Fondator al Școlii Naturii în Natură, cunoscut drept „Bunicul” de miile de elevi pe care i-a instruit în tainele naturii, Iosif Derzsi Solymosi, își va lansa joi, 18 decembrie, volumele în care și-a concentrat întreaga experiență de viață. Mesajul principal al „Bunicului” este să îmbătrânești frumos, să respecți natura, să lași după tine ceva care să dureze, care să rămână învățătură pentru ceilalți și mărturisește că cea mai mare avere a sa, la aproape 80 de ani, sunt copiii pe care i-a educat și pe care îi simte aproape, întocmai ca și cum ar fi „nepoții” săi.
În urmă cu câteva decenii, ați fost diagnosticat cu boli grave, medicii nu vă mai dădeau prea multe șanse și ați reușit ca prin întoarcerea la natură nu doar să vă însănătoșiți, ci chiar să aduceți beneficii pentru mii de copii și tineri. Acesta să fie secretul longevității și al împlinirii?
Așa este, după analizele pe care le-am făcut la 46 de ani, medicii nu mi-au mai dat nicio șansă, au zis că dacă mai trăiesc un an de zile e prea mult, întrucât uzura corpului meu ajunsese ca a unui om de 80-90 de ani. Atunci am început să trăiesc în armonie cu natura. Am început cu alimentația, nu puteam să consum ce cumpăram de pe piață, unde se puneau la plante azot și chimicale și mi-am făcut propria grădină, unde totul a fost bio, cu lucruri create de natură, gunoi de grajd etc. Consumând hrană naturală timp de ani de zile, eu m-am refăcut. Apoi, a trebuit să schimb modul de viață, să nu fac nimic din ce știu că dăunează sănătății. Dacă reușești asta, poți să mergi până la adânci bătrâneți și probabil și secretul longevității mele, iată, mă apropii de 80 de ani, este nu doar întoarcerea la natură, ci și dragostea elevilor mei.
De unde a pornit ideea înființării Școlii Naturii în natură?
Am avut timp de meditare după acel eveniment medical de la 46 de ani. Căutând răspuns la toate necazurile mele, în mijlocul anilor 80, am găsit leacul potrivit – educația. Primii mei elevi au fost niște mici infractori din Valea Aurie – furau biciclete, spărgeau gospodării. Mi-au spart și mie bărăcuța unde locuiam, iar eu i-am căutat, m-am înțeles cu părinții și i-am luat la mine, unde am lucrat cu ei în natură, la grădinărit, în fiecare sâmbătă și duminică. Ulterior, ei s-au făcut oameni de omenie. Apoi, după anii 90, fata mea, fiind învățătoare, venea cu elevii la noi acasă, unde eu am un mic muzeu, cu păsări, animale împăiate și am văzut că elevii nu recunoșteau animalele. Am rugat-o pe fiica mea, să fac la clasa ei, cu acordul directorului, primele lecții în natură, prin care să cunoască speciile de copaci, natura înconjurătoare, mergeam în Pădurea Dumbrava, pe Dealul Gușteriței. Apoi, s-a dus vestea și au început să vină și alte învățătoare din alte școli. Am primit apoi aprobări de la Minister, iar în 1997 am ajuns să organizăm tabere naționale la Șanta, cu câte 150 de elevi pe serie. Au fost ani întregi în care am lucrat simultan cu 35 de clase, din 10 școli sibiene, iar eu am făcut tot timpul asta în mod gratuit.
Care sunt principalele activități pe care le-ați desfășurat în cadrul Școlii Naturii în Natură?
După ce am studiat modelele la nivel mondial, din America, Canada, din țările nordice, Franța, Danemarca, am început sâmbăta și duminica cu educația pro silvicultură, pro pădure, adunau semințe, le semănau, continuau în pepiniere cu plantat, udat, toată munca pădurarilor. De asemenea, iarna mergeam în tabere, cazați în cabane silvice, apoi în vacanțele mari făceam serii cu care mergeam în diverse zone de agrement, ne ocupam de igienizare, propagam acea mentalitate ecologică, inclusiv adulților. Am făcut 3 grădini botanice școlare, la școlile nr. 25, nr. 24 și pe Valea Moașei, funcționa bine clubul de orientare turistică, făceam excursii tematice ( învățau de pildă drumul apei de la izvoare la robinete) concursuri de ski, de săniuș, tabere de supraviețuire organizate în sezonul cald. Acum am ajuns să termin tot mai mult anii în spitale, semn că nu mă mai pot implica atât de mult.
De ce activități au parte copiii care vin în aceste așa-numite „tabere de supraviețuire”?
