1.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Cresc pensiile, de la 1 septembrie

Publicitate

Cele mai citite

Începând cu 1 septembrie, punctul de pensie va crește cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Inițial, punctul de pensie ar fi trebuit să crească cu 40%, dar, din cauza pandemiei de COVID-19, Guvernul României a emis o Ordonanță de Urgență ce presupune ca majorarea să fie doar cu 14%.
Potrivit calendarului majorării pensiilor, următoarea creștere este prevăzută peste un an, respectiv în septembrie 2021.
„Nu putem să avem o situaţie în care categoriile cele mai vulnerabile, copiii şi pensionarii, să plătească nota de plată pentru această epidemie şi pentru recesiunea economică. Şi atunci, cu toate că marea majoritate a specialiştilor, economiştilor au repetat de nenumărate rânduri că nu se pot majora nici pensiile, nici alocaţiile, am solicitat Guvernului să găsească soluţii, totuşi să le majoreze atât cât se poate. Şi, iată, au venit cu soluţii pentru majorarea alocaţiilor în etape, o soluţie foarte potrivită, iar majorarea punctului de pensie se realizează totuşi. Deci, în condiţiile în care majoritatea specialiştilor a spus că nu se poate, iată că totuşi Guvernul a venit cu o soluţie de majorare a pensiilor. (…) Este o majorare atât cât s-a putut acum. Mai încolo, când economia îşi va reveni, cu siguranţă se vor căuta soluţii şi pentru majorări ulterioare”, a declarat, recent, Klaus Iohannis, președintele României, potrivit capital.ro.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Pr. Constantin Necula: „Și râdeau de El, știind că a murit” (Luca 8. 53)

Nu sunt convins că există o mai frumoasă pagină a iubirii dintre tată și fiică în literatura universală decât...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya