Pompier, după 20 de ani de carieră: Prima misiune nu am cum să o uit. Atunci am primit botezul focului

Valentin Salomiu are 44 de ani şi aproape jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu unde lucrează ca pompier. A pornit de jos în această meserie cu care a făcut cunoştinţă pe vremea stagiului militar, iar acum a ajuns colonel, înălţat în grad la 1 decembrie, înainte de termen, pentru merite deosebite.
Povestea de pompier a lui Valentin Salomiu începe oficial la 1 ianuarie 1989, când a intrat pe poarta mare a unităţii de pompieri din Sibiu în calitate de soldat în termen. Au urmat două luni de pregătire teoretică, iar într-o zi friguroasă de martie, pe care şi-o aminteşte de parcă ar fi fost ieri, a primit botezul focului.
„Prima misiune nu am cum să o uit. Nu a fost o misiune deosebită decât pentru mine. Eram tilicar şi am participat la stingerea unui incendiu. Nu mă aşteptam să fiu chiar la ţeavă, dar un coleg mai în vârstă a zis să iau eu ţeava că lui i-au îngheţat mâinile. Era doar un pretext. Am fost prins de eveniment, am început să sting incendiul. Am terminat şi eram foarte bucuros, m-am întors către colegi şi ei mă aşteptau: au dat cu apă pe mine, m-au udat din cap până în picioare. Era botezul focului. Deşi nu era foarte cald afară, nu m-a afectat foarte tare, era adrenalina, bucuria de a stinge primul incendiu şi botezul focului”, îşi aminteşte colonelul Salomiu.
Tot în armată era când a avut loc Revoluţia, iar evenimentele de atunci l-au marcat pe viaţă. Chiar şi acum, după 25 de ani şi aproape 500 de misiuni la care a participat, spune că cel mai bine întipărite în minte i-au rămas acele zile.
„Au fost persoane decedate în timpul schimburilor de focuri de atunci. Au fost incendii mari pe actualul Milea, pe Ştefan cel Mare, pe Calea Dumbrăvii. Am fost chiar sub focuri – nu vreau să sune pompos – dar eram chiar sub focuri de armă. Noi stingeam incendii şi în jurul nostru se trăgea. Atunci am luat contact cu primele victime: primii oameni împuşcaţi i-am văzut la sediul Poliţiei, pe Milea şi pe Ştefan cel Mare. Acele momente cu victimele de la Revoluţie nici în ziua de azi nu mi le explic cum şi de ce”, mai spune Salomiu.
La terminarea stagiului militar, Valentin Salomiu a părăsit sistemul şi a urmat cursurile Facultării de Fizică, specializarea Fizică atomică. Deşi niciodată în viaţa sa de până atunci nu visase să devină pompier, în 1995 s-a întors în unitatea unde a făcut armata şi nu a mai plecat.
Spune zâmbind că a ajuns pompier „din întâmplare” pentru că aici s-a nimenit să facă armata, dar recunoaşte că meseria i-a plăcut şi a constatat că i se potriveşte.
În plus, copil fiind, îi plăceau uniformele şi era întotdeauna în timpul jocurilor cu colegii „Pompierul atomic”, un super-erou, personajul principal al unui desen animat al cărui subiect nu şi-l mai aminteşte foarte bine.
„M-am întrebat cum am ajuns aici (pompier – n.r): eram pompierul atomic, probabil din filmele vremii. Erau nişte filme cu super-eroi. M-a urmărit acest pompier atomic”, glumeşte Valentin Salomiu.
Viaţa de zi cu zi a unui pompier nu este însă de film. E o meserie grea, dar frumoasă, care-ţi dă „satisfacţii sufleteşti”. Nimic nu se face ca în filme, totul se face cu cap, după reguli şi proceduri bine puse la punct. Asta reduce riscurile, asta te menţine în viaţă după 20 de ani de carieră.
„Salvări de persoane facem tot mereu. Să nu se înţeleagă că e ca în filme: intrăm în foc şi salvăm oameni. Au fost şi astfel de cazuri, dar mai rare. Cel mai des ne confruntăm cu multe persoane care vor să intre să stingă ele incendiul şi trebuie salvate. Nu conştientizează pericolul şi pot muri fără să-şi dea seama”, spune colonelul Salomiu.
Întrebat despre sentimentele care-l încearcă atunci când salvează oameni, recunoaşte că sunt confuze: „Sentimentul că l-ai scos pe om… Sunt momente delicate: cum să-i spui acelui om să se mulţumească că a scăpat cu viaţă sau că se putea şi mai rău? Constat la incendii că întotdeauna se putea şi mai rău, dar cum să-i spui asta unui om care a rămas fără bunurile adunate într-o viaţă? E un sentment de…satisfacţie, nu ştiu, împlinire, că l-ai salvat. Pe partea cealaltă, te gândeşti: omul asta a rămas fără casă. E un amestec de fiecare dată când te duci la un incendiu”.
Povestind cu Valentin Salomiu constaţi că şi pompierii au zile mai bune şi zile mai grele, ca în fiecare meserie. Aici însă încărcătura emoţională poate fi mare. Sunt zile când pompierul nu reuşeşte să salveze omul sau când îşi dă seama, la finalul unei intervenţii, că doar norocul l-a salvat.
De două ori în carieră Valentin Salomiu a participat la misiuni care s-ar fi putut termina cu adevărate tragedii: în încăperile în care intraseră să stingă focul au constatat, la finalul intervenţiilor, că erau zeci de butelii de gaz sau alte substanţe care ar fi putut oricând exploda.
„Doar norocul a făcut să nu explodeze una pentru că, prin simpatie, explodau toate”, spune colonelul Salomiu.
Cu toate acestea afirmă că are un job pe care l-ar recomanda oricând tinerilor.
„Dacă cunoşti regulile şi le respecţi, riscurile se reduc foare mult. E o meserie frumoasă, cu multe satisfacţi sufleteşti. Te duci şi ajuţi şi şti că ai făcut o faptă bună, îţi crează un sentiment de satisfacţie. Clar nu e o meserie pentru oricine, trebuie să ai un pic de nebunie, să fi apt din punct de vedere fizic şi psihic şi să-ţi placă”, explică Salomiu.
Soţia şi cele două fiice sunt colacul său de salvare. Împreună cu ele Valentin Salomiu reuşeşte să treacă peste momentele grele de la serviciu.
„Trebuie să treci peste, pentru că altfel …nu poţi merge mai departe. În cadrul familiei, acolo este locul meu de refugiu. Nu întotdeuna reuşesc, dar câteodată pot să-mi las problemele de serviciu la serviciu şi acasă ascult muzică, citesc, stau cu fetele, pe cea mare o ajut la matematică”, povesteşte Salomiu.
Recunoaşte că meseria l-a făcut paranoic şi, de cele mai multe ori, soţia şi fetele suportă consecinţele.
„Primesc reproşuri de la soţie că sunt paranoic. Scot din priză toate instalaţiile electrice, prizele sunt supradimensionate astfel încât să nu păţesc un scurt-circuit, am montat sisteme de protecţie la centrală, detectori de fum, siguranţe automate pe circute separate…Faptul că am văzut destule incendii şi din varii motive… Se apropie săbătorile şi, de obicei, nu prea las instalaţiile electrice în funcţiune”, mărturiseşte colonelul.
Recunoaşte râzând că „sunt absolut excluse” artificiile, lumânările sau alte astfel de dispozitive în casă sau în preajma bradului de Crăciun. Asta pentru că statistica pe care o cunoaşte prea bine îi spune că un incendiu în jurul bradului se produce în mai puţin de un minut.