Pescarii spălau mrejele. Nu mai aveau nici un rost. Noaptea fusese fără rod din apele Ghenizaretului. Ar fi vrut să treacă neobservați către casele lor. Case de oameni săraci amirosind a pește. O gloată însă stă între ei și Iisus cel din Nazaret. Despre care se poate spune orice numai că este pescar nu. El e fiu de tâmplar, El Însuși tâmplar. E drept că-i uimește cu învățătura dar nu cea despre pește și despre arta pescuitului. Pe care ei, mai ales Simon, le stăpâneau cum se cuvine. El, fii lui Zevedeu și ceilalți toți, care ascultau cuvintele lui Hristos știau totul despre pescuit. Dar El, El, nu. Nu pescuise niciodată și ei nu pricepeau încă adevărul. Cel dinaintea lor era Însuși Creatorul apelor și peștilor și al stelelor și al nopții și al zilei…
Descumpăniți și săraci. Hristos le cere o „corabie” de ajutor. Era cât o mână de prieten gestul lor. O corabie- nu mai mare decât o mână de prieten. Arheologii într-ale Scripturii ne spun că locul unde se petrece acesta este la capătul dinspre Tabta al portului din Capernaum. Unde se spălau năvoadele și unde peștii care nu erau kasher se lăsau la uscat pe pietre, sub soarele dogoritor al locului. Mireasma nu era plăcută dar chiar și așa flămânzii se strângeau pentru că pentru ei nu exista regula ci foame. Lor le vorbea Domnul. Ca unor flămânzi. Le vorbește ca unora care știau foamea nu ca unor sătui, cum uneori ne credem noi. De pe mare, alți flămânzi, înfrânți de noapte.
Și unora și altora le vorbește Iisus. Simon primește poruncă să mâne la adânc. O face pentru a împlini porunca Celui ce-i propovăduise din corabie. Și nu greșește. Prinde pește atât de mult încât mai, mai, i se rup mrejele. Nu. Nu e vorba că le-a dat din destul pescarilor. Sunt convins că nu au ținut peștii pentru ei și, cred, în dimineața aceea i-au dăruit mulții la rândul lor. Pentru că asta spune Hristos: „Eu le dau cuvintele vieții veșnice! Dați-le voi să mănânce…”. Hristos nu e pescar să ne aducă pește pe țărm dar oricine ascultă cuvintele Sale dăruiește hrană flămânzilor și încă din belșug. El știe cum și în ce mod o face. Noi trebuie să învățăm să vedem. Să înțelegem pe cât ne este cu putință.
Mreaja plină îl face pe Simon să se vadă om păcătos. Noi, când ne umplem mrejele, ne credem tari și mari. Uitând. Reducând pe Hristos la stadiul de simplu spectator la viețile noastre. Ori El este Cel Care ține „pescarii” oricât de mare ar fi furtuna în viețile lor. El e Nădejdea. Și Pescarul care știe când, cum și mai ales de ce uneori pierdem nopțile fără să prindem nimic în mreaja sufletului…În zori, pe țărm, ne dăruiește puterea de a ne întoarce, de a ne vedea păcătoși și de a ne schimba viețile. Curajos. În ciuda tăcerii adânci din noapte!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
