Maria Popovici: Îmi place să fiu omul din spatele cortinei

Îi place viața din spatele scenei. Cu un ochi râde, cu unul plânge, învață și trăiește, recită tacit piese întregi de teatru la repetiții și mai are timp și să se preocupe de hobby-urile ei, evident, toate artistice.
Maria Popovici este colaborator al Teatrului Radu Stanca, asistent regie, pasionată de tot ce înseamnă artă, un suflet complex și ochiul din umbra cortinei. Teatrul a fost, aparent, un drum care a urmărit-o încă din copilărie. Nu are o limită în ceea ce privește apogeul din punct de vedere profesional, iar în timpul liber se întoarce cu drag la teatru, dar pe scaunele desemnate publicului.
Începem cu începutul. Vorbește-mi despre Maria, studenta. De unde ai pornit, care erau opțiunile tale la finalul liceului, de ce ai ales teatrul?
Călătoria mea spre lumea teatrului începe încă din liceu. Am absolvit profilul vocațional de arta actorului la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”. Nu pot să spun că eram interesată de teatru când eram mică, decizia a fost spontană. M-am pregătit cu trei zile înainte de admiteri și am intrat. În liceu, nu am prea fost omul de pe scenă, pentru că niciodată nu-mi găseam locul și nu știam ce să fac, așa că am vrut să fac psihologie la facultate. Pe ultima sută de metri, cu vreo lună înainte de BAC, mi-am dat seama că dacă nu sunt pe scenă, atunci trebuie să fiu în spatele ei. Așa că am aplicat la Teatrologie și Management Cultural, la Sibiu. Aici am descoperit complexitatea istoriei teatrului, cât de frumos e să scrii despre teatru și ce înseamnă un spectacol de la A la Z. Am aprofundat istoria artei, istoria culturilor și m-am îndrăgostit de tot ceea ce înseamnă arte frumoase. Încă din anul I de facultate am lucrat în FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), și m-am implicat cât de mult am putut în proiecte, și mi-am dat seama că toată truda s-a meritat, pentru că în prezent sunt colaborator al Teatrului Național „Radu Stanca”.
Pe plan profesional care e vârful pentru tine? Unde îți dorești să ajungi?
Nu mi-am setat o limită. Nu mi-am spus niciodată „vreau să ajung în punctul X și acolo rămân”, pentru că întotdeauna vreau să evoluez, să pot să fac mai mult. Merg, treptat, în linie cu oportunitățile de care am parte și de acolo aștept să văd ce se întâmplă. Cred că uneori e mai bine să mergi mână în mână cu Universul, pentru că el lucrează și știe, de obicei, unde să te aducă.
Cum reușești să îmbini studiile cu munca?
Pentru că lucrez în domeniu, îmi este destul de ușor să îmbin studiile cu munca, și uneori chiar să învăț de la locul de muncă, și să mă folosesc în studii de ceea ce am învățat. Și vice-versa, evident. Când îți place ceea ce faci, nu cataloghezi munca drept o povară. Mă duc la cursuri, mă duc la teatru, vin acasă și tot universul teatral e în capul meu. Deja face parte din mine și chiar dacă uneori pare greu să fac tot ceea ce trebuie și să mă mai și încadrez în deadline, reușesc să o scot la capăt.
Este spotlight-ul un punct în care îți dorești să ajungi sau vrei să fii una din fețele nevăzute ale teatrului?
Cum spuneam, nu prea mă simt confortabil pe scenă, știind că toată lumea se uită la mine. Mie îmi place să scriu, să creez, să fiu omul din spate.
Acum trecem la Maria, tânăra. Ce te pasionează? Ce faci în timpul liber (ai timp liber?!)?
Surprinzător, mai am și timp liber! Îmi place foarte mult să cânt, chiar dacă mă emoționez când mă ascultă cineva. Îmi place să desenez, de obicei mă axez pe stilul zentangle, și îmi mai place să pictez. Am 2 mici tablouri făcute cadou, 2 pentru mine și unul în lucru. Mă inspir din idei aliene și atemporale, dar și din natură și cosmos. Pictez, meditez, „străbat” în lung și-n lat site-uri de artă contemporană și arte vizuale și, evident, site-uri cu îmbrăcăminte, produse cosmetice și accesorii – așa, ca fetele. Îmi place să urmăresc ce se întâmplă în lumea modei, în special ce e haute couture, pentru că detaliile și culorile sunt îmbinate atât de frumos și de finuț, și inspiră sensibilitate și feminitate. Împart ieșitul în oraș cu serile de relaxare pe care le petrec cu prietenul meu. Evident, merg la spectacole, chiar dacă le-am mai văzut, pentru că nicio reprezentație nu se compară cu cealaltă și nu m-am săturat de spectacolele de teatru!
Unde te vezi peste 5 ani? Profesional și personal.
Din punct de vedere profesional, peste 5 ani probabil am să fiu într-o ședință importantă, din care am să ies să răspund la telefoane importante. Glumesc. Deși, nu e exclus. Oriunde aș fi, sunt sigură că mă îndrept spre mai bine. Personal, am să fiu așezată la casa mea, așteptând să fiu cerută de nevastă într-un cadru cât mai amuzant și fericit, fără clișee. Așa că, dragă viitorule soț, surprinde-mă!
 
Foto credit: Dorin Părău