În weekend, medieșenii sunt invitați să ia parte la o serie de evenimente care se vor desfășura în cadrul Târgului de Sărbători, organizat în Piața Corneliu Coposu din municipiul Mediaș.
Vineri, 20 decembrie, manifestările vor începe la ora 16:00, cu show-ul culinar „Tradiții de Ignat“, în compania bucătarului Sandu Ganea, urmate de spectacole susținute de către Bogdan Cioranu și Codruța Rodean, alături de taraful Dan Ghimbășan.
Sâmbătă, 21 decembrie, medieșenii sunt așteptați să asiste, începând cu ora 19:00, la concerte de colinde susținute de către surorile Vlad, Daciana și Suzana, Ovidiu Homorodean, Traian Stoiță, Sebastian Stan și Răzvan Năstăsescu.
Seara se va încheia în compania artistei Adda, care va fi prezentă pe scena amplasată în Piața Corneliu Coposu.
Duminică, 22 decembrie, de la ora 17:00, seria manifestărilor organizate în cadrul Târgului de Sărbători din municipiul Mediaș se va încheia cu un spectacol interactiv al trupei The Sky Dance, fiind pusă în scenă o paradă reprezentând sosirea lui Moș Crăciun.
Pe perioada desfășurării acestor spectacole, medieșenii se pot bucura în continuare de patinoarul și parcul de distracții amplasate în Piața Corneliu Coposu și pot admira decorurile de iarnă și căsuțele tematice din aceeași locație.