12.4 C
Sibiu
duminică, iunie 15, 2025

Ce alimente s-au scumpit cel mai mult în ultimul an. Combustibilii s-au ieftinit cu peste 10%

Cele mai citite

Zahărul şi cartofii sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce uleiul este singurul aliment care s-a ieftinit, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

În luna iunie a acestui an, preţul zahărului a fost cu 55% mai mare comparativ cu iunie 2022, cel al cartofilor a urcat cu 32,46%, în timp ce legumele şi conservele de legume s-au scumpit cu 31,83%, iar untul cu 30,49%.

banner
banner
banner

Preţul uleiului a scăzut, în ritm anual cu 8,17%.

Faţă de luna mai a acestui an, cel mai mult s-au scumpit carnea de porc (plus 3,25%) şi de vacă (plus 1,51%), conservele şi produsele din peşte (plus 1,49%) şi berea (plus 1,35%).

Pe de altă parte, cartofii au fost mai ieftini cu 5,38% în iunie faţă de mai 2023, fructele proaspete au avut un preţ mai mic cu 4,58%, iar legumele şi conservele s-au ieftinit cu 3,66%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit energia termică, cu 23,82%, detergenţii – 18,48% şi articolele de igienă şi cosmetice – 16,72%.

În ultimul an combustibilii s-au ieftinit cu 10,78%, iar medicamentele cu 4,62%.

Faţă de luna precedentă, în iunie cărţile, ziarele şi revistele au costat mai mult cu 3,22%, detergenţii au consemnat un plus de 1,95%, iar lacurile şi vopselele de 1,53%.

Potrivit datelor INS, energia electrică a fost mai ieftină cu 1,33%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele în sectorul aerian – plus 37,32%, apă, canal, salubritate – 21,46% şi CFR – 21,18%.

În iunie faţă de mai, scumpiri au fost consemnate în ceea ce priveşte plata cazării în unităţi hoteliere – 1,69%, cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul – 1,39% şi igiena şi cosmetică – 1,3%. În sectorul aerian tarifele s-au redus cu 0,25%.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Asasinate politice în SUA. „Sfătuim oamenii să rămână în locuințe”

Doi parlamentari democrați din statul Minnesota și partenerii acestora, au fost împușcați, sâmbătă, potrivit autorităților.Victimele au fost identificate drept...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect