Jurnalistul Cosmin Savu: „Eu sunt ca un hârciog care adună tone de informații până să fie valorificate într-o anchetă jurnalistică”

Cosmin Savu este unul dintre reporterii de investigație ai emisiunii „România, te iubesc”. I-ați văzut, cu siguranță reportajele, duminica seara, în cadrul emisiunii. S-a născut în Avrig cu două luni înainte de cutremurul devastator din 1977. În primii ani de facultate mi-a fost coleg. Cea mai clară amintire pe care o am cu el este din ziua examenului de admitere. Era tot numai o întrebare și o nelămurire. Ieșea în evidență. M-am întrebat atunci, oare cât de departe va ajunge? După aproape 24 de ani de la acel moment îl găsim corespondent PRO TV. Este unul dintre puținii jurnaliști de investigație ai României care își sacrifică timpul, familia și hobby-urile pentru a prezenta o altă față a României. Una reală și dureroasă. Una cu politicieni absurzi și corupți, cu un popor jefuit de lupi, în haine de miel, cu un sistem putred, cu oameni incapabili aflați în funcții de conducere și cu ministere în slujba oricui, însă nu în slujba României. L-am căutat pe Cosmin și bucuros a acordat un interviu pentru ziarul Sibiu100%. Este interviul unui jurnalist pentru județul care l-a crescut.   

Cum a fost copilăria la Avrig?

Aici am crescut și am început să mă formez ca om. E locul în care am făcut și primii ani de școală, locul unei copilării frumoase, chiar dacă într-o epocă neagră a României. Îmi amintesc cu drag de coliba făcută pe malul iazului, de cuibul din „jungla” palatului Brukenthal sau luptele cu țevile cu cornete de prin șantierele Avrigului. Am copilărit cu cheia la gât și, chiar dacă cu strângere de inimă, am și amintirea ascunsului seara când se lua curentul, glumele de la coada de lapte sau dezvoltarea instinctului de supravițuire atunci când părinții ne încălzeau (pe mine și pe fratele meu mai mare) cu sticlă de apă fierbinte la picioare sau temele făcute la lampa de petrol. Dintotdeauna am fost înconjurat de prieteni și acțiuni, am îndrăgit literatura de mic și mă pierdeam în cărțile de aventuri. Cred că voiam să mă fac muschetarul D’Artagnan, apașul Winnetou sau detectivul Hercule Poirot. Am făcut Liceul Energetic la Sibiu, pentru că atunci, în 1991, tatăl meu a încercat să mă ghideze spre o meserie de viitor: electronică. Doar că aceasta nu m-a prea pasionat, istoria și literatura rămânând materiile preferate în liceu. Este perioada mea romantică. Mă visam poet sau filosof, voiam s-o iau pe urmele lui Lazăr, Blaga sau Cioran, am avut o perioada în care am cochetat cu ideea de a deveni teolog sau absolvent de filosofie. Fratele meu, Daniel Savu, este fost profesor de matematică la Colegiu Gheorghe Lazăr și doctor în matematici pe undeva prin Georgia, USA, acolo unde s-a și stabilit. Deși e mai mare cu 6 ani și a fost mereu un model pentru mine, matematica nu s-a lipit de mine.

Și jurnalismul?

Jurnalismul a fost o întâmplare fericită. S-au îmbinat spiritul aventurier și partea mea mai sensibilă. Între un detectiv și un poet, a ieșit…un jurnalist.

Ai început facultatea la Sibiu. De ce n-ai plecat din prima mai departe?

Sibiul a fost o alegere normală prin proximitate. Nu neapărat mi-am dorit să termin facultatea de Jurnalistică din Sibiu. De altfel, am și plecat din anul II de facultate să-mi încerc norocul în București. Am terminat cu brio studiile și cu înțelegerea unor profesori, dar mai ales cu ajutorul colegelor care s-au ținut de mine cu sfaturi și cursuri. Mă prinsese „microbul” televiziunii și mi s-a părut atunci un pas necesar în capitală.

Ajuns la București, care a fost drumul tău până la „România te iubesc”?

Au fost câțiva ani tumultuoși. Am intrat pentru prima oară într-o televiziune mișto la Atomic tv dus de un bun prieten din Sibiu, Vali Pușcașu. Acolo am găsit o gașcă faină și oameni de la care am avut ce învăța. Și acum unii îmi mai spun Bob. Eram „sclavul” care căra casete și trăgea cu ochiul prin montaj să „fure” meserie. Am lucrat câțiva ani în divertisment și am trecut prin multe proiecte, pe la mai multe televiziuni. Din fiecare am rămas cu o experiență utilă. În 2003, fosta mea șefă de la Atomic, Oana Giurgiu, m-a sunat și mi-a spus „Bob, gata cu prostiile. Tu ai <<sânge>> de jurnalist”. Așa am ajuns să lucrez la o emisiune de investigații și reportaj numită „Cutia neagră” și prezentată de Dana Deac. O altă școală de televiziune.

Am ajuns la Pro TV în 2007, cu puțin timp înainte să începem proiectul „România, te iubesc”. Este locul în care mă afirm profesional, dar nu numai. Este proiectul care îmi aduce satisfacții, dar și tristeți. Punem mult suflet și ne luptăm ca produsul nostru jurnalistic să fie unul de calitate. Iar faptul că în fiecare duminică ne urmăresc sute de mii de români, ne dă încredere și putere să mergem mai departe.

