Andreea Roseti: Sunt dependentă de acțiune. Fiecare trebuie să ajute acolo unde simte că îl cheamă inima

Pe Andreea Roseti, majoritatea sibienilor o cunosc de la campaniile de adopții de câini sau pisici organizate în ultimii ani la Sibiu. Este unul dintre fondatorii Asociației Animal Life, iar în această perioadă muncește la foc continuu pentru ca marele său vis din copilărie să prindă contur. Este vorba despre construcția unui centru pentru adopția, sterilizarea și tratarea animalelor fără stăpân, ce va realizat în Dealul Gușteriței, doar cu bani strânși din donații. Cum faci ca lucrurile să se întâmplă, prin împletirea voluntariatului cu pasiunea, implicarea și dinamismul, ne spune chiar Andreea.
Eşti unul dintre fondatorii Asociaţiei Animal Life şi te implici activ în găsirea unor soluţii pentru protejarea animalelor la nivelul comunităţii sibiene. Cum a început totul?
Aventura Animal Life a început în 2006, când o prietenă m-a sunat să îmi spună că o altă prietenă caută membri pentru o asociaţie de protecţia animalelor. Şi uite aşa, din telefon în telefon, am reuşit să strângem numărul „impresionant” de 8 oameni care aveau aceleaşi idei: când ne-am aşezat la masă ne-am trezit vorbind despre aceleaşi lucruri de parcă ne cunoşteam de ani de zile.
Ai mărturisit că îţi aminteşti că în şcoala generală ai umblat cu un căţeluş rănit în braţe pentru a-l ajuta să se facă bine şi să-i găseşti un stăpân. Cum ţi-ai descoperit dragostea faţă de animale?
Partea cu căţeluşii găsiţi s-a repetat de multe ori – şi atunci, ca şi acum, oamenii aveau obieciul de a abandona animale în curtea şcolilor sau în parcuri. Eu am avut o copilărie extraordinară, am crescut cu câini şi pisici şi câteva zeci de porumbei în Sibiu, iar vacanţele de vară mi le-am petrecut în vie sau la fermă, unde bunica mea era economistă.
Anul acesta, iată, marele tău vis este pe cale să se împlinească, în Dealul Guşteriţei urmând a fi construit primul adăpost pentru animale finanţat de un ONG şi nu de către stat. În ce stadiu se află acesta?
Adăpostul nu a fost doar visul meu, ci al mai multor copii cu care mergeam spre şcoală, aceiaşi copii care, adulţi fiind, s-au regăsit în Animal Life. Pot să va spun că am început lucrările, s-au făcut primele decopertări şi se perfectează proiectele. Capacitatea adăpostului va fi de circa 100 de animale, în funcţie de repartizarea acestora, va dispune de o carantină, un cabinet veterinar şi un spaţiu de alergare. Fiecare grup de căţei (doi prieteni, mamă cu pui sau cuib de frăţiori) va avea o cameră şi un spaţiu exterior propriu. Sperăm ca adăpostul să fie funcţional înainte de venirea iernii, dar totul depinde de capacitatea noastră de a atrage fonduri. Momentan, construcţia este estimată – fără dotările cabinetului – la suma de aproximativ 50.000 Euro, din care am reuşit să strângem aproximativ 50%. Este foarte greu să strângi bani în România, dar cred că oamenii din Sibiu sunt capabili să înţeleagă necesitatea acestui centru şi cred, de asemenea, că mulţi dintre ei ne cunosc şi au încredere în noi. De-a lungul timpului ne-am dovedit buna credinţă şi faţă de autorităţi: cu Primăria Sibiu avem un parteneriat privind campaniile de educaţie în şcoli, iar Autoritatea Sanitar – Veterinară s-a convins de acurateţea şi seriozitatea cu care organizăm adopţiile internaţionale.

De unde are asociaţia fonduri să realizeze un astfel de proiect, care sunt sursele de finanţare?
Marea sursă de finanţare sunt sibienii. Fondurile provin din 2%, din sponsorizări ale unor firme, din ajutorul oamenilor pe care i-am ajutat. Mai avem nevoie de mult ajutor, dar nu stăm cu mâinile în san: am participat la competiţii sportive, la evenimente de toate genurile, am organizat petreceri şi bazaruri. Cu toate acestea avem nevoie de sprijinul întregii comunităţi. Până la sfârşitul lunii vom relansa site-ul www.animallife.ro pentru a face munca noastră şi evoluţia lucrărilor mai transparente. Pentru persoanele sau firmele care ne susţin cu sume mai mari am gândit un sistem în care ei pot alege destinaţia exactă a banilor şi vor primi un raport exact cu documente de plată şi acte doveditoare. Mai multe detalii, viitoare campanii de strângere de fonduri, precum şi sponsorii acţiunilor noastre, vor putea fi urmărite pe site.
Practic, ce consideri că ar trebui să conştientizeze comunitatea sibiană şi cum s-ar putea implica cetăţenii oraşului în acest proiect?

