Urania Cremene, specialist parenting: Cei mai mulţi copii nu se simt iubiţi necondiţionat

Sute de sibieni au participat în această săptămână la seminariile gratuite susținute de expertul în parenting, Urania Cremene. În cadrul acestora, părinții au fost învățați anumite tehnici prin care pot crește copii echilibrați, dezvoltând relații armonioase cu micuții. Pentru părinții care nu au reușit să ajungă la aceste evenimente, i-am solicitat Uraniei Cremene să explice în interviul de mai jos care sunt ultimele tendințe în materie de arta creșterii și educației copiilor.
Care sunt elementele cheie pe care este nevoie să pună accentul un părinte care doreşte să crească un copil echilibrat?
La aproape fiecare seminar pe care îl susţin vorbesc despre iubirea necondiţionată. Întreb de fiecare dată părinţii dacă îşi iubesc copiii necondiţionat şi răspunsul este, întotdeauna, DA! Chestiunea este că cei mai mulţi copii nu se simt iubiţi necondiţionat. Cumva, între sentimentele noastre şi percepţia lor despre felul în care sunt iubiţi, există o diferenţă. Semnificativă. Pe iubirea necondiţionată aş pune în primul rând accentul, dacă ne dorim un copil echilibrat – un adult echilibrat, pentru că asta clădeşte stimă de sine, iar stima de sine este ”ingredientul” minune pentru succesul în viaţă, pe toate planurile. Mai apoi, noi înşine, ca părinţi, avem nevoie de un stil de parenting echilibrat, ceea ce înseamnă că am fi nici directivi, nici permisivi. Tocmai pentru că echilibrul este atât de dificil de obţinut şi, mai ales, de păstrat, consider că avem multe de învăţat despre acest exerciţiu al mersului pe sârmă. Avem multe convingeri de modificat, multe comportamente de conştientizat şi asta în sine presupune un proces de transformare.
Iată, chiar săptămâna aceasta a început şcoala. În repetate rânduri ai declarat că sistemul de învăţământ românesc predispune la mediocritate şi nu la performanţă. Care sunt motivele pentru care susţii acest lucru?
Am citit cu mulţi ani în urmă o poveste despre şcoala animalelor. Nu-mi amintesc autorul, nici măcar titlul, dar îmi amintesc povestea şi mai ales pilda ei. Să ne imaginăm o şcoală, în care în bănci există vulturi, vaci, peşti, gheparzi…şi tot soiul de alte animale. Aceştia suntem noi, copiii noştri. Atât de diferiţi suntem, da! Să ne imaginăm în continuare că vacii i se cere să alerge atât de repede pe cât ghepardul, vulturului să înoate precum peştele şi ghepardului să zboare precum vulturul sau să dea atât de mult lapte pe cât poate să dea vaca. Peştele să zboare, sau să alerge. Care ar fi rezultatul? Vaca nu mai dă la fel de mult lapte, pentru că se pare că asta nu este nici apreciat şi nici suficient şi îşi doreşte atât de mult să fie ghepard, încât nu se mai simte bine în pielea ei. Ghepardul nu mai aleargă la fel de repede precum alerga, pentru că se străduieşte zilnic să zboare şi se frustrează maxim că nu reuşeşte…
Aţi înţeles ideea, aşa-i? În încercarea de a-i face pe toţi la fel de buni în toate domeniile, la toate materiile, copiii noştri îşi pierd harul, talentul, motivaţia optimă pentru lucrurile pe care le fac bine, care le fac plăcere, în care, de fapt, ar face performanţă, dacă ar fi încurajaţi. În plus, accentul se pune mereu pe note, nu pe învăţare, cum ar fi benefic. Performanţa se atinge încurajând zonele de plus ale fiecărui copil, nu punând accentul pe medii şi note. Ce se întâmplă acum? Dacă un copil are nota 10 la matematică, dar nota 6 la română, primeşte meditaţii la română, nu la matematică. Va deveni mediocru, pe cale de consecinţă şi la română, şi la matematică, pentru că îşi mută focusul, atenţia, efortul pe a creşte zona de minus, nu pe a deveni cât poate el de bun la matematică. Eu aş găsi un mentor-meditator la matematică. Şi m-aş mulţumi cu 7 la română 🙂
Una din principalele probleme cu care se confruntă părinţii este că nu îi fac pe micuţi „să asculte”. Ce soluţii recomanzi ca să se ajungă la un compromis cu aceştia?
