Table, şah şi cărţi în parcurile din Sibiu

Parcul Astra este celebru şi pentru pensionarii ce joacă şah, table şi cărţi. Dar nu este singurul loc pentru astfel de activităţi ale sibienilor. Parcul din cartierul ªtrand e o oază de relaxare. Zilnic găsim aici un grup destul de mare de bărbaţi, strânşi în jurul a două mese de piatră. Joacă, râd în hohote şi par a fi foarte entuziasmaţi de ceea ce fac. Însă nu tablele sau şahul erau pe ordinea lor de zi când i-am vizitat, ci cărţile de joc. Jucau ªeptică pe puncte. Participanţii la joc erau în număr de 16. Împărţiţi în două echipe şi având la îndemână 2 perechi de cărţi, jocul poate începe. Intrând în vorbă cu ei am constatat că azi e ziua cărţilor. ªi spun asta pentru că într-o zi joacă table, în alta şah, iar în alta cărţi, în funcţie de preferinţe. Programul începe pentru cei mai vioi la 10 dimineaţa şi se termină seara târziu. Cu excepţia mesei de prânz, când jocul e întrerupt, urmând ca acesta să fie reluat imediat după. Asta daca vremea ţine cu ei, aşa cum s-a întâmplat astăzi. Ilie Gălăgie şi ,,veriga slabă’’ Din întregul grup se remarcă însă un singur jucător care e tare gălăgios şi contestă de fiecare dată când pierde că ,,a fost furat pe faţă”. De aceea e şi poreclit ,,Ilie Gălăgie”. Cu toate astea el pare a întreţine întreaga atmosferă. La un moment dat apare nea Gheorghe. Se apropie încet (reticent) de grup şi se multumeşte doar să pri­vească. Îl întreb curioasă de ce nu participă la joc şi îmi spune că nu obişnuieşte să joace ,,că e prea mare gălăgia aici”, spune el. Mai de­grabă e pasionat să joace la Loto. Îmi propune să îi aleg eu 5 numere din 40, ,,că poate aşa i-o surâde şi lui norocu’, cine ştie’’. O singură dată a caştigat 3.000.000 lei vechi, dar asta a fost acum câţiva ani. Discuţia ne este întreruptă de revolta adversarului lui nea Ilie, domnul Ionel, care se ia la harţă cu acesta, însă doar prieteneşte. E supărat fiindcă a fost numit ,,veri­ga slabă”, aşa cum obişnuieşte să fie numit cel ce pierde o partidă. ,,Lan­ţul nu e bine legat. Eu te gâdil la orgoliu când te prind!”, îi reproşează semeţ nea Ilie. Când disputa ia sfârşit, domnul Gheorghe, pensionarul în vârstă de 78 de ani continuă să îmi spună povestea vieţii lui. Că a fost şofer pe cinsternă o viaţă întreagă şi a lucrat în Industria Cărnii la Sibiu. Din când în când trece drumul şi se duce până acasă, să vadă dacă nu cumva i-a venit pensia. Spune că se grăbeşte, că dacă nu vine ,,cucoana”, cum îi zice el nevestei lui, şi trebuie să îşi ia şi el partea. Asul din mânecă Scorul e 3-0 pentru domnul Ionel, în prima echipă, iar în cea de-a doua conduce nea Niculae cu 3-1. Trecuse deja o oră şi soarele intrase în nori, dar asta nu îi impiedică să continue. Mă miram cum de nu simt frigul, stând ore în şir pe băncile ace­lea reci. Nea Petre, un pensionar de 66 de ani îmi spune că ei încing pur şi simplu atmosfera. Cu toate astea erau bine îmbrăcaţi şi purtau căciuli de blană. Un căţel se aşează lângă ei şi îi priveşte mirat cum se distrează de minune. La fiecare moment de trişare, doi dintre spectatori îşi dau coate. Domnul Ionel e oltean şi toţi fac glume pe seama accentului său. Prietenii îi spun că e tare iute la joc. Când nu te aştepţi scoate As-ul din mânecă. ªi atunci toţi îl imită: ,,Iete-l mă ca l-o avut!” A trecut o oră şi jumătate şi nici nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. Atunci am realizat de ce petrec ei atâtea ore în aer liber. ªi se simt chiar bine. De altfel nici nu cred că au de ales, pentru că mersul prin staţiuni i-ar costa prea mult. Aşa că le-am mulţumit interlocutorilor mei pentru bunăvoinţă şi am plecat. M-au salutat respectuos şi m-au rugat să revin la o partidă de cărţi.