Nu te teme, crede numai și se va izbăvi 

Emoționantă întâlnire între Viață și moarte. Întors din ținutul Gherghesenilor, Domnul Hristos este așteptat de un tată, mai marele sinagogii din Capernaum, pe numele său Iair. Nume pe care și documentele vremii îl consemnează ca slujitor, semn că nu avem de a face cu o întâmplare ci cu o istorie reală. Pe drumul spre casa lui Iair, smerit rugător de ajutor, Hristos Domnul vindecă o femeie ce-și pierduse, bolnavă fiind de scurgere de sânge de 12 ani, orice posibilitate de viață socială ori religioasă, agonizând sufletește. O spurcată- cum ar spune mulți, inclusiv azi- de o boală extrem de grea se atinge de Viață și se vindecă. Domnul pune vindecare pe credința ei, a femeii pe care nimeni nu mai dădea doi bani. Merge spre casa mai marelui-sinagogii. Pe drum află că fetița a murit. Poți gândi ce gândește Iair: În loc să-mi vindece mie, omul sinagogii, fata a stat cu femeia aceea și a mai și încercat să afle pe cine anume a vindecat! Poate din cârteala aceasta lăuntrică ori poate din imposibilul situației ca atare, atunci când Domnul zice că fetița nu a murit ci doar doarme cuvintele Lui au fost urmate de râs. Un râs nervos, dureros, de superioritate, dat de gândul că Hristos nu pricepe nimic, dar nimic din suferința lor. Ca oricare dintre noi, părinți fiind, dinaintea bolii ori dramei copiilor noștri, și lor și nouă mereu ni se pare că Dumnezeu a întârziat. Cu lucruri inutile. Care, neprivindu-ne, par inutile, piedici pentru propria problemă. Azi Hristos ne învață că nu există oameni mari și mici și că problemele noastre sunt la fel de importante. Sunt convins că nu fără sens Evanghelistul arată timpul bolii și vârsta fetiței, 12 ani. Dovedind că pierderea posibilității de a avea copii a unei femei ca și viața unui copil nu sunt judecabile în grile diferite. Așa cum un copil este la fel de important ca persoană și înainte de naștere și după naștere. Așa cum o mamă, văduva din Nain ori mama fetiței- soția lui Iair, ori un tată, Iair, sunt la fel de mamă și tată și după moartea copiilor lor. Cere tatălui credință pentru ca să i se izbăvească fata. Și primește zâmbet. Nici mama și nici Apostolii- Petru, Ioan și Iacov, pe care-i luase cu El în încăperea morții nu răspund decât cu zâmbet. Trist ori de superioritate ca dinaintea unei boli mintale, strâmb ori nedumerit, zâmbetul nu lor nu pare unul încrezător. Domnul îi dă afară. Și învie fata cu naturalețea unui Dumnezeu Viu. Redă lumii adevăratul zâmbet. Al unei copile întoarse din moarte. Înmulțiți cu milioane zâmbetul copilului vostru ieșind din boală ori febră ori tristețe…Și veți înțelege Evanghelia Duminicii de azi. Este Evanghelia zâmbetului care învie lumea.