Parlamentul a adoptat în această săptămână legea care prevede plata pensiilor private, care a stârnit un adevărat scandal în România.
Potrivit noii legi, nu putem retrage toți banii din Pilonul II de pensii, singura excepție fiind în cazul bolnavilor oncologici.
Astfel, doar bonavii de cancer şi cei cu sume foarte mici acumulate îşi vor primi toţi banii odată. Ceilalţi pot obţine maximum 30% la pensionare, iar restul pe parcursul a 8 ani.
Una dintre cele mai controversate reacții a venit chiar din partea Avocatului Poporului, Renate Weber, care ar fi putut ataca legea la CCR, însă este clar că nu are această intenţie, din moment ce neagă dreptul de proprietate al românilor asupra banilor din fondurile de pensii.
Într-un punct de vedere oficial, citat de Economedia, Renate Weber susţine că fondurile private de pensii nu gestionează proprietăți individuale, ci resurse care aparțin statului, pe care le poate administra după cum consideră, inclusiv prin entități private.
„Fondurile private de pensii doar colectează și administrează resurse care, în mod normal, se cuvin statului, în calitate de organizator al sistemului public de pensii, și pe care acesta, în calitate de deținător al puterii suverane, poate decide inclusiv să le ofere spre investire unor entităţi de drept privat, precum fondurile de pensii, în interesul asiguraților sistemului public de pensii.
Aşa cum statul este îndreptăţit din punct de vedere constituţional să impună subiectelor de drept să participe la sistemul public de pensii, este în egală măsură îndreptăţit, în limitele permise de Legea fundamentală, să stabilească destinația contribuţiilor sociale ale subiectelor de drept”, a precizat Renate Weber.
Gabriel Grădinescu, fost vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a criticat poziția Avocatului Poporului, susținând că aceasta neagă dreptul de proprietate al românilor asupra propriilor economii și transformă contribuțiile private în resurse bugetare.
„Această poziționare mă îngrijorează profund pentru că transformă o contribuție individuală într-o resursă bugetară.
În esență, afirmă că statul rămâne proprietar al sumelor virate în conturile de pensii private, iar fondurile sunt simple extensii administrative.
Este o abordare profund greșită – atât juridic, cât și economic”.
Grădinescu subliniază că Pilonul II a fost creat tocmai pentru a garanta independența contribuabilului față de sistemul public și pentru a asigura o formă de protecție individuală.
„Dreptul la pensie nu înseamnă subordonarea contribuabilului față de stat, ci garantarea unei forme de protecție individuală în cadrul unui contract social echilibrat.
Statul poate reglementa, dar nu poate revendica proprietatea asupra unor bani deja transferați într-un cont personal”, a mai spus acesta.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




