Nu-i simplu deloc să explici lumii de astăzi „momentul Gadara”. Într-o lume în care se neagă existența diavolului – oricum s-ar chema el – și se rănește prezența lui Dumnezeu, nu prea ai prea multe de zis cu privire la momentul acesta, altfel dificil și dureros, al Gadarei. După o furtună strașnică pe Marea Tiberiadei – certată de Hristos și doar așa liniștită –, Domnul declanșează o altă furtună pe țărm. Diavoli care chinuiau doi demonizați sunt scoși și trimiși, după dorința lor, în porci.
Iar porcii se aruncă în mare, de pe țărm. Paguba, nu mică, este povestită de păstorii porcilor celor care se îmbogățeau din vânzarea lor. Zona, aflată la interferența dintre elenism și iudaism, ne descoperă azi suficiente motive de arheologie culturală ca să știm că nu e vorba de porci pe care Gadarenii îi mâncau. Ci de porci pe care-i vindeau ceva mai în nord, unde un templu propunea drept jertfă tocmai aceste animale. Descoperiri arheologice recente au dus la identificarea rămășițelor unor astfel de jertfiri.
Cu alte cuvinte, Domnul Hristos nu lasă demonii la întâmplare să aleagă porcii care, în climatul idolatriei locului și vremii, semnificau opusul jertfei curate de la Templu. Dovedindu-ne astăzi cât de grav este să preferi idolotitele – jertfele aduse zeilor, oricare ar fi ei – în detrimentul jertfei celei fără de sânge, înlocuind Liturghia cu orice altă petrecere de timp liber.
Sindromul Gadara ne bântuie încă. Ni-s mai dragi investițiile decât oamenii și sistemele ideologice mai dragi decât comunitatea în așteptarea Venirii Judecății. Cei doi demonizați, insistă Matei, ieșeau și nu-și îngăduia nimeni să treacă pe lângă ei. O furie nebună, răgete, loviri? Nu știm. Cert este că nu ei vorbesc ci demonii din ei. Nu oamenii sunt pricina zvârlirii în temnița apelor a porcilor, cât cei care întemnițaseră sufletul oamenilor acelora de dragul iadului-temniță din care ieșiseră la vânătoare de vieți. Dar priviți atent.
Hristos este aproape pedepsit că eliberează oamenii din robia întunericului. Cântărind între pierderea materială și câștigul fratelui, omul mereu ține partea porcilor. Și asta nu pare că s-a vindecat de lecția Învierii Domnului Hristos. Ține oarecum de logica de stăpân de porci să nu vezi învierea aproapelui, așezarea sa pe țărmul peste care s-a rostogolit furtuna. Nu. Nu e simplu exercițiu de imaginație, ci realitatea dimineții aceleia. I-a învins pe demoni în furtună și pe căi pe care nimeni nu mai călca de frica iadului ce-și făcuse „gură de aerisire” în coasta Gadarei.
Mărturia comună a celor izbăviți este limpede și ea. Mai greu cu cei cărora li se pare că porcii sunt mai importanți decât oamenii. Și lucrul nu s-a schimbat, ci parcă, mai mult ca oricând, desenează realitatea unei lumi care se vinde, idolatru, în vecinătatea iadului. Certat și alungat, Hristos nu face opoziție. Ci „intrând în corabie, a trecut în cetatea Sa” (Matei 9.1). Să fim mereu cu El, în cetatea Sa!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
