În Duminica Înaintea Înălțării Sfintei Cruci Părinții Bisericii ne pun la inimă unul dintre cele mai înălțătoare texte evanghelice. Din discuția cu Nicodim, din partea ei finală – convorbire de taină și plină de adevăr –, desprindem două învățături ce ne sunt importante în planul „motivării” zilelor noastre întru veșnicie.
Cea dintâi este aceea subliniată de noi în titlu. Domnul o spune limpede, ca de puține ori: tot cel ce crede în El nu piere, ci are viață veșnică! (Ioan 3. 15). Și revine parcă și mai adânc pentru a explica de ce e posibil aceasta: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică!” (Ioan 3. 16). O spune în contextul în care aseamănă înălțarea pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu cu șarpele de aramă prin privirea căruia poporul lui Israel s-a izbăvit de mușcătura veninoasă a șerpilor în vremea lui Moise (Numeri 21.8-9; 4 Regi 18.4).
O înălțare în mijlocul unui popor aflat încă sub puterea veninoasei mușcături a șarpelui ce ispitise pe Eva și denaturase cu totul firea umană. O înălțare ca un semn de izbăvire. Care devine astfel sigiliul care atestă că Întruparea este premisa Pătimirii, Morții și Înălțării de-a Dreapta Tatălui. Semnul împlinirii programului mesianic pe care Domnul îl întrupează în mijlocul poporului lui Israel. Nu. Hristos nu este nici Moise, nici Ilie și nici Ioan Botezătorul. Nu Se identifică întru nimic alta cu ei decât în împlinirea proorociilor lor. Este împlinirea proorociilor lor.
Domnul Hristos este Iubirea Tatălui pentru noi. Întruparea acestei iubiri. Care ne oprește să ne mai jertfim copiii unui fals dumnezeu, care ne-ar cere viața lor precum des o fac în mitologiile mai vechi, mai noi și uneori cotidiene zeii idolatrizați de popoare. Dumnezeu-Tatăl jertfește pe Fiul Său pentru ca fiii noștri să ajungă liberi de păcat la Dumnezeul cel Viu. Cu Unicul și adevăratul Dumnezeu. Semnul acestei Iubiri Întrupate rămâne în miezul poporului Crucea pe care Domnul Își așterne Trupul spre osândire, pătimire și moarte. Iar Crucea aceasta nu sfidează numai marginile Golgotei cu puterea sa de viață, ci și hăurile cele mai adânci ale iadului.
Rostim des la Liturghie că jertfa Domnului trece „prin cruce în iad” sfidând în Har toată alcătuirea de duhuri ce înveninează viața oamenilor. Pentru aceea Duminica aceasta ne pune dinainte roada cea mai de preț a Crucii în mijlocul poporului celui binecredincios: mântuirea! Este semnul biruinței împotriva morții, pentru că ne scoate din comoditatea unei credincioșii călduțe și ne așază în taina deplină a convorbirii cu Dumnezeu. Prin crucea aceasta care biruie moartea învățăm că adâncul de viață se împlinește prin adânc de iubire.
Nu știu icoană mai strașnică a Crucii decât acesta a Iubirii Răstignite pentru ca din răstignirea ei să sporească între noi taina comuniunii cu Tatăl Ceresc. Atunci când ne rupem de comuniunea cu Tatăl, ne rupem sfărâmând Crucea cea dătătoare de viață. Și apoi, disperați, ne întrebăm unde e viața noastră!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




