Articolele publicate de Ioana Chicet-Macoveiciuc reprezintă zilnic o sursă de inspiraţie pentru mii de mămici din România, care şi-au făcut un obicei din a citi blogul său de parenting, intitulat prinţesaurbană.ro.
Autoarea povesteşte când serios, când amuzant, întâmplările prin care trece ca mamă a celor doi micuţi , Ivan şi Sofia, iar de curând a venit la Sibiu pentru a-şi lansa prima sa carte dedicată creşterii şi educării copiilor: “O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă.” Care sunt principalele recomandări pe care Prinţesa Urbană le face părinţilor, aflăm din interviul acordat ziarului Sibiu 100%.
În articolele dumneavoastră pledaţi pentru respectarea tuturor doleanţelor copiilor, însă sunt voci, chiar printre specialişti, care susţin că nu este normal ca părinţii să se lase comandaţi de micuţi, acceptând să fie reduşi la rolul de simpli executanţi ai ordinelor lor. Ce părere aveţi?
Există o mare diferență între nevoile și dorințele copiilor, iar specialiștii sunt în acord în ceea ce privește această distincție. Fără discuție, nevoile copiilor trebuie împlinite în procent cât mai mare de către părinți. Problema este că mulţi dintre noi nu reușesc să facă deosebire între cele două. Un copil mic are nevoie de a fi luat în brațe. Nu are nevoie de multe jucării, aceea este o dorință (poate chiar una a părintelui, de fapt). Un copil are nevoie de hrană sănătoasă, chiar dacă își dorește, poate, să mănânce numai dulciuri. Un copil are nevoie să ia decizii (în măsura abilităților sale, poate decide de exemplu ce culoare să aibă tricoul pe care îl poartă, nu poate decide dacă să meargă sau nu la medic), în timp ce dorința lui de a merge la medic în pijamale poate fi luată în considerare de părinte, fără a fi însă și îndeplinită. Eu cred că în zilele noastre, părinții petrec foarte puțin timp de calitate alături de copiii lor, ignorând astfel o mare nevoie a copilului – aceea de a se conecta cu părintele său – așa că încearcă să suplinească asta împlinind dorințe precum jucării, desene animate, petreceri fastuoase, haine extravagante, accesorii nepotrivite vârstei. Părintele este cel care trebuie să impună limitele, copiii au nevoie de limite pentru a se simți în sigurantă. Părinții care fac doar ce dorește copilul pot fi acuzați de neglijență, din punctul meu de vedere, pentru că vor crește adulți neadaptați la realitatea socială în care vor trăi.
Care credeţi că este cheia reuşitei în privinţa educării copiilor?
Esențial este respectul față de copil, timpul de calitate petrecut conectat la copil, interesul părintelui în a observa și asculta copilul, a-i acorda libertatea de care are nevoie pentru a se exprima, răbdare față de exprimarea emoțiilor copilului (care poate fi zgomotoasă). De asemenea, militez pentru o educație cu blândețe, fără jigniri, palme la fund, amenințări și pedepse. Empatia, respectul, răbdarea se învață prin bunul exemplu oferit de părinte.
În ce măsură, pe dumneavoastră părinţii v-au educat în acest stil şi cum v-aţi descoperit propriul stil de parenting?
Părinții mei erau foarte tineri când m-au avut, trăiau într-un mediu ostil, cu multe lipsuri. Din păcate, le-au lipsit informația și răbdarea, așa că am crescut cu tradiționala pălmuță peste ochi, cu pedepse multe și cu „nu ești bună de nimic, o să ajungi să speli toalete”. Am știut încă de atunci că peste ani, când voi deveni eu părinte, voi încerca să fac lucrurile altfel. Am avut nevoie de mulți ani pentru a accepta felul în care am crescut, pentru a înțelege în ce fel m-a afectat purtarea lor, pentru a găsi în mine resurse de a nu repeta greșelile lor. Consider că nu am un stil anume de parenting, nu mă încadrez în nici un curent, fac pur și simplu ceea ce simt.
Care a fost primul lucru pe care v-aţi propus să îl aplicaţi cu copiii, în momentul în care aţi aflat că veţi deveni mamă?
Mi-am jurat că n-o să-i agresez niciodată în nici un fel, că n-o să-i lovesc, n-o să-i ameninț și n-o să-i jignesc, că o să încerc mereu să am rabdare, să mă port cu ei cu respect și înțelegere.
Sunteţi invitată ca trainer la diverse conferinţe de parenting şi chiar aţi scris o carte pe această temă. Care sunt principalele recomandări pe care le faceţi părinţilor pentru creşterea copiilor?
