Sibianul Teodor Tulpan este unul dintre puținii români care au reușit să cucerească cel mai înalt vârf din lume, Everest (8.850 m) și să revină cu bine acasă. De-a lungul timpului a mai escaladat alte 12 vârfuri renumite de pe glob, dar expediția din anul 2003 rămâne cea mai mare realizare a alpinistului sibian. De altfel, propria școală de munte, înființată pentru a-și împărtăși experiențele prin care a trecut, poartă numele vârfului Everest. Spune că pentru el muntele nu mai este o pasiune, ci un stil de viață plăcut, sănătos, în natură, o alternativă la viața sedentară petrecută în fața televizorului sau a computerului.
În această toamnă a fost lansat pe marile ecrane filmul „Everest”, care se bucură de un imens succes la public, îndeosebi pentru că se bazează pe un caz real. L-ai văzut? Cum ți se pare? Cât e realitate și cât e ficțiune?
L-am văzut, mai ales c-am citit şi două cărţi despre tragedia din 1996 de pe Everest. Mă aşteptam să fie mai multe peisaje, scene care să te ţină cu sufletul la gură, dar n-a fost aşa. Probabil bugetul n-a fost suficient, însă a ieșit un film bun pentru marea masă care vrea să ştie cum e la munte. Multe fapte din tragedie nici nu sunt pomenite sau arătate. Oricum, e mai bine decât nimic, să ştie lumea ce se întâmplă acolo.
Ești unul dintre puţinii români care au reuşit să escaladeze acest vârf râvnit de mai toţi împătimiţii drumețiilor montane. Care crezi că sunt cele mai importante reguli ca să poţi să îţi îndeplineşti obiectivul de a ajunge în vârf şi a reveni teafăr?
Prima regulă e aceea de a respecta muntele, natura. Nu neapărat înălţimea unui vârf e importantă, ci, mai ales, ceea ce faci pe munte şi ce acumulezi din acea experienţă. Apoi echipa /partenerii cu care mergi, echipamentul, vremea, experienţa şi pregătirea fizică acumulate în ani întregi pot face diferenţa între succes sau eşec, între viaţă şi moarte.
Care au fost cele mai grele momente pe care le-ai trăit în această călătorie şi pe cât timp s-a întins?
Expediţia a durat două luni și jumătate. Este una dintre cele cele grele expediţii la care am participat, dar a meritat pe deplin. Practic, o dată în viaţă ai o asemenea şansă, aşa că întreaga echipă românească și-a atins scopul: acela de-a veni întregi acasă, plus bonusul de a fi pe cel mai înalt vârf al planetei – Everest – 8850 m. Momente dificile au fost mai multe: în timpul zborului cu parapanta de la 7080 m (n.r. -Teodor Tulpan a stabilit recordul mondial la zbor cu parapanta, sărind în Himalaya), ocolirea crevaselor uriaşe de pe traseu, adaptarea organismului (aclimatizarea) cu altitudinea, căţăratul pe un frig de minus 50 grade pe vânt de 100 km. Dar cel mai mult m-a marcat faptul că vedeam alpinişti decedaţi în timp ce urcam, chiar eram nevoit să-i ocolesc uneori, fiind căzuţi în traseu…
Care a fost lecţia pe care ai învăţat-o cucerind acest vârf montan? Cum e viaţa după Everest?
Cea mai bună lecţie a fost aceea a răbdării, să stai să aştepţi “fereastra de vreme bună” când aveai şanse reale de a merge spre vârf. Viaţa merge înainte, indiferent ce facem, de asta am decis să înfiinţez Şcoala de Munte EVEREST, care are ca scop iniţierea tinerilor în mersul pe munte, vara sau iarna, după caz. Împărtăşesc cu cine este interesat experienţa mea de pe munte, pentru a le fi de folos.
Cui şi în ce scop i-ai recomanda să escaladeze Everestul?
