8.1 C
Sibiu
marți, mai 14, 2024

A crescut numărul românilor care pun bani deoparte

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Numărul românilor care reuşesc să economisească o sumă cuprinsă între 20 şi 50% din venit, în fiecare lună, a crescut cu 35,4% anul acesta comparativ cu 2022, potrivit unui sondaj comandat de International Personal Finance.

În acelaşi timp, jumătate din populaţie nu reuşeşte să pună deoparte decât o sumă mică de bani, la fel ca anul precedent.

Publicitate

Raportat la grupe de vârstă, o treime dintre adulţii între 35 şi 54 de ani economisesc lunar o sumă rezonabilă, o creştere semnificativă faţă de anul precedent.

Publicitate

În creştere moderată este numărul celor de peste 55 de ani, pe când numărul tinerilor până în 34 de ani care fac economii lunar a rămas relativ constant, la 40%.

Publicitate

Creşterea numărului celor care au declarat că reuşesc să facă economii vine pe fondul îmbunătăţirii generale a percepţiei oamenilor asupra situaţiei lor financiare din ultimele 12 luni: aproape 25% dintre respondenţi au declarat că sunt într-o poziţie financiară mai bună acum decât anul trecut, cu cea mai mare creştere în rândul adulţilor până în 54 de ani, iar 50% au declarat că situaţia lor a rămas aceeaşi.

Pentru o pătrime dintre români, percepţia cu privire la situaţia financiară s-a degradat în ultimul an, dar numărul acestora este mai mic cu aproape 20% decât anul trecut.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

„Cufărul călător” a ajuns la Valchid, comuna Hoghilag

Daniela Cîmpean: „Copiii au acces la un program de calitate, derulat de specialiști și susținut de Consiliul Județean Sibiu”.După...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect