Medic primar neonatolog în cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu, Livia Ognean nu mai are nevoie de nicio prezentare. Alături de echipă, luptă zilnic în Terapia Intensivă pentru salvarea vieții bebelușilor născuți prematur, iar sibienii o cunosc din numeroasele campanii pe care le-a inițiat sub sigla Baby Care, pentru ca secția de Neonatologie să fie dotată cu aparate cât mai eficiente. Într-un interviu acordat Sibiu 100%, medicul vorbește despre salvarea celor mai mici semeni ai noștri prin implicarea comunității, donații, aparate performante și miracole, dar și despre lecția de supraviețuire pe care o primește zilnic de la bebelușii născuți înainte de termen.
Ați participat la semimaratonul umanitar organizat de Fundația Comunitară Sibiu. Spuneți-ne, mai întâi, care vi s-a părut mai grea, lupta cu kilometrii sau lupta cu timpul, cu săptămânile în minus pe care le au bebelușii născuți prematur?
Fiecare din cele două îşi are dificultatea sa. Alergarea în principal din cauza faptului că nu îmi place să alerg şi nu o fac, de obicei, decât spre urgenţele de la sala de naştere sau din terapia intensivă neonatală. Lupta cu viaţa micilor noştri pacienţi e dificilă de foarte multe ori dar dorinţa de supravieţuire şi puterea cu care prematurii, oricât de mici, se agaţă de fiecare minut de viaţă te obligă să faci tot posibilul să îi ajuţi. E incredibil cât de puternică poate să te strângă de deget nişte degeţele minuscule, o palmă mai mică decât degetul tău.
Cât a reușit proiectul Baby Care să îi sensibilizeze pe sibieni și să strângă în urma acestui semimaraton?
Proiectul din anul acesta a fost creat şi susţinut de 3 asociaţii – Baby Care Sibiu, Mâini Unite şi E.M.M.A. şi acest lucru a fost o experienţă minunată, ne dorim să continuăm ş avem în plan să continuăm proiecte pentru mai binele copiilor noştri în această formaţie. Cât despre comunitate, trebuie să recunosc, la fel ca şi anul trecut, comunitatea a fost cu sufletul alături de noi – alergători – adulţi şi copii, susţinători – persoane fizice şi companii – au încercat cu toţii să ne ajute să ne îndeplinim proiectul, un incubator nou care să găzduiască prematurii din Secţia de Prematuri. Este îmbucurător că oamenii au înţeles să îşi iubească copiii şi în acest fel iar pentru noi este onorant să ne bucurăm de încrederea şi sprijinul comunităţii. Ne vom strădui în continuare să merităm această încredere prin munca noastră de zi cu zi şi prin proiecte noi, pentru copiii noştri, ai tuturor.
Maratonul s-a încheiat, dar încă se mai pot face donații pentru această cauză. Care este termenul limită și care sunt pașii ce trebuie urmați?
Alergarea s-a încheiat. Maratonul donaţiilor continuă până la data de 1 iulie 2014. Cei care au susţinut alergătorii noştri sunt rugaţi să îşi verifice mail-ul pentru a vedea ce trebuie să facă pentru a-şi onora promisiunile. Cei care doresc să susţină proiectul şi nu au făcut-o, încă o pot face urmând instrucţiunle de pe pagina: http://maratonsibiu.ro/sustinatori/plata-online/. În plus, cei care doresc să sprijine activitatea noastră de zi cu zi, de îngrijire a prematurilor şi nou-născuţilor bolnavi internaţi în terapia intensivă neonatală a SCJU Sibiu pot face donaţii direct în contul Asociaţiei Baby Care Sibiu, deschis la BRD Sibiu, Filiala Gara: RON: RO 50BRDE330SV17320573300, Euro: RO26BRDE330SV70551743300 şi USD: RO66BRDE330SV70551913300. Vă asigurăm că, la fel ca şi anul trecut, vom da socoteală, la sfârşitul anului, despre ceea ce facem cu fondurile donate şi că acestea vor fi folosite pentru mai buna îngrijire a copiilor.
Mortalitatea infantilă ne menține, din nefericire, pe pozițiile de vârf între țările din Uniunea Europeană. Ce aparatură ar mai fi necesară în secția de Neonatologie din Sibiu pentru a fi salvați cât mai mulți dintre bebelușii născuți înainte de termen?
Ultimele dotări cu aparatură din terapia intensivă neonatală datează din 2009. Aparatele, echipamentele folosite în medicină au o durată limitată de funcţionare, se uzează, pe de o parte iar pe de altă parte apar mereu aparate şi echipamente mai bune, mai performante şi mai sigure. De aceea nevoia de echipament şi aparatură medicală este continuă pentru ca performanţele noastre să se menţină la nivel european.