Cine visează să ajungă acolo sus, poate încerca, dar asta presupune buget de circa 30.000 euro, experienţă, echipă etc. Nu sunt suficienţi doar banii şi gata, te poţi înscrie la agenţie să pleci pe Everest. Din păcate, mulţi fac aşa, pentru că destinația e tot mai comercială – la fel cum s-a întâmplat în 1996, când în tragedia suprinsă în filmul „Everest” și-au pierdut viața atâția oameni. Pentru ei nu contează experienţa, ci cred că dai banii şi gata. Inconştienţa celor care fac aşa ceva se plăteşte de multe ori chiar cu viaţa. Se pot face ture doar până în tabăra de bază, de unde poți să vezi muntele în măreţia lui. Suficient, cred eu.
Cum a debutat pasiunea ta pentru munte?
Pasiunea pentru munte a debutat cam pe la 12 ani, când mergeam cu bunicul meu în Cindrel, iar mai apoi din 1993 am intrat în Asociaţia Salvatorilor Montani Sibiu, unde alături de colegi alpinişti şi schiori cu experienţă m-am antrenat pentru munţii înalţi, am făcut împreună ture de iarnă, acţiuni de intrevenție. Mai multe despre mine puteți citi pe www.tulpan.ro
Sunt oameni care nu înţeleg cum cineva ajunge să facă o pasiune din drumeţiile montane printre coloşii de piatră. Ce le transmiţi?
Nu doar o pasiune, ci un stil de viaţă pot spune c-am făcut din mersul pe munte. Pentru că e un stil de viaţă plăcut, sănătos, în natură, acolo unde oamenii s-au născut, au trăit, au vânat, dar acum s-au făcut mai comozi şi preferă să stea la computer şi TV, în loc să iasă la plimbări şi mişcare în aer liber.
Cum te schimbă ca om o astfel de experienţă în care îţi depăşeşti limitele, practic, cu fiecare pas?
Eu cred că doar în bine. Cu cât ai mai multe experienţe, cu atât te cunoşti mai bine. Practic, munţii adevărați sunt cei din noi, nu cei pe care-i urcăm într-o ascensiune.
Şi în prezent viaţa ta se învârte în jurul munţilor, activând ca salvamontist voluntar. Îţi mai doreşti să ataci şi alte vârfuri în viitor? Care?
Sunt instructor naţional Salvamont, dar m-am implicat şi în pregătirea copiilor şi tinerilor la schi, un domeniu cu potenţial şi care-mi place. Încă nu am planuri de viitor, dar sunt deschis la propuneri.
De curând ai devenit ambasador al Asociaţiei Baby Care, care luptă în primul rând pentru salvarea vieţii copiilor prematuri. Ce te-a determinat să accepți și cum te vei implica în sensibilizarea oamenilor cu privire la această problemă?
Cred că fiecare poate avea neșansa să aibă un copil prematur în familie și eu însumi am fost una dintre acele persoane, pentru că băiețelul meu a avut ceva probleme după naștere. Am avut însă și șansa de a o cunoaște pe domna doctor Livia Ognean, ale cărei consultații și sfaturi au dus la un final fericit. Am considerat astfel că merită să mă implic și mai mult. Până atunci nici nu știam că sunt atâtea probleme în acest domeniu, dar când ești implicat direct ești apăsat de o responsabilitate mai mare și cred că merită să mulțumești atât verbal, cât și prin fapte, pentru a atrage atenția cât mai multor oameni. Doresc să particip la campanii de strângere de fonduri pentru prematuri atunci când se organizează și promovez acest lucru şi nevoile prematurilor la prieteni şi cunoştinţe, pentru că cea mai bună investiţie de viitor e în copii, nu?
Care este mesajul tău pentru cei care au visuri înalte, dar încă se tem să facă paşii necesari pentru a le realiza?
Fiecare om are un “Everest” al lui, dar nu toţi au curajul să-l urce. Orice vis poate deveni realitate!
Teodor Tulpan: Munţii adevărați sunt cei din noi, nu cei pe care-i urcăm într-o ascensiune
Publicitate
