Sibienii care vor să lucreze în străinătate au din nou această șansă. De la începutul lunii viitoare sunt oferite 50 de locuri de muncă pentru culegatori de mazăre, în sectorul agricol din Danemarca şi Portugalia. Astfel, culegătorii (vârsta minimă 18 ani) vor lucra în Portugalia în perioada 15 aprilie-10 iunie/1 septembrie-20 decembrie 2014 și în Danemarca, între 10 iunie-1 septembrie. Pe lângă culesul mazărei, unii lucrători pot fi şoferi de autobuz/tractor, tâmplari, zidari sau supervizori. Experienţa în munca agricolă constituie avantaj, iar lucrătorii trebuie să fie motivaţi şi flexibili în privinţa programului.
Transportul dus-întors România-Danemarca este în responsabilitatea lucrătorului. În Portugalia, transportul de la locul de cazare până la locul de muncă este gratuit. În Danemarca, pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziţia lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoana; opţional, lucrătorii pot să îţi aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă.
Cei interesați pot trimite CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de e-mail: [email protected], termenul limită pentru trimiterea aplicaţiilor fiind 3 aprilie 2014. Preselecţia persoanelor care au aplicat se face telefonic sau prin e-mail de angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor pre-selectate se va face în timp util de consilierul EURES din cadrul AJOFM Olt. Selecţia va avea loc în prima decadă a lunii aprilie, la Slatina. Detaliile referitoare la data, locaţia şi programul selecţiei vor fi trimise numai persoanelor invitate.
Candidaţii din judeţul Sibiu sunt aşteptati şi la AJOFM Sibiu, str. Morilor nr. 51 A,cam. 440, et. 4, (persoană de contact Pastor Viorica), în vederea înregistrării în baza de date pentru munca în străinătate cu urmatoarele acte:
-copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni);
-C.V model Europass (cu fotografie) în limba engleză;
-cazier judiciar în original din care să rezulte că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni);
-adeverinţă de la medicul de familie, cu mențiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”;
-1 poză tip paşaport.




