O singură chemare: Urmează-mi! (Ioan 1.43). De veacuri aceeași. Fără prea multe explicații. Sufletele curate urmează pe Hristos fără să teoretizeze sau să ceară filozofii. Aud glasul Lui. Trăiesc din chemarea aceasta schimbându-și viața. Nu mai admit ura ca fundament al vieții. Și nici idolatrizarea lui Dumnezeu cu prețul des-Întrupării lui Hristos Domnul.
Chemarea e fundamentală împlinirii. În viața cotidiană se educă, se cheamă vocație ori chemare pentru o profesie. Și uneori e „pe viață și pe moarte”. În cotidianul unui creștin ea capătă valoare de Cruce. Iar un creștin care cunoaște lucrarea Duhului știe că pe Cruce te urci singur. Dar te dau jos alții. Și uneori te aruncă pe jos. Pentru că această chemare pe care Domnul ne-o face poartă cu sine și Patimă și Răstignire și Moarte.
O singură chemare: Urmează-mi! Fără niciun manual de folosință altul decât Evanghelia. Vestea Bună a acestei chemări. Pe care numai Întruparea Lui o face posibilă. Numai acesta ne îngăduie să o „developăm” și să o așternem în icoană. Cu singura condiție, unică și suficientă, să-i facem din chemare prioritate. Să-L auzim. Ca apoi să-L ascultăm. Și Filip cel din Betsaida și Nathanael „interogativul” – „din Nazaret poate fi ceva bun?” (Ioan 1. 46) – ne descoperă cele două căi ale credinței. Aceea prin ascultare și aceea prin gândirea mărturiei aproapelui.
Cine vă mai spune că Bisericii îi aparține clișeul „crede și nu cerceta”, dați-i să citească acest pasaj de Scriptură. Interogat ca Mesia de către Nathanael, Domnul Hristos îi răspunde ca Dumnezeu. Un amănunt. Atât de intim în viața tânărului rabin din Betsaida, încât nici astăzi nu știm la ce s-a referit Domnul când i-a spus că l-a văzut pe când era sub smochin.
Smochin ca semn al sicarului, revoluționarul iudeu cu un cuțit asemănător frunzei de smochin? Copilul ascuns cândva de părinți de furia soldaților lui Irod într-o umbră de smochin? Locul lecturii unui text din Tora (Lege) ori Neviim (profeți) care-i vorbea despre Venirea lui Mesia care, în fond, era dinaintea lui? Nu știm. Cert este că Domnul Hristos, Dumnezeu Întrupat, nu vorbește urechilor celor ce-i cheamă și pentru oricare dintre „cei chemați” are modalitatea Lui de a-i cere urmarea. Urmarea lui Hristos înseamnă, pentru Ortodoxie, viața în Hristos. Mai mult, cert, decât „mimarea” lui Hristos ori caricaturizarea Lui.
Urmează-mi. Înseamnă „vino pe Cruce alături de Mine”! Creștinismul nu este nicicum comod. Realitatea acesta au descoperit-o Apostolii, ucenicii lor, ucenicii ucenicilor lor… Este în miezul de Duh al Bisericii o succesiune apostolică a acestei chemări. Hristos Domnul cheamă pe Filip, Filip cheamă pe Nathanael… E momentul să ne împlinim această chemare prin propovăduirea lui Hristos la cei din apropierea noastră. Cei care aud, dar nu ascultă, care cred, dar numai până la vremea încercării, care amestecă valoarea chemării lui Iisus Hristos cu tot felul de vocalize religioase.
Hristos nu e vocal, nu strigă, nu Își înalță Sieși osanale. Știe foarte bine Cine este. De aceea chemarea lui este intimă, suavă până la transparență. Și cere bun simț, frățietate și cuprinderea în inimă a chemării. E chemare la Cruce. Și la Înviere. Precum întregul Post Mare ne învață. Urmând lui Hristos, trecem prin valea plângerii și a morții ca niște biruitori.
Haidem să ne bucurăm de chemarea Lui! Nazarineanul nostru plin de Iubire.
. De veacuri aceeași. Fără prea multe explicații. Sufletele curate urmează pe Hristos fără să teoretizeze sau să ceară filozofii.){kind=link}