În această ediţie vorbim despre un tânăr care deşi se menţine de atâţia ani în ochii presei, este poate una dintre cele mai necancanizate vedete de la noi. Pe Florin Grozea (foto) nu ai cum să nu-l recunoşti. E partea brunetă a trupei Hi-Q (trupă existentă pe piaţa muzicală românească de 15 ani) şi unul dintre cei mai prezenţi artişti pe online din ţară. Se implică în diverse proiecte sociale şi educative, e aproape de cei care au nevoie de un sfat din partea lui, astfel că mail-urile şi mesajele pe care el le primeşte de la fani zilnic nu sunt deloc puţine. Cum se descrie el? Un tip ambiţios, care a vrut mereu să demonstreze că poate face performanţă în domeniul ales. Stilul lui vestimentar este un stil casual, destul de cuminte, potrivit atitudinii şi mesajului trupei Hi-Q, ,,Modul în care gândim se vede în îmbrăcăminte şi gesturi, interiorul se exteriorizează prin haine. E important deci să fim echilibraţi în interior”, spune Florin. Primul nume pe care Florin l-ar da ca şi model tinerilor este… atenţie, Mihai Eminescu! Solistul spune că ar fi perfect dacă tinerii ar şti mai multe despre viaţa lui adevărată, despre articolele lui din presa vremii şi despre tumultul interior. Un alt exemplu, ar fi Alexandru Tomescu. Florin ne-a mărturisit că se simte tare norocos şi este foarte fericit. În vară se însoară cu logodnica lui, Ioana! Iar până atunci puteţi să îi fiţi alături la concertul aniversar din 19 mai ,,15 ani de Hi-Q”, asta dacă aveţi drum prin Bucureşti. Iar dacă nu, îl găsiţi oricând online, pe diverse site-uri de socializare. Just… search! ªi, până data viitoare, nu uitaţi, e important să străluciţi! Andreea Bogdan
Actualizat:
,,La vară mă însor! Sunt atât de norocos şi fericit”
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: Fenomen spectaculos până în mai. Eta Aqaridele, „ploile de meteori” sunt vizibile în România
Eta Aqaridele, "ploile de meteori", sunt vizibile de sâmbătă seara și până la începutul lunii mai, potrivit Observatorului Astronomic.“Ploaia...
Articolul precedent
Articolul următor