Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat luni în dezbatere publică un proiect de ordin al preşedintelui ANAF pentru schimbarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, emise şi tipărite prin intermediul unităţii de imprimare rapidă, anunta News.ro
Totodată, prin acest proiect de act normativ au fost prevăzute două noi modele de formulare, respectiv „Decizie referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare” şi „Notificare privind obligaţiile fiscale restante”, care vor fi tipărite şi transmise debitorilor prin unitatea de imprimare rapidă.
ANAF a anunţat că documentele supuse dezbaterii publice prin acest act normativ sunt: titlu executoriu, somaţia, decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare, înştiinţarea privind stingerea obligaţiilor fiscale, adresa de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, adresa de înştiinţare privind înfiinţarea popririi, decizia de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti şi notificarea privind obligaţiile fiscale restante.