La vreme de postire, o Evanghelie despre vindecarea prin iertare (Marcu 2. 1-12) și o alta despre Păstorul cel Bun (Ioan 10. 9-16) așezată în miez de postire întru pomenirea Sfântului Grigorie Palama. În ambele se vădește prezența lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, ca fiind fundamentală.
Dar nu e lipsit de înțelepciune să spunem că în cea dintâi identificăm o opoziție flagrantă între cei patru care aduc slăbănogul dinaintea lui Hristos și cârcotașii de pe „tușă” ai minunii. Primii, preocupați de om, ceilalți de ținerea perceptelor Scripturii. Primii, iubind, cei din urmă cârtind. Primii, cărând bolnavul, ceilalți analizând cât de neatent la ale Legii este Cel venit să plinească Legea.
Domnul caută să dea liniște slăbănogului. Și dă iertarea păcatelor celui pe care îl numește plin de compasiune și cordialitate „fiule”. Marcu nu insistă fără sens asupra acestei numiri. Prin ea ni se arată cum Mântuitorul reprimește în casa Tatălui pe cel exclus nu atât prin boală, ci prin atitudine de societate.
Boala lui nu îl depărta de Dumnezeu, ci îl izolase față de oameni. Și în condițiile acestei izolări s-au aflat, totuși, patru prieteni să-l aducă și să insiste spărgând acoperișul și purtând bolnavul dinaintea Domnului Hristos. Însingurat de boală, dar nu singur. Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă dacă cei patru nu cumva erau îngeri veniți să dea o mână de ajutor, căci atât de grabnici au fost în lucrare și străluciți în soluția „tehnică” a purtării slăbănogului dinaintea Dumnezeu-Omului.
Ceea ce intrigă pe farisei și oamenii tușei funcționărești nu este atât purtarea lui către Vindecător, cât iertarea. Care avea nevoie de ritualuri și cuvinte, de intervenții prin jertfe, nu de o simplă prezență căreia îi pasă de om. Hristos poartă mitzvahul spălării păcatelor în căușul cuvintelor Sale.
De aceea El este izvorul apei celei vii din care bând te vindeci de sete și moarte. De aceea face dovada lucrului mai greu de făcut. Căci a zice „iertate sunt păcatele tale” pare în ochii cugetătorilor îndoielnici mai ușor decât „scoală-te, ia patul tău și mergi la casa ta”.
Mereu cele nevăzute, dar adânci, par mai ușor de împlinit decât cele ce se văd, adânci și ele, dar care nu ar fi putut să se împlinească de nu ar fi avut adâncimea făptuirii dintâi început. A ierta este începutul vindecării. Oricât am încerca să credem că vindecarea vine numai pe bază de… bisturiu.
Evanghelistul Marcu știe cum gândesc fariseii vremii lui și cum gândesc fariseii lumii noastre. Mereu au ceva de comentat la adresa smereniei lui Hristos. Caută să-i prindă un profil fin, oricât ar fi de fin, de neputință și încordare.
Domnul. Nu răspunde la astfel de provocări. El știe Cine Este. Nu își aduce sieși dovezi. Vindecarea slăbănogului e de fapt vindecarea noastră de preconcepții și deschiderea Tainei Spovedaniei spre oameni ca o lucrare ce depășește ritualul. A vorbi cu Dumnezeu despre păcatele tale este iertare. A le depăși și crește este vindecare. Depindem de dragostea Lui, dar și de dorința noastră de a ne îndrepta.
E vremea pocăinței reale. Nu vă temeți. Cereți iertarea și vi se va da!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