Cred că oraşul nostru, ca şi oamenii săi, sunt într-adevăr deosebiţi. Vă mai amintiţi cum, în trecut, dacă cineva îşi construia o casă, toţi vecinii dădeau o mâna de ajutor? La fel mi-aş dori şi eu: dacă fiecare dintre noi ar ajută cu o cărămidă (simbolic vorbind), această căsuţă pentru animale s-ar construi într-o clipă, fără a fi nevoie ca puţini oameni să facă un efort imens. Atunci mulţi oameni ar face un efort mic şi ar reuşi.
Ce îţi doreşti cel mai mult să rezolve acest adăpost pentru animale?
Adăpostul va funcţiona ca un centru de adopţii şi de sterilizări. Practic va fi un loc unde animalele preluate vor fi spălate, deparazitate, tratate, sterilizate şi date spre adopţie. Va fi un loc unde familiile îşi pot aduce copiii să îşi aleagă căţelul preferat, pot face voluntariat şi învaţă despre animale de companie şi natură.
Acum există un proiect tehnic, sunt anumite sume estimate pentru construcţie, o capacitate de 100 de locuri, însă cum ţi-ai dori să evolueze în viitor, care este ţinta pe care ţi-o propui, cum ai vedea transformându-se, la modul ideal, acest adăpost?

Acest adăpost va fi primul pas spre un proiect mai mare, care ne dorim să includă un sanctuar de animale sălbatice şi o pădure educativă pentru copiii. Vrem ca o dată ce creăm elementele de bază de care are nevoie o comunitate civilizată – adică existenţa unui adăpost de animale şi a unui centru în care să îi putem aduce pe copii – să ne implicăm şi mai mult în programe de educaţie ecologică. Copiii au nevoie să înţeleagă natura şi să înveţe să o respecte, fie că este vorba despre o vrăbiuţă, un căţel sau un întreg ecosistem.
Sunt sigură că te-ai lovit de multe ori de replica – să ne preocupe soarta oamenilor, nu a animalelor! Cum vezi lucrurile din această perspectivă?
Cred că avem nevoie de oameni care fac lucruri şi nu de oameni care vorbesc despre oamenii care fac lucruri. Cred cu sinceritate că cea mai mare bucurie în viaţă este satisfacţia de a fi ajutat pe cineva sau ceva: ai ajutat un copil, ai salvat un animal, ai contribuit la restaurarea unei opere de artă. Fiecare trebuie să ajute acolo unde simte că îl cheamă inima. Majoritatea oamenilor pe care îi ştiu implicaţi într-o cauză sunt de regulă toleranţi sau ajută şi în alte domenii. Binele pe care îl facem este de multe ori mult mai mare şi de altă natură decât ni-l putem imagina.
Cum reuşeşti să împleteşti activitatea de voluntariat cu serviciul, cu creşterea fetiţei? Când îţi găseşti timp pentru toate?
Cred că sunt dependentă de acţiune. Nu ştiu dacă să îi spun muncă pentru că de multe ori dacă faci ce îţi place o faci pur şi simplu, fără să o consideri muncă. Şi, într-adevăr, este o împletire: duc Animal Life cu mine la serviciu, prin faptul că încerc să realizez proiecte comune, iar fetiţa mea începe să participe la tot mai multe munci şi evenimente de-ale asociaţiei. Nu se pot separa, pur şi simplu toate la un loc înseamnă viaţă mea de fiecare zi.
Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-ai trăit ajutând animalele neputincioase?
Salvarea unui animal sălbatic este unul dintre cele mai frumoase lucruri: ai sentimentul că ai făcut ceea ce este drept şi că ai dat naturii ceva înapoi. De asemenea, ceva deosebit este să primeşti o scrisoare – ştiţi dumneavoastră, ca pe vremuri, în plic, cu scris de mână, în care cineva scrie: vă mulţumesc pentru că mi-aţi schimbat viaţa – de când am adoptat căţelul de la dumneavoastră mă plimb în fiecare zi, sunt mai sănătos, mai liniştit, mi-am făcut prieteni noi şi am înţeles dragostea necondiţionată de care este capabil un asemenea suflet. Am cunoscut animale pe care nu le voi uită niciodată şi am cunoscut oameni despre care cred că îmi vor rămâne prieteni până în ultimul moment. Cred că cea mai mare satisfacţie este să simţi că eşti acolo unde trebuie să fii.
Cum i-ai motiva pe cei din jur să se implice mai mult, să îşi aducă fiecare propria contribuţie la rezolvarea unora dintre problemele cu care se confruntă comunitatea?
Îi doresc fiecărui om să îşi găsescă calea şi să fie bun: să fie bun cu natura în primul rând, pentru că de supravieţuirea ei depinde supravieţuirea lui. Cu ideea asta în minte, posibilităţile de a ajuta comunitatea sunt nelimitate: plantează un copac, construieşte o căsuţă de păsărele, ajută în orice fel o organizaţie în care crezi: salvează, sterilizează sau adoptă un animal. După cum spuneam, binele pe care îl faci are efecte nebănuite atât asupra ta, cât şi asupra celorlaţi.