Tocmai în textul întrebării găsim parte din problema multor părinţi 🙂 Ne dorim ca ai noştri copii să „ne asculte”, mai exact să fie obedienţi. Căutăm compromisul, dacă nu obedienţă, or nu este vorba nici despre obedienţă, nici despre compromis, într-o relaţie echilibrată. Orice bun negociator ar spune că nu este suficient un compromis, ci găsirea unei soluţii câştig-câştig. În momentul în care îţi propui să faci sinergie, să cauţi câştigul de fiecare parte, atenţia se mută de la „cum fac să câştig eu”, la „cum facem să câştigăm împreună”. De la luptă, la cooperare. Cooperarea respinge ideea de obedienţă şi asta ofer eu părinţilor în workshop-urile pe care le predau: tehnici despre cum să obţină cooperarea şi nu obedienţa copilului, cum să facă sinergie, nu să lupte împtriva copilului. Toate tehnicile reuşesc, în majoritatea părinţilor, să schimbe mentalitatea cu care se aşază în discuţii cu ai lor copii. Mulţi părinţi mi-au spus, după ce au realizat ce fac, că nu şi-au imaginat niciodată cât de simplu pot să obţină cooperarea copilului, ştiind ce să spună, ce să facă diferit şi mai ales cum să gândească diferit conflictul.
Cei mai mulți cercetători din trecut au promovat sistemul de motivare bazat fie pe recompense, fie pe pedepse. Consideri că funcționează în educația copilului?

În niciun caz nu susţin nici recompensele, nici pedepsele. Aceste mecanisme motivaţionale dezvoltă în copil o motivaţie externă, suboptimă, de scurtă durata. Acest mecanism în sine duce la mediocritate, pentru că este nevoie de un control extern permanent al evaluatorului, care oferă fie recompensa, fie pedeapsa pentru comportamentul observat. Orice persoană care a depăşit – în orice domeniu – mediocritatea, a fost motivată de alţi factori, decât de recompensă sau pedeapsă. Aceşti oameni fac din pasiune ceea ce fac, într-un scop de multe ori mai înalt decât o recompensă imediată, pentru că îşi doresc, nu pentru că trebuie, pentru că reuşesc să găsească în acele activităţi pe care le fac o legătură cu interesele lor, valorile sau principile lor. De exemplu, dacă recompensez un copil să-şi facă ordine în cameră şi-i ofer, să spunem, 10 lei de fiecare dată când face asta, evident nu va mai face curat în lipsa recompensei. În timp, 10 lei vor fi insuficienţi şi trebuie să cresc miza. La un moment dat va găsi o altă sursă de venit şi camera va rămâne murdară. Dacă îl pedepsesc pentru că nu face curat, va privi curăţenia că fiind o activitate extrem de neplăcută, de la care se va eschiva de câte ori se va ivi ocazia. E necesar să găsim o altă perspectiva motivaţională decât pedeapsa şi recompensă şi ofer şi aici părinţilor informaţii valoroase, despre cum să obţină ceea ce-şi doresc, schimbând însă mesajele, cooperând, nu impunând.
Criza de timp cu care se confruntă adulţii în zilele noastre este una dintre problemele care afectează relaţiile cu copiii. Cum să dezvoltăm relaţii de calitate şi totdată să educăm copiii în aceste condiții?
Într-adevăr, timpul nu mai este prietenul şi nici aliatul nostru, în cele mai multe familii. Asta afectează nu numai relaţia cu un copil, dar şi relaţia cu partenerul de cuplu, ba chiar relaţia cu noi înşine. Părinţii se găsesc de multe ori în situaţia de a nu avea ajutor din afară, fie pentru că nu şi-l permit, fie pentru că sunt departe de familiile din care provin. Probabil că singura soluţie aici ar fi o planificare mult mai atentă a timpului petrecut cu copilul şi implicarea acestuia în tot ce înseamnă gospodărie. Gătim împreună, facem curăţenie împreună, mergem la cumpărături împreună. Da, durează mai mult decât dacă le-am face fără copii :), dar e singura soluţie să integrăm un copil în timpul nostru, în familia noastră. În plus, dacă ne-am propune ca măcar două zile din săptămâna să avem seri pe care să ni le petrecem împreună, fără telefoane, fără televizor, fără ca fiecare să facă altceva, ci totul împreună, tot am reuşi să umplem mult din golurile creeate de timpul petrecut la serviciu, în trafic sau jonglând printre responsabilităţi. E nevoie de frâne planificate, cum le spun eu.
