Cred că este întrebarea cea mai lucidă a veacului în care trăim: cele ce le strângem ale cui vor fi? Lipsa de liniște din viața noastră și nebunia alergării după tot și toate pare să fie modelul distrugerii relației noaste cu propriul suflet, cu Dumnezeu și lumea duhovnicească. Continuăm însă. Ca o revoltă în care se sufocă singura construcție revoluționară a lumii: Crucea lui Hristos!
Bogatul din pilda acesta seamănă teribil cu noi. Care în loc să ne lărgim inimile să cuprindem viața Împărăției ne hrănim cu rămășițele zilei, cu nimicul care înconjoară, aură falsă, cotidianul. Hristos spre acesta ne cheamă să privim. Spre perisabilitatea construcțiilor noastre umane și rezistența la rău și moarte a darurilor Lui. Pe care refuzăm, obstinați, să le primim ca dar, ca bucurie. Și ne amărâm viețile pentru rodiri infinit mai mici decât darurile Lui.
Bogatul din pilda acesta suntem noi. Obosiți de a ne mai vedea numai în lumea acesta și căutând să marcăm veșnicia prin ceva, printr-un efort personal pe care-l ascundem sub chipul împlinirii noastre, fie ele și materiale. Suntem robii lui Dumnezeu și recuzăm Judecata Lui.
Ne așezăm în schimb în poziția, deloc de invidiat, a sclavului propriilor orgolii și, uneori, a judecății de valoare a celorlalți pe care îi socotim mai importanți decât Dumnezeu Însuși. Prea atenți la vocea lor, uităm de gândul liniștirii în Dumnezeu, așezării în tihna pe care El ne-o dăruiește în Numele Lui.
La început de Post al Nașterii pare că se insistă prea mult pe lepădarea de avere și grija de aproapele – săptămâna ce a trecut am prăznuit chipul Samarineanului – și prea puțin pe ceea ce „nutriționiștii” ritualului postirii cred că e important. Părinții Bisericii ne îndeamnă însă la atenția sporită spre libertatea noastră dinlăuntru. La creșterea libertății acesteia prin depărtarea de tot ce înseamnă împrăștierea bucuriei noastre. Unii care mai sunt sub presiunea creșterii n carieră ori „împlinirii personale” pot interpreta căutare liniștii drept un pas în spate. Și poate că așa și este. Un pas deoparte din mișcătoarele nisipuri ale sindromului lărgirii hambarelor uitând de suflet. În fond singura noastră avuție.
Nu. Evanghelia acesta nu este o diatribă împotriva bogaților ori bogățiilor. Ci o atenționare că nici o bogăție din lume nu ne dă liniștea necesară înfruntării morții cu curaj. La început de post e bine să redescoperim că Acela Care vine trimis de Tatăl e mai mult decât un dăruitor de bogății și hambare. E Dumnezeul cel Viu prin care primim mântuire. Și înțelegem veșnicia sufletului nostru.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
