100% pentru tine! Această decadă reprezintă perioada actriţelor învăluite în mister, maestre ale privirilor aruncate pe sub gene. Caracteristică acestei perioade este pleoapa grea, misterioasă, dar şi lascivă. Întreaga zonă a ochilor este descendentă, iar sprâncenele joacă un rol foarte important, acestea având mai multe forme: căzătoare, plate sau puţin arcuite. Ochii sunt fascinanţi prin culorile folosite: fumuriu sau negru. Se desenează o linie destul de groasă imediat deasupra genelor cu un tuş de culoare neagra. Se mai poate folosi şi un fard cremos care se întinde pe pleoapă peste care se poate aplica un fard negru pentru a se fixa mai bine şi apoi, cu o pensulă, se împrăştie fardul până la sprânceană. Faţa trebuie să fie foarte bine luminată, fără imperfecţiuni, folosindu-se un fond de ten light-coverage (acoperire uşoară) şi un anticearcăn/ baton corector. Genele se curbează înainte de a fi rimelate din abundenţă. Pentru sprâncene se foloseşte creionul special pentru a le contura, conferindu-le astfel consistenţă. Se pot lumina şi alungi la rădăcină pentru a crea impresia ca sunt plate. Buzele trebuie să fie acoperite cu un ruj vişiniu închis, iar arcul lui Cupidon trebuie să fie foarte pronunţat, ascuţit sau rotunjit. Pomeţii sunt păstraţi cât mai natural posibil, folosind un blush de culoarea piersicii care se aplică pe partea exterioară a pomeţilor. Roxana Armeana credite fotografie; Fotograf: Dumitru Radu – Studio iMagic Mache Up: Roxana Armeana Model: Alexandra Muntean – Ag. de modeling ,,Cleopatra Popescu”
Actualizat:
Machiajul tip anii 30
Cele mai citite
Ultimele știri
Tudor Chirilă îi „distruge” pe Nicușor Dan și Lia Savonea: „Justiția independentă nu există. Ce face Savonea e o mineriadă!”
Artistul și activistul civic Tudor Chirilă a publicat un mesaj extrem de dur pe rețelele sociale, în care critică...
Articolul precedent
Articolul următor




