2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Teodor Tulpan, în expediție în Iran

Cele mai citite

Alpinistul Teodor Tulpan, Fane cum îl știe toată lumea, a plecat, duminică, într-o nouă expediție, de data aceasta în Iran. Deplasarea are loc în perioada 20 iunie – 4 iulie, obiectivul principal fiind atingerea vârfului Demavand – 5671 m.

Traseul nu este foarte tehnic, vom alege unul dintre traseele cele mai circulate. Principala problemă este zăpada. În partea de sus, după 4.000 – 4.500 de metri, este zăpadă și va fi principala problemă și mai este și valul de sulf, pentru că este un vulcan activ care încă emite gaze. Când se schimbă vântul, te poate chiar întoarce din drum sau, în cazuri mai grave, trebuie să cobori definitiv din munte pentru că emană estul de mult sulf”, explică Fane Tulpan.

Expediția este formată din 7 persoane, cinci bărbați și două femei, care vor avea echipament tehnic pentru urcarea pe munte, chiar și pentru escaladaqre, avaând în vedere că este posibil să întâlnească zone de gheață. O altă provocare este că unii dintre participanți n-au fost niciodată la o altitudine mai mare de 3.000 de metri.

Vrem să și promovăm mersul pe munte, în natură și să arătăm că poți să-ți depășești limitele”, mai spune Fane.

Se merge cu avionul până în Iran, se stă o zi pentru acomodare și de merge cu microbuzul către munte, urmând a fi stabilite două sau trei tabere unde se va înnopta. În principiu, deplasarea pe munte va dura cinci sau șase zile, în funcție de cum se acomodează participanții la altitudinea mare. La final, se vor vizita câteva zone din Iran.

Pentru mine nu este doar muntele – te-ai dus, ai urcat, ai plecat. Este despre a cunoaște oameni și locuri noi, istoria locurilor, mâncările tradiționale. Călătoria în sine este, practic, o expediție”, mai spune Fana.

Prin expediția sa, Fane Tulpan vrea și să promoveze proiectul Asociației Baby Care – Dăm startul la viață. Fane este ambasador Baby Care și vrea să atragă atenția asupra necesarului mare de bani pentru salvarea copiilor născuți prematur.

Este nevoie de foarte mulți bani. Cine nu a trecut prin asta, nici nu-și poate închipiui. Nici eu nu mi-am închipuit că un prematur înseamnă o ființă atât de mică și fragilă și care, totuși, trăiește foarte bine după aceea. Ca dovadă, sunt destui copii în Sibiu care au ajuns să se dezvolte destul de bine, fac diferite sporturi. Dar asta înseamnă bani”, mai spune Fane Tulpan.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect