Duminica a 4-a după Rusalii poartă numele de Duminica Vindecării slugii sutașului (Matei 8. 5- 13). De ce o reține Biserica în ascendentul ei din Rusalii? Pare simplu la prima vedere. E o vindecare. Vindecarea pe care Domnul Hristos o face se vădește numai în Duhul Sfânt. Sau, în cuvinte mai simple, trebuie să ai Duhul Sfânt lucrător în tine pentru ca o astfel de minune să se petreacă în viața ta.
Mereu am crezut că ar fi prea simplu să fie atât de simplu. Deși Evangheliei și forței pe care o degajă în comunicarea adevărului despre Domnul Hristos nu simplitatea îi lipsește. Și atunci, m-am gândit, care este cheia punerii ei sub lumina zorilor Rusaliilor?
Acum, văzând învârtoșarea puritanismului unora dintre coreligionari, înțeleg mai adânc gestul vindecării slugii sutașului. Nu este doar vindecarea lui, ci și a propriei noastre probleme de poziționare în raport cu aproapele. Biserica este un astfel de cântar al echilibrării gândirii noastre. Dacă pe sutaș îl mai înghit, pentru că e om credincios, deși păgân, și a mai și contribuit la binele comunității construind sinagoga – cu sluga sa chiar nu cred să fi avut relație.
Sluga dușmanului neamului lui Israel este dușman lui Israel. Să nu credeți că noi ne-am vindecat de sindromul judecării străinului, cum ne-am aștepta după 2000 de ani. Din contră, părem mai exagerați și cred că uneori nici măcar construirea unui locaș sau deschiderea lui pentru noi și ai noștri – cazul comunităților românești din „catolica” Italiei îmi dă mereu de gândit – nu ne face să le recunoaștem frumusețea și fidelizarea în credință.
Orgolioși și guralivi, ne nemernicim pe străin, fie că ne e stăpân și slugă, cu o ușurătate care uită tocmai Evanghelia zilei acesteia. Hristos Domnul vede în smerenia sutașului – repet, cotropitorul Țării pe care o iubește de vreme ce se întrupează în mijlocul populației ei – exact umplerea lipsei din propriul lui popor: credința ca o iubire tandră a lui Dumnezeu! Și știe că dacă în raport cu sluga are atâta iubire, nu altfel se va purta în raport cu El, Domnul, care deseori Se numește Ebed-Iahve sau „sluga Domnului”.
Intuiește în iubirea aceasta a stăpânului pentru ordonanța sa – ca să reținem un termen militar pierdut azi – capacitatea de a iubi pe Dumnezeu, căci dacă pe aproapele poate să-l însoțească prin grija sa, nici pe Dumnezeu nu îl poate ține departe.
Sutașul, sincer vorbind, îmi pare una dintre cele mai luminoase chipuri ale Noului Testament. Are valoarea aceasta dată de smerenia și bucuria sa în a împlini râvna vindecării slugii sale. Deschide ușa Împărăției neamurilor. V-ați gândit vreodată că e printre primii păgâni care calcă în Rai, pentru că nu văd cum Domnul Și-ar fi schimbat mărturia despre el dinaintea tatălui, de vreme ce zice despre el: „La nimeni în Israel n-am găsit atâta credință!” (Matei 8.10)?
Cum era cu putință, de vreme ce poporul lui Israel era alesul, slujitorul prin definiția logicii mărturiei? Iată! Domnul spune că iubirea e mai puternică decât plinirea vreunei legi. Pentru că ne vrea oameni, nu litere și texte. Sluga sutașului se vindecă. Noi, noi oare putem să ne vindecăm de suficiența prin care privim pe aproapele? Slugi noi înșine. Uneori, dar rar, sutași inimoși.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
. De ce o reține Biserica în ascendentul ei din Rusalii? Pare simplu la prima vedere. E o vindecare.){kind=link}