Evanghelia acesta nu este doar despre un tânăr bogat, ci despre toți tinerii care cred că tinerețea este o bogăție care nu se va lua de la ei. Suntem toți în vorbele tânărului. Ispitim Învățătorul, ne lăudăm cu virtuți fără de care copilăria nu ar mai fi copilărie. Sau, mă rog, așa era până de curând, când copilăriei i s-a furat discreta bucurie a naivității.
Odată „maturizați” de tot soiul de vloggerii și intruși morali, copiii noștri nu mai prea seamănă cu tânărul din Evanghelie ce-și păstrase limpezimea morală pentru a crește „om mare”. Astăzi copiii sunt aplaudați dacă înjură, lovesc și vorbesc nimicuri în limbi străine. S-a indus părerea generală că un copil isteț este unul neapărat obraznic, care pare că le știe pe toate ori un copil care se crede deja om mare pentru că știe să se prefacă interesat de toate. Ori istețimea pe care o provoacă tânărului Hristos este istețimea „punerii în situație”. A descoperirii locului în care te afli.
Șocul cererii Domnului de a vinde averea sa și să o împartă săracilor îl pune pe tânăr în măsura locului său. Aveam de-a face în povestea întâlnirii acesteia cu un tânăr răsfățat căruia i s-a părut ușor să împlinească totul pentru că nu i-a lipsit nimic. Ori Mântuitorul știe că exact ceea ce-i lipsește îl scoate din calea „intrării în viață”. Adică în adevărata viață, viața cu Hristos, viața Împărăției Cerurilor. Îi lipsea omenia. Empatia la bucuria de a fi om oamenilor din jur. Pur și simplu apare aici lacuna din educația duhovnicească a multora dintre noi. Cum plinim poruncile este una, dar cum facem din ele viață e cu totul altceva. Ori Domnul Hristos nu ne cheamă să recităm citate și să respunem propriei noastre conștiințe poruncile. Ne îndeamnă să fim. Să alegem să fim. Să fim în libertate parte din ecoul prezenței Lui în viețile noastre.
Tânărul nu se vede dator cu nimic alta decât împlinirea poruncilor. Nu zărește nimic din orizontul prizărit al repetiției ritualistice. E sufocat de propria convingere de sine. De aici lipsa decenței în mărturisirea virtuților. Lipsa empatiei cu cei din jur. Nici când Îi spune lui Hristos „Bunule Învățător”, nu o spune din convingere, cât din nevoia de a realiza un soi de captatio benevolentie. Semn că Domnul nu vede aceste cuvinte asemeni unei mărturisiri ci asemeni unei lingușiri.
Dacă îi spunea crezând că vorbește cu Dumnezeu-Omul, reacția Domnului ar fi fost cu totul alta. O vedem deseori fie la țărmul Gadarei, fie în valurile înfricoșătoare ale Tiberiadei, în pragul minunilor din Capernaum ori în tihna cinei la care a înmulțit pâinea și peștii. Din oameni asemeni tânărului din Evanghelia acesta se nasc grabnic iudele. Care țin poruncile, dar îi frământă câștigul. Mereu și mereu. O frământare dureroasă și grea. În care sarea smereniei ar face minuni. Pentru că singura virtute care ajută pe tânăr este smerenia, să se cunoască pe sine și să învețe ce are de făcut cu virtuțile trăite în copilărie numai din darul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ca să intre în viață! Și să rămână în ea.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
