Poliţist S.A.S: Mascaţii sunt băieţii în calea cărora nu stă nimeni şi care pun lucrurile la punct

„Micuţul” este unul dintre angajaţii Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – mascaţii, aşa cum îi ştie toată lumea. Nu e deloc mic, are 38 de ani şi de zece ani lucrează în structuri de intervenţie rapidă. Despre meseria sa spune că este periculoasă şi nu o faci decât dacă te ţin nervii, eşti bine pregătit fizic şi ai simţul dreptăţii. E conştient că mulţi se tem de el şi colegii săi, dar susţine că aşa şi trebuie pentru că „mascaţii nu vin să stea la poveşti, ei rezolvă situaţia”.
„Micuţul” povesteşte că a fost un copil tare firav, care a avut multe probleme cu băieţii mai mari din cartierul în care locuia. „Eram un copil foarte slăbuţ, am schimbat cartierul şi erau copii, actualmente infractori, care se luau de mine. Toţi sunt în puşcărie acum. Din clasa a cincea m-am ales cu dinţii rupţi, bătut rău. Motivele? Tot felul. Eu pur şi simplu nu eram genul care să cedeze şi am atras antipatia”, povesteşte „Micuţul”. În anii respectivi a adunat multă frustrare. Ar fi vrut să facă un sport de luptă, ca să facă faţă problemelor de la şcoală, dar părinţii săi nu erau de acord. La 17 ani însă s-a angajat şi, din primul salariu, s-a înscris la un curs de karate. A devenit, cu anii, din ce în ce mai bun, ajungând să câştige competiţii şi să obţină centura neagră. A lucrat ca agent de pază mai mulţi ani, iar în 2005 a fost admis în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, la gruparea mobilă.
„Mi-am dorit neapărat să ajung în structura asta, într-o structură de intervenţie. Erau băieţii în calea cărora nu stătea nimeni, care nu se tem de nimeni şi de nimic şi care puneau lucrurile la punct. Când vin structurile de intervenţie se pun lucrurile la punct, se face linişte. Mi-am dorit mult şi am muncit mult”, povesteşte poliţistul. După doi ani de zile s-a transferat la Poliţie şi spune că face cu mare plăcere această meserie. Aici, povesteşte „Micuţul”, totul este clar: fiecare ştie ce are de făcut, totul este planificat şi clar stabilit. „Trebuie să te cunoşti foarte bine, să ştii cum gândeşte fiecare, cum se mişcă. Fiecare din grupă trebuie să ştie să facă de toate. O grupare trebuie să fie capabilă să facă faţă situaţiei, indiferent de numărul de persoane implicate. Au fost cazuri în care o grupă de şase persoane a fost nevoită să facă faţă unui număr de două sute de persoane. Şi au reuşit până când au venit întăririle”, explică „Micuţul”.
Povesteşte că meseria sa este periculoasă şi îl întreb dacă s-a gândit vreodată, la finalul unei misiuni, la pericol şi la ce ar fi putut să se întâmple. „Nu mi-a fost frică niciodată, dar au fost lucruri care ne-au determinat să ne gândim şi să ne pregătim mai bine. Când intri la om în casă, îl imobilizezi şi apoi vezi că el, de fapt, avea pistolul sub pernă, armă de foc. Atunci stai şi te gândeţi că nu-i bine să baţi la uşă şi-ţi este ciudă un pic pe lege care te obligă să baţi şi să strigi Poliţia, iar omul te aşteaptă cu arma după uşă. Normal că după ce trece momentul, te gândeşti la ce putea să se întâmple, dar încă nu a fost nimic care să mă facă să mă retrag”, susţine poliţistul.
Spune însă că sunt şi momente în care, chiar şi ei, „băieţii duri”, sunt impresionaţi. „Ţi se rupe sufletul când vezi că un copil de un an sau doi rămâne singur pentru că i-ai luat ambii părinţi, care erau proxeneţi. Asta te marchează, nu faptul că el, poate, era cu pistotul sub cap sau faptul că ai stat 12 ore la pândă, în ploaie, toată noaptea. Astea sunt ceea ce vrem, lucrurile pentru care facem meseria asta, dar ţi se rupe sufletul când vezi că rămân copii sau că sunt implicaţi copii, pentru că te duci după pedofili. Astea te marchează şi te fac să te gândeşti la ele mult timp”, mărturiseşte „Micuţul”.
Întrebat care sunt provocările acestei meserii, „Micuţul” răspunde: „Să fii mereu în priză, să fii mereu pregătit pentru orice, să stai cu ochii deschişi când baţi la uşă şi intri într-o casă. E un job periculos, din care se poate să nu te mai întorci, dar nu mă gândesc la asta. Mă gândesc la ce trebuie să fac eu ca asta să nu se întâmple şi mă pregătesc. În proporţie de 90 la sută ţine de mine să nu se ajungă acolo”.
Afirmă că-l face să meargă mai departe în această carieră simţul dreptăţii şi faptul că „băieţii răi” ajung unde le este locul. „E bine să şti că băieţii răi sunt puşi la locul lor. E foarte bine să ştii asta. Te duci şi iei un pedofil, care mai e şi agresiv, că altfel nu ne-ar chema pe noi, îl vezi cu cătuşele la mâini, băgat în dubă de arest şi ştii că l-ai dus unde trebuie”, spune poliţistul. „Micuţul” ar recomanda tinerilor job-ul său, dar doar dacă sunt cu adevărat motivaţi şi pregătiţi fizic şi psihic pentru această meserie. „Depide cât de rezistent psihic eşti. Trebuie pregătire fizică foarte bună, rezistenţă la stres şi să ai un pic de simţ al dreptăţii. Îţi mai trebuie un dram de nebunie. Noi, aici, nu suntem niciunul cu toate ţiglele pe casă. Să rupi uşa şi să intri peste unul care poate avea cuţit, bâtă sau armă de foc, îţi trebuie un dram de nebunie, dar suntem special selectaţi pentru asta. Dacă eşti genul de om care merge să povestească, să discute, nu ai ce căuta aici. Aici nu mergi să-l întrebi de ce face ceva. Nu! L-ai luat, ai dat cu el de pământ şi apoi vin cei care discută cu el. Noi nu mergem să negociem, noi mergem să rezolvăm situaţia. Noi suntem trimişi acolo unde alţii sunt depăşiţi de situaţie”, explică „Micuţul”.
SAS intervine ori de câte ori situaţia o impune. Poliţiştii din structura de intervenţie sprijină organele de anchetă în acţiunile lor atât pentru a asigura protecţia oamenilor legii, cât şi siguranţa infractorilor. Chiar şi suspecţii trebuie păziţi de alţi suspecţi sau de familiile victimelor. Cele mai obositoare misiuni sunt cele în care sunt implicate multe persoane. Cea mai lungă misiune la care a participat „Micuţul” a durat 48 de ore şi au fost implicate circa o sută de persoane care au trebuit audiate şi apoi prezentate judecătorilor.