Banca Naţională a României (BNR)a aprobat modificările la regulamentul 20/2009 şi va impune instituţiilor financiare nebancare costuri uriaşe cu capitalul în cazul în care depăşesc anumite limite ale dobânzilor la creditele de consum, potrivit news.ro. BNR susţine că măsura este necesară pentru că sectorul IFN (n.r.-instituție financiară nebancară) a crescut în ultimii ani şi pentru că dobânzile ridicate ar duce la supraîndatorarea unui segment vulnerabil al populaţiei.
Totodată, BNR vrea să treacă sub supraveghere directă mai multe IFN, schimbând condiţiile prin care sunt obligate să intre în Registrul special de evidenţă. Unele companii, precum Provident Financial, activă pe piaţa creditelor de valori reduse, reuşeau să se ferească de supravegherea prudenţială a băncii centrale prin transferarea creditelor sub pragul legal înaintea perioadelor de raportare, au declarat pentru Profit.ro mai multe surse.
Consiliul de Administrare al BNR a aprobat modificarea regulamentului în şedinţa de marţi, a confirmat pentru Profit.ro Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al băncii centrale, care a adăugat că a fost păstrată forma din proiect, în linii mari.
Citește mai mult pe evz.ro




