2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Pact cu istoria – Paul Langa, specialistul în Conservare și Restaurare

Cele mai citite

Paul Langa a terminat anul acesta Facultatea de Științe Socio Umane, specializarea Conservare şi Restaurare, din cadrul Universității „Lucian Blaga”, ca șef de promoție, cu media 9,82. „Am tratat totul cu seriozitate, am ştiut de la bun început ce înseamnă să faci o facultate, am dat atenţie tuturor detaliilor şi indicaţiilor care mi-au putut fi de ajutor, o prezenţă constantă la cursuri şi o învăţare logică a cursurilor.” Asta au însemnat pentru Paul cei 3 ani de facultate! Nu a stat toată ziua cu cartea în mână, însă a reușit să găsească echilibrul necesar pentru a reuși. „Am ştiut şi ce este distracţia din timpul facultăţii, dar am ştiut, în primul rând, ţelul pe care mi l-am propus. Am avut grijă să dobândesc cunoştinţele necesare nu în mod mecanic, ci într-un mod logic şi performant. Munca şi seriozitatea nu m-au pus într-o ipostază urâtă şi nici nu cred că cineva, vreodată, va fi pus într-o lumină proastă ca urmare a celor două elemente menţionate.” Ce-i sfătuiește pe viitorii boboci ai facultăților? „În primul rând, să nu uite de ce au venit la facultate! Să trateze cu seriozitate ceea ce fac, însă să nu uite să se şi distreze, deoarece orice muncă trebuie să fie urmată neapărat şi de relaxare. Să aibă limite în tot ceea ce realizează, mai puțin atunci când se referă la ţelurile în viaţă! Acestea trebuie să fie cât mai departe cu putinţă pentru a obţine performanţe. Le urez pe această cale, mult succes tuturor!”
Paul s-a născut în anul 1993, în orașul Făgăraş, din judeţul Braşov. Provine, după cum povestește chiar el, dintr-o familie de oameni simpli și are un frate mai mic. A urmat cursurile Şcoalii Gimnaziale ,,Ovid Densuşianu”, făcând parte din clasa cu profil de Arte plastice şi Muzică, grupa Arte plastice, a profesorului Matei Sofonea. Liceul l-a făcut la Colegiul Naţional ,,Doamna Stanca” din Făgăraş, specializarea Matematică-Informatică, profil real. Mintea lui Paul a făcu față rigorii unui profil ce studiază, în mare parte, științe exacte, însă sufletul i-a rămas credincios pasiunii pentru arte plastice. Tocmai de de aceea, după liceu, s-a decis să se înscrie la Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, specializarea Conservare şi Restaurare. Tânărul a absolvit în acest an facultatea ca șef de promoție cu o medie foarte mare. Drumul nu l-a parcurs singur, ci a fost susținut de familie, rude, profesori, prieteni şi cunoscuţi, cărora le mulţumește pentru implicare și îndrumare. Așa cum îi stă bine unui șef de promoție, nu doar rezultatele din timpul anilor de studenție îl recomandă, ci și un „CV” impresionat de premii și reușite, din anii precedenți. A obținut numeroase premii I şi speciale în clasele a VII-a, a IX-a, a XI-a și a XII-a, la concursurile de arte plastice, dar şi premii I la concursuri de creaţie poetică (clasa a XII-a) și la olimpiada de religie, faza judeţeană (clasa XI). Mai mult, Paul menționează expoziţia personală de pictură (2009), expoziţia de icoane, cu Clubul elevilor Făgăraş (2009), colaborările cu Biblioteca Municipală Făgăraş, Fundaţia Culturală ,,Negru Vodă” din Făgăraş, colaborarea cu atelierul de arte plastice pentru cursurile de formare în educaţia excelenţei, desfăşurate în cadrul Şcolii de Vară de la Făgăraş organizată de IRSCA Gifted Education (2011) și activitatea de voluntariat la Muzeul ASTRA Sibiu, în timpul facultăţii. La Sibiu a studiat conservare şi restaurare, specializându-se în modalităţi de prevenire şi combatere a degradării bunurilor culturale, dar şi în modalităţi de restaurare a acestora. „Din câte am văzut în cei trei ani de facultate, această specializare este puţin cunoscută. Cred că ar merita promovată mult mai mult munca depusă de cei care fac parte din acest domeniu de activitate, mai ales că întreaga muncă depusă de noi, în colaborare cu ceilalţi membri ai personalului dintr-un muzeu, stă în spatele frumoaselor etalări din expoziţiile muzeelor. Totodată se face posibilă şi „prelungirea” vieţii multor bunuri de patrimoniu sau monumente, de orice tip, care sunt mărturii ale existenţei şi istoriei umanităţii din cele mai vechi timpuri și până în prezent.”
Scrie poezie de la 15 ani

În anii săi de studiu, Paul a fost fascinat de felul cum se pot recupera bunurile culturale, cum pot fi păstrate și transmise celor care vor veni. Spune că evoluția tehnologiei este esențială în a nu mai pierde nimic, cum s-a întâmplat cu multe monumente şi mărturii ale trecutului și care nu au putut fi restaurate sau recuperate. Paul s-a ocupat de restaurare, în mod special, pentru lucrarea sa de licență, coordonată de expert restaurator dr. Mirel Vasile Bucur. „Restaurarea presupune un nivel ridicat de cunoştinţe în domenii diverse (istoria artei, arte plastice, chimie, biologie, etc.). Pentru a şti exact cum putem restaura un bun cultural, trebuie foarte multă atenţie, bunurile culturale fiind cele care ne dictează nouă restauratorilor cum să acţionăm, până unde, când şi în ce circumstanţe. Fiecare bun este considerat un caz particular, chiar şi atunci când vorbim de două obiecte identice”. Pe lângă ceea ce a făcut în timpul facultății, Paul și-a păstrat alături de suflet… poezia. „Scriu de la vârsta de cincisprezece ani şi cred că prin poezie, şi în general prin citit, poţi cutreiera lumea aceasta, dar şi alte lumi, mai mult decât paşii pe care un om îi face în viaţa lui”.
Din toamnă se va întoarce la Sibiu pentru a urma studiile de masterat la specializarea restaurare lemn policrom, din cadrul Facultății de Științe Socio Umane, iar pe viitor își dorește mult să lucreze în domeniul pentru care s-a pregătit. Găsește învăţământul universitar din România ca fiind, în general, unul bun, dar și-ar dori ca admiterea să fie din nou pe bază de examen şi nu pe bază de dosare. „Mi-aș mai dori și accentuarea laturii practice în cadrul facultăţilor. Dacă stăm să ne gândim, cel mai bine se poate învăţa doar practicând pe baza cunoştinţelor învăţate. Pe de altă parte, este necesară dotarea facultăţilor cu instrumentar şi bibliografie necesară bunei desfăşurări a activităţii.” Paul și-a dorit să încheie cu un citat ce aparține lui Albert Einstein: ,,Încearcă să fii un om de valoare şi nu neapărat un om de succes.”

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Blackout în Republica Moldova. România a sărit în ajutorul Chișinăului

A fost blackout astăzi în Republica Moldova și Ucraina, iar România a sărit în sprijinul moldovenilor de peste Prut.Republica...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect