-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Alin Dincă, de la Trooper: ”Primul sold out din istoria trupei l-am avut la Sibiu”

Cele mai citite

Trooper este poate cea mai bună trupă de heavy metal din România. Fondată în 1995 sub tutela fraților Dincă, Alin și Aurelian Dincă, împreună cu Ionuț „Oscar” Rădulescu, această formație a adus publicului povești și povestiri puse pe note. Pe unii muzica lor i-a maturizat, i-a făcut  tari ca munții sau i-a făcut conștienți că trec anii. Concertele lor sunt adevărate spectacole interactive, în care publicul este un membru al trupei.

Nu degeaba formația se numește ”Trooper” (Soldat). Ei ”mărșăluiesc” pe scenă, în timp ce publicul aruncă cu flori și fredonează cântece de chemare la ”luptă” pentru salvarea neamului românesc. După concertul de vinerea trecută, l-am abordat pe Alin Dincă, alias Coiotu, solistul trupei, și l-am rugat să ne spună câte ceva despre experiențele lui de la Sibiu, dar și din restul țării.

Cum ți se pare publicul sibian?

Din 2002, de când am venit prima oară la Sibiu, în acest oraș a început să se creeze o comunitate. Nu știu ce am făcut ca publicul să rezoneze așa cu noi, dar primul concert pe care l-am avut aici a fost sold out. Acest fapt m-a uimit. A fost primul sold out din istoria trupei, la un concert în care a cântat doar Trooper, fără vreo altă formație. De atunci am ajuns să venim chiar de două-trei ori pe an să concertăm, iar lumea vine în continuare să ne vadă, pot spune că suntem ca o familie.

Care crezi că e melodia Trooper preferată a sibienilor?

Cu siguranță melodia lor  preferată, în acest moment,  este ”Trec anii”, pentru că beneficiază de o megapromovare, să spun așa, prin festivalul ”Pune mâna pe chitară”, unde se adună sute de chitariști care cântă diverse piese. Iar melodia aceasta, a noastră, este printre ele. Cred că în acele momente, când s-a cântat în cor ”Trec anii”, a ajuns cumva la inima tuturor. După 10 ediții de ”Pune mâna pe chitară”, această piesă deja a intrat în ADN-ul fanilor sibieni.

Foto: Arhiva personală

Aveți foarte multe melodii care se inspiră din regiunile istorice ale României, din Moldova, din Muntenia… Pe când o piesă și din Transilvania?

În 2009 am lansat ”Vlad Țepeș: Poemele Valahiei”. După aceea, în 2018, am lansat ”Ștefan cel Mare: Poemele Moldovei”. Și am anunțat încă de când am lansat primul album că o să fie o trilogie. N-am știut despre cine o să scriem, ce o să se întâmple, care o să fie următorul pas. Între primele două a fost o pauză uriașă (2009-2018), între al doilea album și cel pe care îl vom lansa anul acesta va fi o pauză de șase ani (2018-2024). ”Mihai Viteazu: Poemele românilor” se va numi. Ne-am gândit să încheiem această trilogie cu această personalitate istorică deoarece este voievodul care a reușit să să unească cele trei regiuni pentru prima oară, chiar dacă pentru puțin timp.

Am luat în calcul să scoatem câteva piese și despre un conducător transilvănean, dar în final eu am luat decizia că trebuie să încheiem cu ”Mihai Viteazu: Poemele românilor”. Poate dacă ar mai fi existat și a patra parte, atunci am fi cântat și despre un voievod din Transilvania. Dar, dacă mergem pe stradă acum și îi spunem unui român, la întâmplare, să ne zică primii trei voievozi care îi vin în minte, probabil că ar spune Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu.

Unde crezi că este cel mai dificil public pentru Trooper?

Dacă ar trebui să-ți povestesc despre un moment neplăcut, pe care l-am întâmpinat la vreun concert, n-aș putea să spun nimic. De fiecare dată, chiar dacă oamenii erau la primul concert Trooper sau am mers pentru prima oară într-un loc, cumva, după primele piese, i-am convins, și au rezonat cu noi.

Foto: Arhiva personală

”Aș vrea ca România să fie sănătoasă”

Ce părere ai despre disensiunile regionale din România? Crezi că mai există sentimentul acesta de mândrie regională, de ”naționalism local” în rândul oamenilor?

În mine există un sentiment naționalist, dar nu unul patetic. Adică, nu merg cu crucea în brațe pe stradă și cu steagul României să defilez și să țip că știu eu ce trebuie să facem să o ducem mai bine și cum ne fură străinii. Dar aș vrea ca România să fie sănătoasă. Iar pentru mine luptele acestea regionale nu există. Eu trăiesc în România. Că există o împărțire din aceasta pe zone, apoi pe județe, orașe și așa mai departe, sunt niște povești.

Eu sunt un cetățean al României. Dacă mâine mă duc în Cluj, tot cetățean al României sunt! Dacă poimâine mă mut în Turnu Măgurele, tot un cetățean al României mă numesc. Nu vreau să fiu catalogat după regiunea de unde mă trag. Așa cum nu vreau să mă catalogheze cineva ca fiind rocker. Dacă la atât m-ai redus, să vii și să-mi spui că sunt rocker, la câte lucruri am făcut pe lume, înseamnă că e ceva greșit rău la tine.

Crezi că tinerii dintr-o regiune a țării rezonează cu melodiile dedicate unor personalități din altă parte?

Îmi aduc aminte când am lansat ”Ștefan cel Mare: Poemele Moldovei”. Era o piesă care suna: ”Acum ori niciodată, la luptă vom pleca. / În suflet e Moldova, nicicând n-o vom lăsa!” Și mi-a scris un băiat: ”Eu sunt din Constanța, dar când aud piesa aia, îmi vine să zic și eu: «Nu vă dăm Moldova, lăsați-ne în pace»”. Eu cred că în toți mai există o picătură de Românie normală. Nu e vorba de patriotism, e vorba de dorința de a fi și România o țară sănătoasă.

Foto: Arhiva personală

Care este momentul tău preferat dintr-un concert?

Cred că momentul meu preferat  e când mă urc pe scenă. Iubesc să văd oameni fericiți în fața scenei. Mulți consideră că atunci când vin la un concert de rock, totul e haotic. Dar nu e așa. Oamenii devin zâmbitori, și în momentul acela îmi dau seama că eu am reușit; împreună cu băieții, bineînțeles. Am reușit să-i facem să uite de problemele din afara locului unde ne-am întâlnit să cântăm împreună. Nu se mai gândesc la rate, la școală, la muncă, la ce probleme au. Sunt fericiți, sunt într-o nouă lume, pe care o creăm noi, cei de la Trooper, chiar dacă durează doar o oră jumătate.

Când consideri că un concert a ieșit bine?

Dacă oamenii pleacă fericiți de la concert. Dacă noi am terminat de cântat, am plecat de pe scenă și îi aud pe oameni în sală sau în arenă cântând în continuare, atunci  îmi dau seama că noi ne-am făcut treaba bine. Au mai fost concerte când am fost foarte obosit, când am fost extraordinar de răcit, când am cântat cu laringită, când am depus un efort foarte mare, dar nu pot să spun că s-a întâmplat ceva rău. Am dus concertul până la capăt, oamenii au fost alături de mine, le-am zis de la început că sunt bolnav, așa că au cântat ei mai tare decât mine, ca să mă ajute.

Foto: Arhiva personală

”Fiecare piesă este ca un copil pentru noi”

Ai vreun ritual înainte de a intra în concert?

Nu, nu am. Vorbesc cu băieții, ne pregătim, mai o glumă, mai un brânci, mai ceva. Și nici nu fac ceva exerciții înainte de spectacol. De regulă vin încălzit, cânt toată ziua, pentru că știu că avem probe de sunet și vreau să fiu elev ca la început.

Unde crezi că este cel mai greu să cânți?

Sălile Polivalente sunt cele mai rele pentru concerte, pentru că acestea nu sunt antifonate încât să poți să susții concerte în ele. Sunt săli de sport, nu de spectacol.

Ai vreo melodie preferată?

Nu, nu am. Am zis mereu lucrul acesta de fiecare dată când am fost întrebat. Fiecare piesă este ca un copil pentru noi, nu ai cum să alegi. Sunt zile, sunt stări și stări, mai modific playlistul în funcție de preferințe, în funcție de cum mă simt, de cum mă aud. Dacă văd că mă aud foarte prost în cască și trebuie cânt o piesă care este extraordinar de dificilă vocal, normal că nu vreau să-mi rup gâtul forțându-mă. Și în momentul acela înlocuiesc piesa cu alta.  Pot să spun doar că iubesc tare mult piesele lungi, de aceea avem și foarte multe astfel de melodii. Pentru că mi se pare că nu poți să spui o poveste în doar trei minute. Îmi plac piesele lungi, îmi plac poveștile, îmi place să merg împreună cu publicul prin diverse locuri.

În ce procent la un concert e important publicul și în ce procent interpretarea Trooper pentru atmosferă?

Mereu am zis că publicul este al șaselea membru al trupei noastre. Dacă ei greșesc, concertul nu iese. Dacă greșim noi, este același lucru.

Ce melodii ți se cer cel mai des?

Acestea fără de care nu putem ieși de pe scenă: Maturizare, Destin, Trec anii, Liceul cimitir, Maturizare, Tari ca munții, mai nou Dragoste falsă… Sunt foarte multe, din fericire.

Când va fi următorul concert la Sibiu?

Nu știu, încă nu l-am bătut în cuie, dar îl vom anunță curând. Oamenii trebuie să intre în permanență pe pagina noastră de Facebook și vor fi la curent cu fiecare lucru pe care-l facem.

Vrei să transmiți un mesaj așa, de final, pentru publicul sibian?

Vă mulțumim mult pentru că sunteți alături de noi de mai bine de 20 de ani. Sper să rămâneți în continuare, pentru că noi, cu siguranță, o să vă  mai stresăm.

Foto: Arhiva personală

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect