Bitcoin traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, pe fondul reorientării investitorilor către companiile din sectorul inteligenței artificiale și către ofertele publice inițiale de anvergură, precum cea a SpaceX.
Bitcoin pierdut circa 15% din valoare doar în ultima săptămână
Cea mai mare criptomonedă din lume a pierdut aproximativ 15% din valoare doar în ultima săptămână, marcând cea mai severă scădere de după prăbușirea platformei FTX din noiembrie 2022. La un preț de aproximativ 63.000 de dolari, Bitcoin este cu aproape o treime sub nivelul de la începutul anului 2026, înregistrând cea mai accentuată depreciere pentru această perioadă a anului din ultimii peste zece ani, potrivit profit.ro.
Presiunea asupra pieței s-a intensificat după ce Strategy, cel mai mare deținător corporativ de Bitcoin, a anunțat că a vândut o parte din rezervele sale de criptomonede pentru prima dată din 2022. Decizia a alimentat îngrijorările investitorilor și a amplificat sentimentul negativ din piață.
De ce e Bitcoin în cădere liberă?
Analiștii susțin că statutul Bitcoin de activ alternativ și instrument de diversificare a portofoliilor s-a diminuat semnificativ odată cu intrarea masivă a investitorilor instituționali și cu dezvoltarea ETF-urilor dedicate criptomonedelor. În același timp, volatilitatea ridicată și lipsa de corelație cu piețele tradiționale, considerate cândva avantaje competitive, nu mai reprezintă argumente la fel de puternice pentru investitori.
Care este situația concurenței?
Concurența din interiorul ecosistemului cripto este, de asemenea, în creștere. Ponderea Bitcoin în capitalizarea totală a pieței criptomonedelor a scăzut la aproximativ 56%, de la 63% în urmă cu un an, în timp ce active precum Ether, Solana și BNB continuă să câștige cotă de piață.
O altă provocare vine din partea monedelor stabile (stablecoins), care sunt legate de valute tradiționale precum dolarul american. Acestea reprezintă în prezent aproape 13% din piața cripto, comparativ cu aproximativ 7% în urmă cu un an, reflectând preferința investitorilor pentru active cu volatilitate redusă.
În paralel, sectorul inteligenței artificiale continuă să atragă volume record de capital. De la lansarea ChatGPT, companiile active în domeniul semiconductorilor, centrelor de date și infrastructurii AI au beneficiat de fluxuri masive de investiții. În ultimele 12 luni, indicele american al producătorilor de semiconductori a avansat cu aproximativ 170%, în timp ce Bitcoin a pierdut aproape 40% din valoare.
Tendința este confirmată și de fluxurile de capital. ETF-urile bazate pe Bitcoin au înregistrat ieșiri nete de peste 2,7 miliarde de dolari într-o singură săptămână, cel mai mare exod de fonduri de până acum. De la începutul anului, retragerile nete au depășit 3 miliarde de dolari.
În contrast, cele mai mari ETF-uri dedicate sectorului semiconductorilor au atras peste 3 miliarde de dolari doar în prima săptămână din iunie și aproximativ 21 de miliarde de dolari de la începutul anului.
Potrivit analiștilor, listarea SpaceX și alte IPO-uri majore din tehnologie accelerează redirecționarea capitalului către piețele bursiere, în detrimentul criptomonedelor, amplificând presiunea asupra Bitcoin și asupra întregului sector al activelor digitale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