Acum faci ce-ți place?

Știi, nu este despre ce-ți place sau nu. Eu m-am specializat pe arheologie. Arheologia corupției. Dar nu numai. Destine frânte, fabrici distruse, privatizări eșuate și oameni de afaceri dubioși, manageri orbiți de interese meschine, criminalitate organizată și mafie transfrontalieră – așa arată rețeta insuccesului românesc. Toate acestea în paralel cu incapacitatea instituțiilor statului de a stopa subminarea economiei naționale. În fiecare sezon am prezentat politicieni corupți și lipsiți de scrupule care fug de justiție și încearcă să se victimizeze, dar și poveștile de succes ale unor români care reușesc să ne facă mândri cu adevărat. În zone de conflict sau în funcții de decizie în organisme internaționale, conaționali de-ai noștri demonstrează că avem potențial și speranță.

Cum este să fii jurnalist de investigație în România? Ce atuuri îți trebuie pentru a face această meserie?

Eu spun tot timpul că suntem os de Toma Necredinciosul. Trebuie tot timpul să ridici semne de întrebare și să cauți să afli răspunsurile corecte. Îți trebuie și o anumită umilință, de a nu te lasă sedus de o glorie efemeră sau de replici facile și, mai ales, de a nu considera că deții adevărul exhaustiv. Bineînțeles, multă răbdare, anduranță la muncă, nopți pierdute și tone de cafea. Chiar dacă nu am realizat, anii de Liceu Energetic m-au ajutat în spiritul analitic și, chiar dacă de afară câteodată par un haos, logica electronistului îmi e întotdeauna o unealtă folositoare.

Care este cel mai tare subiect pe care nu l-ai făcut încă?

Următorul.

Anul acesta ați împlinit 10 ani de emisiune. Asta înseamnă sute de investigații prin care voi prezențați o Românie nepieptănată, cu proteza scoasă și cu machiajul întins. Cum poate fi iubită o astfel de Românie?

Este țara în care ne-am născut și în care ne-am format și este țara părinților și copiilor noștri. Eu nu pot să accept să dezarmez și să cedez în fața unor impostori, a unor analfabeți funcțional sau caricaturi de oameni fără caracter.

Cât durează realizarea unui reportaj „România, Te iubesc!”

Documentarea poate să dureze săptămâni sau…ani. Încerc de fiecare dată să adun cât mai multe informații, din cât mai multe surse, fie că sunt surse publice, deschise, sau informații confidențiale. Eu sunt ca un hârciog care adună tone de informații până să fie valorificate într-o anchetă jurnalistică difuzată pe post. Eu am o glumă referitoare la criteriul de selecție: „O interesează pe mama sau pe taică-meo la Avrig? Înseamnă că e un potențial subiect!” Nu sunt subiecte mai mult sau mai puțin importante și, din fericire sau din păcate, nu ducem lipsă de subiecte pentru investigațiile noastre jurnalistice.

Am făcut multe traininguri și specializări, atât în jurnalism de televiziune, cât și în jurnalism economic sau de investigații și am avut ocazia să cunosc mulți colegi din lumea întreagă și să știi că profesionalismul nostru este apreciat.

Mai ai timp de tine?

Din păcate, viața personală este de multe ori neglijată. Noi suntem jurnalișți de investigație 24 de ore, 7 zile din 7. Nu doar la filmări, ci și în concediu cu familia, și la bere cu prietenii sau călătoriile personale. Încerc pe cât posibil să-mi petrec cât mai mult timp cu fetița mea Catrinel. Prea puțin pentru cât am vrea.

Merită?

Răspunsul e în fiecare duminică de la ora 18:00 pe Protv.

În afară de investigații și călătorii ce-ți mai place să faci?

Toți prietenii știu că eu sunt un party boy. Nu-mi refuz petrecerile în cluburi, nu ratez concerte mișto sau seri dansante. E adevărat că mai rar, dar bateriile se pot încărca și astfel.

Cartea preferată?

Am o bibliotecă de cărți preferate, e adevărat, mulți clasici. Iubesc scriitorii  sud americani, citesc cu plăcere Margueritte Yourcenar, dar și mai noii Tolle sau Yuval Noah Harari. E greu să aleg între Dostoievski sau Salman Rushdie.

Când o să ai un proiect sau o investigație la Sibiu?

Chiar în următorul meu material fac o analiză a agriculturii la Centenar. Am realizat filmări și la Racovița cu Dan Limbășan, promotorul porcului de Mangalița, dar și la Vurpar cu oierii care au înregistrat Telemeaua de Sibiu. Niciodată nu poți să știi când sunt adunate suficiente informații pentru o nouă anchetă jurnalistică la Sibiu. În cei 10 ani au fost câteva „vizite” în scop profesional, așa că oricând următorul subiect poate fi chiar la Sibiu. Din păcate, nici județul nostru nu este ferit de tarele naționale – corupția și prostia.

Le transmiți ceva sibienilor?

Sunt mândru de rădăcinile mele și vin întotdeauna cu drag acasă. Da, recunosc că am o listă de prieteni pe care i-am neglijat și care sper că nu s-au supărat pe mine, dar promit că o să apucăm să stăm la un pahar de vorbă și, de ce nu, să facem gulașul ăla la cabană pe Valea Avrigului.