se va smeri, și cel ce se va smeri pe sine, se va înălța”. Sau – cum spunea Pr. Arsenie – „acela-i mai tare, care se lasă bătut de toți”.
Lumea de pe urmă va fi o lume numai a măririi. Toți vor vrea să fie stăpâni. Fără ascultare și fără slujire. Dar acolo nu-i mântuire. De aceea, Stăpânul adevărat, Hristos, previne: cel care vrea să fie ascultat și slujit, să se facă ascultător și slujitor tuturor. E ușor?