Acestea îl învață pe copil să se descurce singur, chiar numai într-o cămașă fiind, altfel spus, să supraviețuiască. Programul începe dimineața, cu trompeta bunicului, ca în armata americană, cu gimnastică, cu program de încălzire, merg desculți prin rouă, prin iarbă, prin pietriș, prin noroi. În drumul nostru spre un poligon de pregătire din pădure trebuie să treacă pe o punte, peste un râu, îi pun la diverse încercări. Avem și aparate speciale de echilibristică, de escaladă. În fiecare seară pregătim programul pentru a doua zi, la focul de tabără. Putem avea program de recunoaștere de urme de animale, mergem în pădure sau învățăm să identificăm fructele de pădure, plantele comestibile cu care omul la necaz poate supraviețui. Apoi mergem spre creastă, la golul alpin, unde simt o bucurie imensă când înțeleg cât de mic e omul față de univers, învățând astfel să gândească în ansamblu, nu doar să fie concentrați la bucățica lor. Ei devin mult mai stăpâni pe ei, mult mai responsabili față de ce îi înconjoară, astfel încât cu acest bagaj cu care pleacă, ajung niște adulți performanți.
Câte generații de copii au participat la taberele de supraviețuire și din ce zone au venit?
Lucrăm cu ei din anii 90, deci avem cam 20 de ani de experiență. De atunci, peste 3 000 de copii ne-au trecut prin mână, atât în taberele de supraviețuire, cât și în acțiunile noastre importante desfășurate în diverse zone geografice ale județului. Întâi au venit din județul Sibiu, apoi, după ce am postat pe Internet acțiunile noastre, din toată țara, de la Satu Mare până la Galați, Călărași. Apoi ne-au descoperit cei din străinătate, au venit din Ungaria, Austria, Franța, Slovenia, Cehia, Anglia și țările nordice – tineri, nu elevi, fascinați de complexitatea propusă.
În prezent ați stabilit taberele pe Valea Moașei. De ce ați optat pentru această zonă din Țara Oltului?
După ani de cutreierat munți, văi și creste, cu o securizare minimă a taberei respective, care presupune o răspundere maximă, am ajuns la concluzia că trebuie să găsim un loc unde să funcționăm permanent și unde să vină lumea. Din toate ofertele am ales această zonă, descoperită de mine în 2011, care este un loc sălbatic, așa cum îmi doream eu pentru școală : pistă de cățărat mi-a dat natura, fără să mișc un deget, poligon de antrenamente, tot ce am nevoie. Pun accentul pe securitatea copiilor, așa că avem paza asigurată 24 din 24, copiii dorm în corturi cu un aparținător, ei sunt în maximă siguranță, am 2 câini și un paznic, iar zona a fost împrejmuită zona. Am împărțit responsabilitățile în două- programul Școlii în Natură ne aparține nouă, iar securitatea aparține și părintelui.
Ce mesaje aveți pentru copii și pentru părinți?
Copiii, să rămână copii, să nu piardă copilăria, pentru că au pierdut multe, ei mai au numai monitorul și atât, să meargă cât pot de mult în natură, pentru că, dacă facem totul artificial și ne transformăm în niște roboți, pierdem calitățile noastre umane, tot ce se leagă de suflet și de omenie.
Iar părinții, să investească în educație, să atribuie mai mult timp creșterii și educării copilului, pentru ca ei să aibă de unde să aleagă activități cât mai variate și să nu forțeze peste limitele lor, unde nu merge. Degeaba vrei să faci doctor pe unul care nu poate, dar care ar putea ajunge un extraordinar mecanic.
Întreaga experiență de viață ați cuprins-o într-o serie de volume. Care ar fi cele mai importante recomandări de viață care se desprind din ele?
Cele 4 volume pe care le voi lansa joi, 18 decembrie, de la ora 10, la Cercul Militar, sunt „Învățăturile Bunicului pentru cei mici și cei mari”, „Invitație în Țara Oltului și Mărginimea Sibiului”, „Ce pericole ne pândesc? Cum le putem preveni și evita?” și „Album: Școala altfel pe Valea Moașei”. În aceste cărți sunt încorporate învățăminte prețioase pentru toate vârstele și citindu-le, sigur veți contribui la normalizarea și armonizarea vieții noastre cu natura și semenii. Cât privește câteva recomandări, m-aș rezuma la următoarele:
Trebuie să duci o viață ponderată, fără exagerări, să respecți hrana, odihna, să combini activitățile intelectuale cu cele fizice, sportive, astfel încât în fiecare zi corpul să primească atâta energie câtă are nevoie și să petreci timp în aer liber.
Ceea ce faci să iubești, fiecare zi de lucru să fie pentru tine o bucurie, dacă nu îți place ce faci, mai bine lasă-te de acea meserie. Fii mai bine un mecanic bun, decât un profesor slab.
Să faci consecvent ceea ce ți-ai propus, să duci până la capăt ce începi, dacă ai un proiect, să nu îl abandonezi, pentru că în final vei avea o mare satisfacție.
Să îl alegi cu grijă pe cel cu care îți întemeiezi o familie. Pe soția mea am ales-o din 7 candidate, avea 19 ani când am cunoscut-o și suntem căsătoriți de 52 de ani. Fără ea, eu nu aș fi putut să realizez nimic din tot ce am realizat mai ales în ultimii 20 de ani, care sunt cei mai fertili din viața mea, deoarece i-am investit în educația copiilor.
Publicitate