Există situaţii în care cuplurile ajung să se despartă şi din cauza copiilor. Crizele pe care micuţii le dezvoltă în cadrul căminului predispun soţii la stări de stres sau chiar conflicte. Prin ce metode se poate obţine o atmosfera armonioasă în cadrul familiei?
Aşa este, se pare că realizăm abia după ce avem un copil cât de diferit privim creşterea şi educaţia acestuia. Dacă un bărbat şi o femeie se iubesc şi relaţia de cuplu este una armonioasă, echilibrată, plină de împliniri, nu realizăm că, odată ce un copil este prezent în viaţa noastră, unul va spune „pune-i căciulă, că răceşte”, iar celălat răspunde „lasă-l fără, să se calească!”. Acesta este doar un exemplu minor, dar pe baza unor astfel de exemple începe să se construiască dezechilibrul. Şi aici aş propune aceeaşi abordare, a cooperării înspre găsirea sinergiei, nu înspre a-i demonstra celuilalt că tu ai dreptate şi celălalt greşeşte. Întrebarea la care ar trebui să ne găsim răspunsul ar fi : cum facem în aşa fel încât să obţinem fiecare cât mai mult din ceea ce ne dorim, care sunt cele câteva reguli pe care să le agreem? Cum putem lucra împreună, nu unul împotriva celuilalt? Dacă ne devine evident că relaţia femeie-bărbat este una diferită decât cea de părinte-părinte, poate am reuşi să nu le mai amestecăm atât de mult.
Urania, cum să faci ca părinte să îi impui limite copilului, însă fără a-i îngrădi libertatea şi a-i ucide creativitatea?
Cât spaţiu am la dispoziţie să explic asta?(râde) Aceasta este întrebarea cheie a fiecărui părinte şi esenţa parentingului echilibrat. În jurul acestei întrebări am dezvoltat un workshop intensiv de 7 ore, în care părinţii învaţă cum să obţină cooperarea şi nu obediența copilului, cum să-i satisfacă nevoile psihologice de bază, cum să prevină comportamentele negative, ce să spună şi ce să facă diferit decât pedeapsa, când cooperarea nu a fost obţinută, cum să-şi împartă controlul cu copilul şi cum să comunice cu el, înţelegând cum gândeşte un copil. Tocmai de aceea am intitulat acest workshop „Totul despre cooperare şi disciplină”, pentru că sistemul pe care îl ofer părinţilor vine să răspundă exact la această întrebare. Un astfel de workshop voi susţine şi în Sibiu, pe 7 octombrie şi părinţii pot afla mai multe detalii despre tot ce se întâmplă minunat într-o sală de curs accesând uraniacremene.ro
Călătoreşti în oraşe din întreagă ţară pentru a susţine un seminar gratuit de parenting. Care apreciezi că este cel mai important mesaj pe care îl transmiţi către părinţii prezenţi la acest eveniment?
Motivul pentru care am ales să ajung la cât mai mulţi părinţi din ţară este parte din visul meu : acela că ţara copiilor noştri de peste 20 de ani va arăta diferit decât cea de astăzi. Un alt vis pe care-l am, la care deja mii de părinţi participă, este de a crea o masă critică a părinţilor conştienţi, echilibraţi, care influenţează în bine realitatea înconjurătoare, nu numai cea din propriul cămin. Un ocean nu este altceva decât o sumă de picături şi fiecare picătură contează. De aceea, mesajul pe care îl transmit mereu este acela că o stare de echilibru este rezultatul, de cele mai multe ori, al unui efort conştient, nu un aspect care ţine de noroc sau şansă. Pentru ca un copil să fie echilibrat şi, pe cale de consecinţă şi relaţia părinte-copil să fie una armonioasă, plăcută, plină de satisfacţii, e nevoie să înveţi cum să faci lucrurile diferit. Feedback-ul primit de la mii de părinţi din toată ţara este unul extrem de pozitiv, iar asta reprezintă pentru mine o enormă satisfacţie şi îmi umplu rezervorul de energie cu ocazia fiecărei dăţi în care mă urc într-o maşină sau un avion. Sunt, de aceea, recunoscătoare părinţilor pentru tot efortul conştient pe care sunt dispuşi să-l facă, din toată iubirea necondiţionată, pentru a creşte copii echilibraţi şi a avea o viaţă de familie împlinită.
Pentru detalii suplimentare, scrieti un e-mail la adresa madalina@uraniacremene.ro sau sunati la 0733 872 642.