Fericitul Augustin spunea că omul înrobit patimilor își pierde libertatea și devine rău. Iar cel care se eliberează de sclavia lor, devine liber și se face bun. Cu acest gând să-l privim pe tânărul bogat, care vine în fața Mântuitorului. Era acesta un om bun sau un om rău?
Răspunsul este unul nuanțat. Până într-un anumit punct, tânărul era un om bun, întrucât ținea poruncile, din copilăria lui. Era un om liber.
Dar, dintr-un anumit punct, el era rob, legat de bogăția lui. Părintele Arsenie spunea că vina bogăției nu este aceea că o avem, ci faptul că ne ține inima legată, aici. Din acest punct de vedere, tânărul nu mai era un om liber.
Hristos a încercat să-l dezlege de această robie, dar n-a reușit. Cum nu reușește cu majoritatea noastră, ne cheamă spre El, dar noi nu ne ducem. Tânărul era prea legat de bogăția lui și, probabil, credea că și mântuirea se poate cumpăra. S-a înșelat! Cum, iarăși, ne înșelăm mulți dintre noi, cumpărătorii…
Să privim acum spre cineva la care situația era exact invers. Adică la tâlharul răstignit în dreapta Mântuitorului. Până în momentul crucificării a fost un om rău, sclav tâlhăriilor. Dar, în dialog cu Hristos, s-a căit, s-a rugat și s-a eliberat. Așa s-a mântuit.
Concluzia este că, în viața noastră, avem momente de libertate și de sclavie. De bunătate și de răutate. Ne asemănăm când tânărului evlavios, când tâlharului periculos. Important este cum suntem în ultimul moment, când trecem dincolo. Fiindcă așa cum ne va găsi moartea, așa vom fi judecați.
Nu contează cât de bun a fost tânărul bogat împlinind poruncile. Nici cât de rău a fost tâlharul până la condamnare. Ci cum au răspuns Mântuitorului și cum și-au încheiat viața.
Poate că, pentru unii, mântuirea astfel dobândită pare o nedreptate sau o speculație de moment. Nu este așa. De ce? Pentru că nu știm, niciodată, momentul sfârșitului.