Părinților le spun să aibă grijă de ei în primul rând. Dacă mama nu e bine, nimeni din familie nu e bine. Multe dintre proaspetele mame suferă de depresii după nașterea copilului, se adaptează greu la noua viață. Lor le recomand să meargă la un specialist, să vorbească mult cu alte femei în situații asemănătoare, să ceară ajutor, să se odihnească mult, să facă lucruri pentru sufletul lor, să împlice mult și tații, care sunt perfect capabili să se îngrijească și ei de copii. Îndemn părinții să nu pună presiune pe ei, să nu-și propună să fie perfecți, să aibă încredere în medici și specialiști, să facă lucruri pentru ei, pentru cuplu.
Apoi, în ceea ce privește copiii, le recomand părinților să fie prezenți, să încerce să rezolve lucrurile prin joacă, să petreacă timp de calitate cu copiii, să îi trateze ca pe niște ființe extraordinare, așa cum și sunt.
Care credeţi că este cel mai eficient mod prin care un copil poate fi convins să coopereze?
Conectarea. Un copil conectat la părinte, care știe și simte cât de mult contează el pentru părintele său, va coopera, pentru că în esență, copiii își doresc mult să-și mulțumească părinții.
Dar de a-l ajuta să-şi depăşească mai rapid o criză de nervi?
Răbdarea. Copiii fac crize de nervi din oboseală, frustrare, neputința de a gestiona un anumit context. Degeaba vorbești cu un copil furios, degaba îi explici, nu te aude, nu înțelege. Încerci să îl scoți din mediul care îl stresează (mall, supermarket, loc de joacă), îl împiedici să se rănească (nu-l lași să se dea cu capul de perete), îl iei în brațe dacă vrea, dacă nu, pur și simplu aștepți să se descarce, asigurându-l verbal și din priviri că ești acolo, că îl iubești și dacă e furios.
Susţineţi că cel mai important lucru este acest timp pe care părintele să îl petreacă alături de copil. Ce să facă totuşi părinţii care stau foarte prost cu timpul? Cum să reuşească să fie prezenţi în viaţa copiilor, în ciuda faptului că timpul petrecut împreună este foarte scurt?
Dacă nu e cantitate, atunci măcar calitate să fie. Așa e, uneori pur și simplu nu îți rămâne prea mult timp de petrecut cu copiii. Ei vor înțelege asta dacă le veți explica pe înțelesul lor. Dar puținul timp pe care îl aveți, petreceți-l acolo, pe podea, făcând ce îi place copilului cel mai mult. Fără telefon, fără facebook, fără tabletă, doar voi și copilul, atenți la ce are de spus, interesaţi cu adevărat de tot ce vrea să vă arate.
Care credeţi că sunt minusurile generaţiilor de azi –a tât în cazul copiilor, cât şi al părinţilor?
Mulți dintre părinți au crescut cu bătaia (conform statisticilor Salvați copiii, două treimi dintre copiii din România spun că sunt loviți acasă zilnic), și acum practic repetă viața părinților lor, folosind aceeași metodă de educație. Puțini au învățat ceva din propria copilărie și au decis să rupă lanțul. Părinții au foarte puțin timp pentru copiii lor, mulți lucrează 12-14 ore pe zi, își văd copiii doar în weekend. Copiii au acces prea devreme la tehnologie, care le fură din experiența jocului simplu, natural. Expunerea socială timpurie, pe facebook, creează o competiție inutilă și nocivă.
Iar părţile bune ale acestor generaţii?
Accesul la informație ne ajută să aflăm mai multe despre felul în care actele noastre ca părinți modelează caracterul copiilor noștri. Avem multe variante de petrecut timpul liber, vacanțe, toate astea înseamnă timp de calitate în familie. Copiii noștri sunt tot mai inteligenți, mai conștienți de potențialul lor.
Cum sună în viziunea dumneavoastră atât definiţia părintelui ideal, cât şi a copilului ideal?
Hm, nu cred în acest concept. Cred în conceptul de copil iubit, acceptat, și deci fericit. Și în conceptul de părinte dispus să facă mai bine, atent la copilul lui, răbdător, care nu se învinovățește la tot pasul.
Ce vă propuneţi în continuare faţă de publicul dumneavoastră, interesat de parenting, ce planuri de viitor aveţi, în calitate de Prinţesa Urbană?
Voi continua să scriu pe blog în fiecare zi despre lucrurile pe care le învăţ alături de copiii mei, lucrez la câteva cărţi pentru părinţi şi copii, voi organiza noi evenimente cu specialişti pentru comunitatea din Bucureşti şi din alte oraşe mari ale ţării, iar cu puţin noroc, voi avea timp şi pentru o nouă carte pentru părinţi.
