În Sibiu, ca și în multe alte locuri din țara asta, sunt oameni care iubesc muntele cu tot ce are el mai frumos. Sunt alpiniștii care îl iau cu asalt din perspectiva extremului și sunt cei împătimiți de drumeții, care îl iau la pas, explorându-i fiecare gram de libertate. Unor astfel de oameni, de cele mai multe ori, le pasă de natură, le pasă de munte și se implică voluntar în acțiuni de curățare, toaletare, marcare și înfrumusețare. Membrii Asociației Eco Drumeții Montane fac parte din această categorie. Este o asociație înființată de un iubitor de munte, pentru munte.
La finalul anului trecut, Gheorghe Mirea (38 de ani) înființa Asociația Eco Drumeții Montane. Pasionat de munte nu a putut să rămână indiferent la gunoaiele întâlnite pe poteci. Deși, de mai bine de trei ani curăță Munții Cindrel, abia la sfârșitul anului 2016 se decide să înființeze Asociația Eco Drumeții Montane.
„Noi ne-am văzut țara. Am văzut și toată Europa. De ani de zile mergem pe munți și am văzut câtă mizerie este pe ei și câtă indiferență în jur. Sunt atâtea lucruri care trebuie făcute, refăcute și implementate. Din păcate, în ultimii ani, noi, oameni, suntem din ce în ce mai individualiști. Nu ne mai pasă de nimic și asta nu este bine. Când am realizat că trebuie să fac ceva, am înființat Asociația. Sunt munții noștri și noi i-am murdărit”, a spus Gheorghe Mirea.
Principalele proiecte ale asociației sunt de igienizare a Munților Cindrel. Sprijiniți de Bucur Bogdan, primarul din Rășinari, cu saci menajeri și mănuși, oamenii noștri adună voluntari din toată țara și pleacă în drumeții de curățare. Ultima acțiune a fost pe traseul cu circuit închis din apropierea Canonului Silvic Muncel.
„Voluntarii sunt persoane care vin în urma anunțării evenimentelor noastre pe site-ul carpațiiromâniei.ro. Vin din Constanța, din București și sunt oameni care iubesc natura și care își doresc să facă ceva”, mai spune președintele asociației.
Diplome și medalii pentru voluntari
Proiectele Eco Drumeții Montane nu se opresc aici. Chiar dacă vremea s-a răcit în ultimul timp, duminică, 8 octombrie, urmează o nouă acțiune de igienizare. Echipa va fi formată din voluntari veniți din București, Constanța, Târgu Mureș și Deva. Surprinzător, din Sibiu nu se știe sigur dacă va veni cineva. Nimeni nu și-a confirmat prezența. Se va continua curățarea Cindrelului de la cantonul silvic, se va coborî în jos pe Steaza și se va merge până la intrarea în Rășinari. La finalul acțiunii se vor da diplome și medalii tuturor participanților.
Pentru anul viitor, membrii asociației speră în obținerea de fonduri pentru refacerea Vârfului Cindrel.
„ La ora actuală, pe acest vârf este o țeavă cu o placă metalică. Vrem să-l facem mult mai deosebit, mai frumos. Orice iubitor de munte care ajunge pe vârf să fie încântat de ce găsește acolo. Vrem să-l facem să semene a vârf”, spune Gheorghe Mirea.
De asemenea, se dorește construirea a cel puțin două locuri de popas. Acestea sunt binevenite și utile la traseele foarte lungi.
Marea dorință a lui Gheorghe Mirea, însă, este ca proiectele asociației să se extindă la nivel național, astfel încât să se ocupe de toți munții României. Își dorește să curețe Făgărașii, Retezatul, Orientalii.
Până la împlinirea acestor planuri, Eco Drumeții Montane are nevoie de noi toți și de implicarea noastră.
„M-aș dori ca oamenii să aibă mai mult bun simț, o atitudine pozitivă față de natură, față de noi, cei care ne chinuim. Noi nu trăim din așa ceva. Suntem nonprofit. Nu vrem decât să ne sprijine prin implicare. Dacă găsești o cutie de suc, sau de energizant pe potecă, ridic-o. Nu salvezi cu asta munții, dar ajuți la curățarea lor. De aprecieri suntem sătui, dar de sprijinit, nu ne sprijină mai nimeni”, încheie mâhnit Mirea.
Casetă
Asociația Eco Drumeții Montane are nevoie în continuare de bani pentru a achiziționa o remorcă în vederea strângerii gunoiului de pe munte. Este nevoie de 3.000 de lei. Până acum s-au strâns 850 de lei, iar membrii asociației mulțumesc tuturor celor care s-au implicat. Donațiile se pot face în contul ECO DRUMEȚII MONTANE, deschis la Banca Transilvania, RO78BTRLRONCRT0378869001.