Paracelsus spunea că toate medicamentele sunt, în sine, otrăvuri pentru om; problema esențială este cea a proporției. Adică, aceste otrăvuri, dacă sunt luate în cantități reduse și atunci când trebuie, devin tămăduitoare pentru om. De aceea simbolul farmaciei este un șarpe care își varsă otrava într-o cupă. Dacă otrava șarpelui este luată în cantități reduse, în anumite situații, ea devine vindecătoare.
Acest simbol își are originea în Vechiul Testament și anume în faptul că Moise, din poruncă divină, a ridicat un șarpe de aramă pe un toiag, iar toți cei mușcați de șerpi, în pustie, care priveau la acesta, se vindecau (Numeri 21, 4-9). Semnificația aceasta a fost, apoi, completată și amestecată cu mitologia păgână.
Dar adevărata semnificație a tămăduirii, prin otrava care devine medicament, a explicat-o însuși Hristos, atunci când a stat de vorbă cu Nicodim. Acestuia i-a spus că „așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului” (Ioan 3, 14-15).
Cu aceste cuvinte, Hristos voia să spună că Moise a prefigurat răstignirea, că Mesia va trebui să moară pe Cruce, pentru ca moartea să fie biruită. Toiagul a prefigurat Crucea, șarpele cu otravă a prefigurat moartea, dar care asumate de Hristos, luate asupra Lui de bunăvoie, vor putea fi biruite și transformate în înviere și viață veșnică.
Și așa s-a întâmplat. Iar Nicodim a luat trupul lui Hristos de pe Cruce, l-a îngropat, așteptând, cu convingere, Învierea.
Aceasta este interpretarea adevărată a simbolului farmaceutic. Parafrazând troparul Învierii „cu moartea, pe moarte călcând”, am putea spune și „cu otrava, pe otravă anihilând”. Cu el se înrudește perfect cârja episcopală, care are în centru Crucea și doi șerpi laterali. Crucea biruiește șarpele, otrava devine tămăduitoare, așa cum Hristos, cu moartea pe Cruce, biruie moartea noastră. Pentru aceasta trebuie să iubim Sfânta Cruce – farmacia vieții veșnice.
