AvocatNet.ro a organizat în 12 martie la Sibiu, o conferinţă dedicată recentelor modificări aduse Codului Muncii. Printre temele abordate se numără condiţiile în care se încheie şi încetează contractul individual de muncă, noua structură de evidenţă a muncii, precum şi drepturi şi obligaţii ale angajatorului versus angajat. ,,Acest proiect aduce modificări doar pe anumite zone de reglementare; nu este nicio reformă generală şi niciun nou cod al muncii”, a declarat Ioana Dumitru, Senior Associate Popovici Niţu şi Asociaţii, lector în cadrul conferinţei. Potrivit acesteia, zonele în care există modificări ar fi: Contractul Individual de Muncă pe durată determinată, munca temporară, evaluarea profesională, drepturile pe care le are angajatorul sau anumite modificări în zona concedierilor colective. ,,Observ o tendinţă de a flexibiliza piaţa muncii: devine mult mai simplu pentru angajator să utilizeze Contractul individual de muncă pe durată determinată sau contractul de muncă temporară”, este de părere avocatul Ioana Dumitru. Conferinţa a reunit peste 50 de participanţi: avocaţi, jurişti, liber profesionişti, inspectori de resurse umane, cât şi specialişti din cadrul ITM Sibiu. ,,Prin acest eveniment am dorit să prezentăm participanţilor o analiză detaliată şi în primul rând obiectivă, a specialiştilor în domeniu asupra modificărilor pe care Executivul doreşte să le aducă actualului Cod al Muncii. Conferinţa s-a axat pe un dialog interactiv între lectori şi participanţi. Ne-am adresat atât angajatorilor, cât şi angajaţilor din companiile mari, mici şi mijlocii din România şi vrem ca prin acest eveniment să aducem în faţă o analiză specializată asupra tuturor modificărilor în materie de legislaţia muncii, având în vedere neclarităţile pe care acestea le ridică în practică”, a declarat Anca Dumitrescu, redactor-şef AvocatNet.ro. Printre principalele modificări prevăzute în proiectul de lege asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea se numără extinderea perioadei de preaviz, modificarea criteriilor în cazul concedierilor colective sau a celor referitoare la timpul de lucru, cât şi noi amenzi contravenţionale. (C.P.)
Cele mai citite
Ultimele știri
Performanță extraordinară, ACS Champions va juca marea finală pe țară
Prestație de vis pentru ACS Champions Sibiu! Echipa sub 15 ani a clubului din orașul nostru va lupta pentru...
Articolul precedent
Articolul următor




