13.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

FOTO – De la Sibiu, direct pe TVR1: copiii care pot deveni noile vedete ale României

Cele mai citite

Sibiul confirmă încă o dată că este un adevărat izvor de talent, iar acest lucru va fi vizibil pe micile ecrane începând cu data de 19 aprilie, când emisiunea „VedetaFamiliei” revine pe TVR1, în fiecare duminică de la ora 18:00.

În acest an, nu mai puțin de șase eleve din Sibiu au fost selectate să urce pe scena show-ului, demonstrând că pasiunea pentru muzică și munca susținută pot deschide drumul către performanță.

Dintre acestea, patru tinere artiste intră oficial în competiția pentru marele trofeu al emisiunii: Izabela Maria Ghiorghiță, Anastasia Nectaria Șabliovschi, Jessica Maria Coțofană și Sara Maria Oancea.

Izabela Maria Ghiorghiță, în vârstă de 10 ani, din Avrig, este deja o prezență remarcată în lumea concursurilor muzicale.

Publicitate

Palmarersul său include trofee și premii importante, precum Trofeul Categoriei la Festivalul „Talent Zone” (Sighișoara, 2025), Premiul 1 la „Art Music Festival” (București, 2025), Premiul 1 la „EcoulPietreiCraiului” (Zărnești, 2025), dar și Premiul 2 la „Hermannstadtfest” (Sibiu, 2024) și „Codlea Song Fest” (Codlea, 2026).

Izabela va putea fi urmărită chiar în prima ediție a sezonului, pe 19 aprilie, fiind jurizată de Aurelian Temișan, Crina Mardare și Bibi.

La doar 7 ani, Anastasia Nectaria Șabliovschi, din Sibiu, impresionează printr-un parcurs artistic deja solid.

Printre realizările sale se numără Trofeul Categoriei la „Codlea Song Fest” (2026), Premiul 1 la „Hermannstadtfest” (2024) și „Neghiniță” (Bacău, 2023), dar și Premiul 2 la „Art Music Festival” (2025).

Anastasia va apărea în ediția din 26 aprilie, unde va fi jurizată de Elena Gheorghe, Radu Bănică și Sanda Ladoși. În cadrul probei familiei, aceasta va cânta alături de sora ei, Evelina Viora Șabliovschi, în vârstă de 11 ani, colega sa de canto.

Jessica Maria Coțofană, în vârstă de 10 ani, din Avrig, este o altă concurentă cu un palmares impresionant. Aceasta a câștigat Marele Trofeu la „Codlea Song Fest” (2026), Trofeul Categoriei la „Art Music Festival” (2025) și „Voice Up” (2026), precum și Marele Trofeu la „Avrig Talent Show” (2024).

Sara Maria Oancea, tot de 10 ani, din Șelimbăr, completează lista concurentelor și vine cu rezultate notabile: Marele Trofeu la „Pro Musik World Fest” (Timișoara, 2025), Trofeul Categoriei la „Talent Zone” (Sighișoara, 2025), Premiul 1 la „EcoulPietreiCraiului” (Zărnești, 2025), dar și premii la „Art Music Festival” și „Codlea Song Fest”.

Pe lângă concurentele din competiție, publicul o va putea revedea și pe Sara Hanț, cunoscută după succesul obținut la emisiunea „Românii au talent” în 2025. Aceasta va susține un moment special în cadrul „VedetaFamiliei”, în afara concursului.

Aparițiile din luna mai le vor aduce pe scenă pe Sara Hanț, Jessica Maria Coțofană și Sara Maria Oancea.

Toate cele șase eleve studiază muzica la Palatul Copiilor Sibiu și la Studio Canto „Domy Music Star”, sub îndrumarea profesoarei Dominique Simionescu — prima sibiancă participantă la „Vedeta Familiei”, încă din anul 2011.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Scandal uriaș: cerere oficială ca Pfizer să plătească 1.200 de euro lunar românilor care s-au vaccinat anti-COVID

Partidul Oamenilor Tineri, condus de Ana-Maria Gavrilă, cere statului român să inițieze acțiuni legale împotriva companiei Pfizer pentru recuperarea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect