Îndată după Duminica Ortodoxiei și a Luminii din Icoană suntem chemați să ne deschidem ochii minții asupra Luminii Învierii dinainte de Înviere (S. Grigorie Palama) și minunea Luminii lui Hristos din aproapele. Oricât de nenorocită i-ar fi starea de sănătate ori așezarea în dureroasa suferință, care pare fără sfârșit. De aceea icoana Duminicii ne este adusă dinainte prin icoana vindecării paraliticului din Capernaum (Marcu 2.1-12). Lumina lui Hristos care ridică din întuneric un om. Și prin el, omul ca întreg.
Imaginea aducerii paraliticului pe brațe, ținut dinaintea lui Hristos de prietenii săi, ne aduce aminte că niciunul dintre noi nu suntem singuri în tăcerea zgomotoasă a suferinței. Și că pentru a ajunge la Dumnezeu deseori e nevoie de sprijin, e nevoie de frățietate. E nevoie de comuniune. E nevoie de om pentru ca Dumnezeu-Omul să fie aflat. Un slăbănog purtat de patru inși (Marcu 2.3). Oameni care refuză să stea departe, la coadă la vorbele lui Hristos și desfac acoperișul – gest pe care Kierkegaard îl aseamănă cu o „spărtură în conștiință” -, provocând minunea. E o schimbare de comportament. Omul pentru om. Reflecția Luminii dumnezeirii în ajutorarea aproapelui. A scoaterii acestuia din colțul uitării. Construirea solidarității prin transparența la Lumina lui Hristos, care luminează tuturor.
Mântuitorul este prins „la mijloc”. Între gestul de iubire al prietenilor și glasul de răutate al cărturarilor care nu pricep nimic din dragostea Lui. Lor nu le iese „ca la carte”. Iar Hristos le citește Cartea în Duhul Iubirii Care este El. Vindecarea paraliticului este mai mult decât cuvânt. Este putere. Este cuvânt care mântuiește. Aici este cheia așezării acestui text în linia Duminicilor Postului Mare. Vindecarea de neîncrederea în puterea cuvintelor mântuitoare. Pentru că vindecarea este iertare. E darul care crește în viețile noastre iubirea iertării.
Pocăința este porunca deplină a postirii. Fără ea postirea este simplu exercițiu de nutriție din tot soiul de cărți de bucate. Este simplă căutare fără aflare. Fără sens în Lumina lui Hristos. Fără lumină. Pocăința aduce aminte de lecția purtării pe brațe a bolnavului. Precum aceia așa și pocăința purtare pe brațe a sufletului paralizat de păcate. Corupt și afundat în miasmele căderii.
Fără pocăință – ne spune lecția Postului încă din Duminica Fiului Risipitor – nu avem convertire, întoarcere la Tatăl. Pentru patru oameni un om nu le este indiferent. Din solidaritatea lor se naște minunea. Cine are brațe să poarte paraliticii la Hristos să ia aminte. Cine nu poate să facă aceasta să nu cârtească la minuni. Ci să se bucure. A te bucura de vindecarea sufletului fratelui tău înseamnă bucuria împlinită a postirii.
 și minunea Luminii lui Hristos din aproapele.){kind=link}