Ați reușit adevărate miracole, făcând posibilă supraviețuirea chiar pentru bebeluși de numai 600 de grame, la jumătatea perioadei de sarcină. Ce elemente considerați că implică asemenea reușite?
În lumea medicală internaţională asemenea „miracole” au devenit obişnuinţă. Evident, este nevoie de echipamente performante, moderne, dar sunt esenţiale cunoştinţe medicale şi tratamente moderne şi mai ales o echipă medicală cu experienţă. Sunt mândră să spun că avem asemenea echipă la Sibiu, cu medici, asistente, psiholog şi infirmiere cu experienţă, dedicaţie şi suflet. Pe lângă asta, este nevoie de mamă, ea face parte integrantă din echipa de îngrijire şi tratament, iar familia trebuie să fie gata de a ajuta aceste mame care îşi petrec nu rareori 3-4 luni în spital, lângă piticul luptător.
Sunteți un exemplu de medic care se dedică trup și suflet în slujba sănătății semenilor. Așa ați fost de la început sau odată cu trecerea anilor v-ați implicat tot mai mult?
Nu ştiu, ştiu doar că îmi place foarte mult ceea ce fac şi că întotdeauna am încercat să găsesc soluţii pentru ca lucrurile să meargă mai bine. Şi mai ştiu că nici un copil nu este vinovat că se naşte în România şi că fiecare nou-născut are dreptul la cea mai bună îngrijire posibilă. Şi asta încercăm să facem noi.
Cum i-ați motiva pe alți absolvenți de medicină care nu simt aceeași tragere de inimă în practicarea acestei profesii, mulți invocând salariile mici, sărăcia din spitale sau munca la ore târzii?
Cred că fiecare trebuie să îşi găsească propriul loc, locul unde ceea ce face îl satisface suficient de mult să nu îl mai intereseze salariul, deficienţele de la locul de muncă sau orele suplimentare. În condiţiile în care drumul spre străinătate e liber, fiecare poate pleca, atunci când rămâi în ţară faci o alegere. Suntem maturi, alegem în cunoştinţă de cauză. Evident însă, dacă putem schimba ceva în bine la locul de muncă o facem nu numai pentru pacienţi ci şi pentru noi.
Ați fost tentată să plecați din țară, să profesați în străinătate?
Da, desigur. Dar îmi plac prea mult ce fac, locul unde lucrez, oamenii cu care lucrez. Apoi mai e şi familia.
Ce ați dori să se schimbe în primul rând în sistemul de sănătate românesc?
Aş dori tare mult să existe o politică pe termen îndelungat pentru sănătatea mamei şi copilului, o politică care să plece de la realitatea zilei de azi şi s
ă ţintească prin strategii viabile o asistenţă medicală mai bună pentru mame şi copii. Cred că e valabil pentru fiecare specialitate, dar noi mereu uităm că sănătatea adultului depinde de cea a mamei, fătului şi a nou-născutului.
Dar la nivelul mentalităţii părinţilor, ce ar trebui să se schimbe?
Nu ştiu, cred că cu toţii ar trebui să ne iubim mai mult copiii şi să sprijinim pe cei care doresc şi pot să le facă viaţa mai bună. Ar trebui să gândim despre fiecare copil ca despre al nostru. Fiecare copil merită să îi fie mai bine. Şi există organizaţii, asociaţii şi chiar persoane care se străduie pentru mai binele copiilor noştri. Acum repede, mă gândesc, de exemplu, la nivel naţional, la Salvaţi Copiii România a cărei campanie de dotare a maternităţilor din România este un real succes şi ar trebui să continue.
Ce principiu nu ați încălcat niciodată?
Primum non nocere. Să nu faci rău.
Care sunt lucrurile care vă inspiră atât în profesie, cât și în viață?
Lupta prematurilor pentru supravieţuire. Trebuie să o vezi ca să înţelegi. Iar supravieţuirea lor cu bine e răsplata noastră cea mai mare.
Care sunt filmul și cartea preferată?
Nu am un film sau o carte preferate. Îmi plac comediile mai ales iar autorii mei preferaţi acum sunt scriitorii sud-americani. Daca ar fi să nominalizez doar o carte, aceasta ar fi „Povestaşul” lui Mario Vargas Llosa.
Ce anotimp iubiți și de ce?
Singurul care nu îmi place e iarna. E frig, trebuie să te îmbraci prea gros şi zilele sunt prea scurte.
Dacă ați putea să dăruiți lumii ceva, acesta ar fi….?
Zâmbetul Flaviei, o piticuţă de 800g, care, deşi a rămas să lupte cu viaţa doar împreună cu echipa noastră din terapia intensivă neonatală, ne-a răsplătit aproape în fiecare zi cu câte un zâmbet minunat. Iar zâmbetul copiilor este cu siguranţă ceva pentru care fiecare din noi ar trebui să luptăm.
