-2.6 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 18, 2025

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Ajutorul de stat pentru transportatorii de persoane și mărfuri va fi prelungit

Cele mai citite

Prețul motorinei va fi compensat pentru transportatorii de persoane și mărfuri până în vara anului viitor.

Măsura urma să expire la finalul acestui an și va fi prelungită până la mijlocul anului viitor, potrivit unui proiect al Ministerului de Finanțe. Tot ministerul a publicat și valoarea accizelor de la 1 ianuarie.

Până acum, valoarea ajutorului acordat de stat pentru transportatori a fost de 13 bani pe litrul de motorină. În proiectul de Hotărâre de Guvern, Ministerul Finanțelor vrea să prelungească măsura până la 1 iulie 2025.

Nivelul redus al accizei a fost obținut prin diferența dintre nivelul standard al accizei la motorină aplicabil de la data de 1 ianuarie 2025 și valoarea ajutorului de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină stabilită, scrie Europa FM.

Recent, Ministerul de Finanțe a publicat și valorile pentru accizele la carburanți care vor fi aplicate de la 1 ianuarie.

Astfel, ar urma o creștere la pompă de 16 -17 bani pe litrul de benzină și motorină. Ultima majorare a accizei pentru combustibili a fost în vară.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ALERTĂ de incendiu în Sibiu. Focul a izbucnit lângă Centrul de Afaceri

Pompierii militari sibieni intervin, vineri seara, pe strada Nicolaus Olahus din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu."Acesta se manifestă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect