Beneficiarii de ajutor social s-ar putea trezi cu poprire dacă au datorii la bugetul local

Cele mai citite

Persoanele beneficiare de ajutor social care au datorii la bugetul local s-ar putea trezi cu poprire pe respectivii bani.

Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică un proiect de reformă administrativă amplu, iar documentul prevede, printre altele, posibilitatea ca autoritățile locale să rețină o parte din ajutorul social al beneficiarilor care au acumulat datorii la bugetul local.

Astfel, se oferă posibilitatea primăriilor de a pune poprire pe o parte din ajutorul social acordat persoanelor care au datorii la bugetul local.

Vicepremierul Tanczos Barna a explicat că această prevedere este motivată de numărul mare de beneficiari care nu își achită obligațiile fiscale.

Publicitate

„Sunt foarte, foarte mulţi cetăţeni care primesc ajutorul social şi nu plătesc nici impozite, nici taxe, nici amenzile care au fost aplicate”, a afirmat acesta într-o conferință de presă susținută vineri la Oradea.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO – Primarul Mediașului cere refacerea lucrărilor: „Bugetul local nu va plăti greșelile constructorilor”

La doar câteva săptămâni după turnarea covorului asfaltic în zona sensului giratoriu de la „La Pene”, au apărut deja...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect