Locuințele sociale sunt acele spații care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite cumpărarea unei locuințe proprii sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei imobiliare. Sunt deja ani buni de când la Primăria din Sibiu se adună dosare peste dosare. Astfel, în momentul de față, Serviciul Public de Administrare a Fondului Locativ are în administrare 421 de locuinţe, însă acestea sunt ocupate în proporție de 99%. Anul trecut au fost repartizate un număr de 20 de locuinţe, iar anul acesta urmează să se repartizeze încă 35 de locuinţe sociale.
Dosarele existente în evidențele Comisiei locale, la ora actuală sunt în număr 490, iar în 2013 au mai fost depuse sau actualizate 120 de dosare. „Fondul locativ gestionat de serviciul public amintit este relativ constant. Totuşi, administraţia locală încearcă să amenajeze noi spaţii care să poată fi repartizate sibienilor care au nevoie. În perioada 2012-2013 au fost amenajate 6 spaţii locative noi pe strada Lazaretului. De asemenea, în anul 2012, au fost repartizate 10 locuinţe din blocul construit de ANL pe strada Independenţei”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu.
Conform legislației în vigoare, locuințele sociale pot fi repartizate acelor persoane sau familii care sunt cuprinse într-o listă de priorități alcătuită de Comisia Socială. Această comisie socială are în vedere situaţia materială şi locativă a respectivei persoane sau familii, iar repartizarea se face în funcţie de mărimea locuinţei, de structura familiei, de numărul de persoane, dar şi de starea de sănătate. Criteriile care trebuie îndeplinite de cei care vor să opteze pentru locuințele sociale sunt ca venitul mediu net/persoană realizat în ultimele 12 luni să fie sub nivelul câştigului salariului net lunar pe total economie, comunicat de Institutul de Statistică. Nu pot primi locuițe sociale cei care deţin în proprietate o locuinţă, au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990, au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe sau deţin în calitate de chiriaş o altă locuinţă din fondul locativ de stat. Locuințele se repartizează pe baza situaţiei locative actuale, a sterii civile actuale, a stării de sănătate actuală și a vechimii cererii solicitantului. „La Centrul de Informare pentru Cetăţeni, persoanele interesate pot obţine un formular de cerere şi anexă în care sunt specificate toate actele necesare care trebuie depuse. Dosarele depuse sunt introduse într-un program special elaborat pentru acordarea punctajului. În funcţie de actele depuse se poate analiza situaţia locativă a solicitantului, iar programul generează punctajul. În cazul în care nu sunt depuse toate actele, punctajul va fi în conformitate”, mai spune Mirela Gligore.




