Helmut Detschelt este un nume care, pentru foarte mulți sibieni poate nu înseamnă nimic, dar pentru puțini dintre ei înseamnă totul, pentru că a reușit să le schimbe destinul. Născut în Sibiu, dar stabilit în Vancouver, Canada nu a uitat niciodată de locurile natale. În 2013 a decis să se alăture Asociației Umanitare Alexandra Nanu (AUAN). A fost primit cu brațele deschise și făcut membru de oanoare. În același an, citește în paginile Ziarului „Sibiu 100%” despre Camelia Oprea o olimpică la marematică, cu rezultate excepționale. Este momentul în care decide că acești copii trebuie apreciați, stimulați și ajutați. Așa se naște ideea Premiului de Excelență, Alexandra Nanu, în valoare de 5.000 de lei, acordat în cadrul Galei Umanitare „Credem în Tine”, care are loc în luna decembrie. Costul acestui premiu este suportat din buzunarul sibianului stabilit în Canada. Acordarea lui l-a făcut să revină în Sibiu și în România, după 40 de ani.
Helmut Detschelt s-a năcut în Sibiu, în Orașul de Jos, pe 8 aprilie, 1949. A terminat liceul la Gheorghe Lazăr, secția germană. „Am fost educat în spiritul săsesc și cel românesc în același timp. Tata era sas, iar mama româncă. Eu mă simt acasă în ambele culturi”. După liceu a studiat inginearia la lnstitutul Politehnic din Cluj și s-a specializat în Tehnologia Construcţiilor de Maşini. A fost crescut în spiritul libertății de părinții lui. „Tata a fost prizonier politic timp de doi ani și după ce s-a întors s-a transformat într-un om foarte serios. De mic copil mi-a indus credința pentru comunitate și de a fi mai atent la greutățile vieții. Asta se reflectă și astăzi la mine și mereu simt imboldul de a-i ajuta pe cei care ajung în situații nefericite nu pentru că vor ei.” Cu toții știm că atunci când ești prins în vâltoare, sunt puține șanse să scapi, dacă nu este cineva atent la tine să-ți întindă o mână sau să-ți arunce un colac. Helmut Detschelt știe asta cel mai bine, pentru că viața i-a oferit experiențe din care să învețe. „Eu nu aș fi devenit omul de astăzi, dacă nu aș fi avut în viață, la rândul meu, oameni care m-au ajutat și care care m-au apreciat. Printre ei se numnără diriginta de la Gh. Lazăr, profesorii mei de la facultatea din Cluj și părinții mei. Ei sunt cei care m-au format și care m-au făcut să-mi dau seama cât de mult contează aprecierea exprimată sub o formă sau alta.” Își cunoscuse soția la Cluj, dar în anul 1972 familia sa decide să plece din țară. Ia drumul străinătății alături de părinți și de sora lui, pentru întregirea familiei. În realitate plecaresă pentru găsirea spiritului liber despre care părinții îi vorbiseră atât, interesul financiar nu și-a avut locul. „Am ajuns în lagăr în seara de Crăciun. Aveam cu noi doar o valiză și o ladă cu lemne. Fata cu care eram logodit rămăsese în România. Abia după doi ani, cu greu, am reuși să primim aprobare în România pentru căsătorie și a reușit și ea să vină alături de mine. A fost greu, mereu refuz să-mi amintesc”.
Din Germania, în Canada, prin ocolul lumii
Prima măsură pe care a luat-o odată ajuns în Germania a fost aceea de a prezenta Guvernului german situația dezastruoasă în care se aflau sașii din Transilvania. În Germania a lucrat ca inginer, însă mereu a fost pătruns de frică, să nu cumva sistemul comunist să învingă și să se îndrepte către Coasta de Vest. „Firma la care lucram avea o sucursală și în America și atât i-am rugat și i-am bătut la cap, încât m-au trimis acolo.” A ajuns în 1982, prima dată în Brazilia, după care l-au mutat în Pennsylvania. În America a stat aproximativ 3 ani și s-a întors cu firma în Germania. Însă nu asta își dorea, ci să se stabilească în America de Nord. S-a reprofilat pe domeniul financiar și a lucrat pentru cea mai mare firmă din domeniu. S-a mutat astfel în Seattle, unde a lucrat cu Universitatea de acolo. În tot acest timp, părinții lui s-au mutat în Vancover, Canada. Așa a luat decizia, ca alături de soția sa să emigreze în Canada pentru a fi alături de părinți și pentru a-i ajuta. Aici s-a stabilit și a reușit să-și deschidă propria firmă de investiții. Acum s-a pensionat, însă continuă să lucreze part time.
„De oameni mi-e cel mai dor”
Deși pașii l-au purtat în multe colțuri ale acestei lumi, Helmut Detschelt a rămas în contact permanent cu Sibiul și România. Așa a ajuns să citescă, în anul 2013, în Ziarul „Sibiu 100%” despre olimpicii noștri, copii care muncesc mult și renunță la multe pentru a face performanță. S-a decis să facă ceva pentru acești copii, în mod special pentru cei care au rezultate remarcabile, dar o situație finaciară mai fragilă. Și pentru că nu putea să-i ajute de unul singur, a luat legătura cu AUAN. „ Am citit despre Alexandra și despre faptul că părinții ei au făcut din această tragedie ceva bun și constructiv, că luptă pentru copii excepționali, dar din familii dezavantajate și m-am gândit să le scriu o scrisoare și să-i ajut. Corespondența a fost una intensă. Pentru că în Vancouver am fost timp de 5 ani director la un azil de bătrâni și eram familiarizat cu managementul organizatoric, am acceptat să le fiu consultant financiar, dar în loc de asta am ajuns membru de onoare AUAN.” Camelia Oprea, o olimpică la matematică, cu o minte ageră a fost primul copil care l-a impresionat pe Helmut Detschelt. S-a decis să o recompenseze. Așa s-a născut Premiul de Exelență Alexandra Nanu, în valoare de 5.000 de lei, o sumă susținută de un singur om, din buzunarul său. Singurul motiv? Bunătate și atenția la nevoile celor din jur. Atunci când Camelia Oprea a fost premiată, el a venit pentru prima dată în Sibiu și în România după 40 de ani. „Când am ajuns în Piața Mare nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Era un vis. Este imposibil să schimbi trecutul, dar sincer, dacă aș fi știut că totul avea să se schimbe nu aș mai fi plecat. De oameni mi-e cel mai dor, pentru că pe oamernii de aici eu îi pot înțelege. Mă simt parte din ei. Cultura Sibiului este foarte apropiată de cea a sașilor și sunt aici anumite valori, cultivate și crescute armonic pe meleagurile Ardealului și care sunt o legătură între oameni.” Al doilea premiu a fost dat în anul 2014 Alexandrei Canciu, de data asta olimpică la germană modernă. „Țin legătura cu ambele fete. De câte ori vin în țară le vizitez pe ele și pe familiile lor ce denotă seriozitate și spirit intelectual.”
„Dacă ar trebui să îl descriu pe domnul Detschelt pe scurt aș spune că este un om de inițiativă și cu o inimă mare. În această lume rar întâlnești un om ca dânsul, care să ajute fără a fi rugat, fără a aștepta vreo recompensă, ci condus de instinctul său de a face un bine. Datorită acestui instinct minunat, unei inițiative copleșitoare și unui articol de acum 2 ani din Ziarul Sibiu100% am avut ocazia deosebită de a il cunoaște pe domnul Helmut Detschelt. Mai mult, în cadrul galei organizate de ascociația Alexandra Nanu, mi s-a acordat o medalie de aur, pentru rezultate de excelență de la școală și concursuri extrașcolare. Valoarea materială a premiului nu este de contestat, dar el înseamnă mult mai mult, anume recunoașterea rezultatelor mele dincolo de ocean. Acea bucată de aur acordată de altcineva, ar fi însemnat probabil mai puțin, căci cum spune Goethe: „Bunătatea este lanțul de aur cu care societatea este legată. Iar această societate are nevoie de mai mulți oameni precum domnul Detschelt”, Camelia Oprea, olimpică premiată de Helmut Detschelt.
Publicitate
